Copiii își doresc să ia decizii, înainte de a știi ce sunt acestea.

Ne naștem cu o dorință de control așa că imediat după ce trec de vârsta la care realizează că sunt o ființă separată de mama și nu o parte din ea, încep să își exercite dorința de a lua propriile decizii.

Începe perioada lui NUUUUU și a lui EUUUUUU.

Orice vrei să le faci, vor ei: să se hrănească singuri, să se îmbrace, să se spele.

Cum timpul trece, după doi ani, încep să ajute și prin casă cum ar fi să mute lucrurile de la loc, pun haine și jucării în mașina de spălat, scot tot ce găsesc prin sertare și așa mai departe.

Ne vine să îi oprim și copilul nu pricepe ce este cu atâta ”Nu!, Nuuuuuu!, Oprește-te!, Hei, gata!, ti-am mai zis să nu umbli aici!, Ce nu pricepi, nu e pentru copii!”.

Cel mai util este să îi spui unui copil ce să facă în loc de ce să nu facă.

Un motiv ar fi faptul că nu înțeleg negația. Ei spun nu la început pentru că văd o reacție și e atât de interesant. Este un buton de control pentru ei, fac asta și ceva interesant se întâmplă.

Să îi spui unui copil ce să nu facă, este la fel de folositor ca să îi spui unui taxi unde să nu te ducă!

Suntem lângă ei ca suport

Dacă nu îi lăsăm să facă singuri, se supără. Dacă îi lăsăm și nu reușesc, se supără.

Este normal, este frustrant și pentru ei să facă ceva si să nu le reușească.

Nu vă speriați de reacțiile lor extreme la supărare și frustrare.

Mulți părinți, îngrijitori, bunici, bone etc nu vor ”să supere copilul” că ”uite ce tare se supără și plânge”.

Da, la vârste mici asta este modul lor de a-și demonstra supărarea dar mai mult, neocortexul care îi ajută să se calmeze încă se formează.

Deci să ne așteptăm la reacții calme în primii ani de viață este nerealist, nu au această capacitate.

Copilul trebuie încurajat și asigurat că suntem acolo la nevoie.

Cel mai ușor este să facem noi lucrurile pentru copil. Dar astfel nu îl ajutăm cu adevărat, doar ne facem noi viața mai ușoară.

Regula ar trebui să fie: orice este deja capabil copilul să facă, îl lăsăm să încerce.

”Poate vrei să încerci / să mai încerci. Eu sunt aici, te ajut daca ai nevoie. Să îmi spui când ai nevoie de ajutor.”

Copiii sunt curioși și dornici să facă lucruri.

Astfel copilul mai încearcă, uneori are mai multă răbdare alteori mai puțină. Când vede în acea încercare o joacă, va sta mai mult concentrat asupra acelei activități.

Cred că știți materialele Montessori în care pe rame sau pe planșe, sunt prinse diverse lucruri pentru ca să exerseze copilul în joacă, lucruri de care are nevoie în viața de zi cu zi.

De exemplu: rame cu nasturi, capse, fermoare, șnururi. Copilul se poate juca cu ele și astfel, prin joacă, învață cum să facă aceste lucruri și să le folosească când are puterea și dexteritatea necesară.

La fel sunt panouri cu diverse lucruri de închis, deschis, manipulat.

Este indicat să le dăm opțiuni astfel încât să își exercite controlul și luarea deciziilor, între limite bine stabilite de noi.

Îl lăsăm pe copil să aleagă și să decidă, în conformitate cu vârsta pe care o are.

Am auzit părinți care spun cum ”copilul vrea”, ”el/ea a decis”, ”i-am spus să aleagă (lucruri pe care copilul nu le poate nici înțelege la acea vârstă)”, ”el a ales, eu i-am explicat” și altele asemenea,  la vârste de sub 3 ani când de multe ori copilul nu știe ce înseamnă acea alegere.

Apoi există și tendința de a certa copilul, ”așa cum vrei tu am făcut și tot nu e bine? Ce-i cu tine? Altă dată niciodată….. ” și uite așa încep amenințările cu consecințe neplăcute pentru copil.

Creierul copilului nu este pregătit să ia decizii legate de siguranța lui de exemplu. Noi suntem cei care trebuie să ghidăm deciziile copilului până când creierul lui este pregătit să analizeze și să înțeleagă ce presupune o anumită decizie.

În concluzie, învățăm copilul să ia decizii, conforme cu vârsta pe care o are, între limitele stabilite de noi.

De exemplu:

Afară este frig și fetița mea vrea să meargă afară cu rochița ei de balerină.

Eu aleg haine pentru vremea de afară și o las să decidă cu ce se îmbracă dintre variantele pe care i le propun.

În același timp îi spun regula pe care o respectăm cu toții referitoare la sănătatea noastră. ”ne îmbrăcăm pentru vremea de afară astfel încât să ne protejăm corpul. Acum afară este frig și nu putem merge în rochiță subțire/ sau/ azi afară este cald și corpul nostru are nevoie de haine care să îi permită să respire, purtăm tricou de bumbac cu fustiță sau îți iei o rochiță ”

La 2 ani va avea de ales între două variante de haine.

La 4-5 ani va alege dintre trei variante de haine.

De la 6 ani alege singură pentru că a auzit deja regula referitoare la sănătate de destule ori astfel încât singură să aleagă din dulapul ei ceva potrivit.

Despre deciziile legate de bani, o să scriu un articol separat.

Scopul acestui exercițiu de la vârste mici

Un copil care va înțelege că atunci când luăm o decizie, respectăm niște reguli, facem o analiză și apoi decidem, va aplica acest model în toate ariile din viața ei/lui mai târziu. Vorbim despre un proces de învățare în care noi suntem implicați zi de zi.

Este important ca de câte ori luăm noi decizii, vizibile, în fața lor, să le explicăm.

De exemplu: am cumpărat iaurt grecesc pentru că nu este atât de acrișor și știu că ție îți place mai dulce. Uite, am pus în coș și aceste mere, chiar dacă nu sunt cele mai frumoase știu că sunt mai sănătoase și gustoase, uite cum miroase acest măr.

Îți cumpăr această haină pentru că de săptămâna viitoare vin ploi și cu haina asta vei fi protejat. Uite este impermeabilă, știi ce înseamnă că ceva este impermeabil? Pune mâna să simți….

De multe ori o să aveți impresia că vorbiți singuri, un copil mic nu înțelege. Ați fi surprinși de câte înțelege un copil mic. De la 8 luni copilul înțelege ce îi spuneți!

Spor la educație făcută cu dragoste! Vom avea copii de succes, pentru că ne pasă!

Vă recomand și articolele:

De la coada cafetierei … tot la coada cafetierei ?

Nu fura gândurile și vorbele copilului tău!

Care este vârsta de la care copilul poate să … ?

Când să lași copilul să renunțe?

De ce să îți iubești copilul așa cum este

De ce spun unii părinți DA la orice solicitare a copilului?