Cum crești un copil cu încredere în el

Cum crești un copil cu încredere în el

1280 853 AnaMaria

Dă-i copilului tău încredere în forțele lui!

Tu ai încredere în tine? Cum ți-a fost clădită în primii ani de viață, contează!

Încrederea în propriile forțe se formează încă din primii ani de viață.

Cei din jur te-au influențat.

Văd părinți care își lasă copilul cu bona sau bunica și își văd liniștiți de cariera lor.

”Ce mare lucru? Trebuie doar să aibă grijă de ăsta micu` să nu pățească ceva! Când mai crește mă ocup eu de educația copilului, nu este nevoie încă de asta.”

Li se pare că cel mic sau cea mică, încă nu pricepe multe lucruri.

Greșit!

Cei 7 ani de acasă fac din copil aluatul din care mai târziu se coace ceva. Această perioadă este baza, fundația unei vieți.

Prima cărămidă din zidul încrederii se pune în primii ani de viață.

La 1 an:

Copilul își dă seama pe la 1 an că nu este parte din mama și că se poate mișca independent.

O persoană, bona, bunica, cine stă cu copilul, care nu lasă copilul să își încerce puterile, să dezvolte o minimă independență, nu îi dezvoltă nici încrederea.

Citește despre asta și în articolul De ce contează cu cine merge copilul în parc?

Bine, sunt și părinți care nu lasă copilul să facă asta, de frică să nu pățească ceva. Fac aceeași greșeală!

Între 2 și 3 ani:

Copilul deja umblă bine, chiar aleargă.

Și copilul aude ”nu nu, nu ai voie, o să cazi, o să pățești ceva, nu fugi, nu te cățăra, așteaptă-mă, trebuie să fiu cu tine” și uite așa l-ai programat că fără cineva în jur o să iasă rău, ceva grav și neplăcut se va întâmpla, mai bine să nu încerce.

Între 3 și 5 ani:

Copilul imită, face ce faci tu fără însă să știe regulile și consecințele acțiunilor.

De exemplu, pune ce prinde la mână în mașina de spălat ca să le spele. Sau la magazin trage tot ce e pe raft în coș.

Partea greșită este tendința de a-i spune NU și ce să nu facă, în loc de ce să facă sau cum se face corect un lucru.

Sunt părinți care caută metode de a bloca diverse lucruri, de la aparatură până la sertare. Cam puțin are de învățat un copil de la un sertar închis.

Îți recomand și articolele (click pe titlu):

Cum să înveți copilul să ia o decizie, de la vârste mici

Învață copilul că deciziile au consecințe

Vârsta la care copilul vrea să demonstreze

Copilul este în faza de învățare și ideal ar fi să nu corectăm tot ce face.

De pe la 7 ani până către adolescență copilul vrea să ne ajute, are încredere în el, are logică, înțelege regulile și este deja ”mare”.

Critica trebuie să lipsească atunci când un lucru este făcut, chiar și prost, din bună intenție.

Corectarea greșelilor trebuie făcută cu măiestria unui acrobat care merge pe sârmă.

Ei văd tot! Ne aud și gândurile, ne interpretează și gesturile, orice strâmbătură, comentariu, privire critică va fi un vânt pentru un castel de cărți de joc.

E atât de ușor să stricăm încrederea fragilă pe care copilul tocmai o construiește.

Dacă fundația este solidă, din primii ani de viață, sunt mai încrezători și bătăioși.

Fii polițistul bun al copilului tău.

Prinde tot ce e bine făcut, cu intenție bună, din suflet și emoții pozitive.

Încurajează în loc să descurajezi!

Laudă ce este de lăudat, corectează cu grijă și dragoste acolo unde este cazul.

În loc să crești un copil:

  • Delăsător: oricum nu fac bine, mai bine nu mai fac deloc,
  • Perfecționist: întotdeauna este loc de mai bine
  • Influențabil: ce o să zică alți, ce o să zică lumea,
  • Temător: dacă mp fac de rușine, dacă ceilalți mă resping,
  • Anxios: nu o să îmi iasă bine, nu acum, nu azi, mai bine fac alții,

…vei crește un copil cu stimă de sine, încredere în forțele proprii, care știe că greșeala este doar o ocazie de învățare și părerea celor din jur va conta puțin.

Vom avea copii de succes, pentru că ne pasă!

Îți recomand și articolele:

Valoare fără valoare, lecții goale pentru copii

Nu fura gândurile și vorbele copilului tău!

 

Photo by Ana Francisconi from Pexels