De câte ori am vrut să mă mut din țară

De câte ori am vrut să mă mut din țară

1280 853 AnaMaria

Acum două zile i-am spălat de mână Elenei costumul național.

Ieri l-am verificat și l-am aranjat frumos pe umeraș să fie pregătit pentru azi. În plus m-am gândit la un set de activități de făcut in Decembrie și prima începe cu steagul nostru făcut în mărgele care se lipesc.

Gândurile mi-au zburat la oamenii pe care i-am cunoscut în ultimii ani și care sunt români plecați din țară.

Din toate colțurile de lume mi se comandă cursurile online înregistrate, unul , apoi încă unul, apoi primesc mesaje despre cum aplică ce au învățat, cum este viața lor acolo, când își cumpără o casă, când își schimbă locul de muncă.. și așa aflu mai multe despre cei plecați.

Sunt persoane care s-au căsătorit cu partener sau parteneră din altă țară și s-au stabilit în țara respectivă sau chiar într-o a treia țară.

Sunt și mulți români care pleacă din România pentru o viață mai bună. O găsesc ei printre străini? Unii da, alții ba. Pentru că iei cu tine tot ce ești și ce crezi despre tine și lume.

Am ieșit din țară. Unde pot să mă mut?

Am avut șansa să ies din țară de la 19 ani, inițial în zone fără viză, Ungaria, Serbia.

Apoi am ajuns în Grecia, în Austria, Italia, Spania, Portugalia și încet încet prin mai multe locuri din Europa, când încă nu aveam copii și puteam să mă mut oricând, oriunde.

Când am plecat în Grecia la 20 de ani am lăsat acasă scrisoarea de demisie pe care mama urma să o ducă la banca la care lucram, nu a fost cazul, m-am întors după două săptămâni, și așta nu pentru că nu mi s-a părut Grecia absolut superbă. Am simțit că încă nu e locul meu acolo, și nicăieri departe de casă.

Am colegi de școală și prieteni din copilărie stabiliți prin alte țări încă de după facultate, am știut că am timp și încă mai aveam studii de făcut în țară.

Unii s-au întors după mai mulți ani și sunt fericiți că au făcut-o, alții încă sunt bine acolo pe unde sunt.

Ei bine, de câte ori plecam și apoi mă întorceam acasă cu autocarul de la Budapesta, când treceam de Oradea către Cluj, începeam să simt că ajung acasă. Grădinile verzi, căpițele de fân, gardurile din lemn, vaca și calul priponite în grădină sub măr, femeile cu șorțuri în care cărau câte ceva și cu copii după ele pe drum cu mâna la ochi ca să vadă ce mașină trece, toate astea mă făceau să simt că ajung acasă. Știam că intră în casă și că vor mânca ciorba de fasole sau cartofi în strachini vechi, cu un colț de pâine bătută de coajă făcută duminica dimineață.

Mai apoi, când mă plimbam prin Europa și auzeam că ”ne îmbarcăm către destinația noastră finală București, România” simțeam că vin acasă. De multe ori prima vizită era la un restaurant să mâncăm ceva românesc.

Mi-am dat seama că încă nu sunt pregătită să plec, aș avea de-a face cu un dor de acasă care m-ar măcina prea mult. Și atunci care ar fi rostul pentru mine? Ori mă duc ca să mă bucur de unde sunt, ori stau acasă.

Am plecat la 25 de ani cu o valiză și ce a încăput în ea de la Cluj la București. De atunci am realizat multe. Aș fi realizat mai multe altundeva? Poate că da, poate că nu. Oricum nu regret că sunt încă aici, în țara asta cu multe defecte și multe frumoase, cu ce știu și cu ce m-am învățat, cu lucruri care au șanse și cu altele pe care nu o să le văd schimbate în viața asta.

Cred că am reușit să văd peste tot pe unde am umblat lucrurile bune (unele ușor aplicabile și în România cu puțină bunăvoință) și altele nu atât de bune, nicăieri nu este perfect, peste tot este bine, depinde care este binele tău.

Cum am decis să plec în Europa și am ajuns în Asia

Unii trăiesc în sate sărace din Africa, fac bine în jur, fac voluntariat și așa au un sens în viețile lor și le este bine, alții sunt pe Wall Street unde își demonstrează talentul și le este bine, alții sunt acasă în România și le este bine.

Tu îți definești binele.

Tu știi cel mai bine unde îți este ție bine. Țara ți-o poți iubi din orice colț de lume.

Ca la ”mama acasă”

Întotdeauna o să vreau de Crăciun o pomana porcului cu mămăligă, sarmale și salata boeuf, iar de Revelion o salata orientală cu șnițele și vinete cu maioneză. Îmi amintesc și acum ce prăjituri mâncam în seara de Ajun la fiecare mătușă sau cum ne îmbrăcam în haine noi de fiecare Paște să mergem la biserică.

Ce gătim în familie de sarbători și de ce ținem la această tradiție

La 26 de ani am plecat pentru a doua oară la București. Sunt departe de familia mea, văd pe internet cum îmi cresc nepoții și eu sunt ”mătușa de la București”, anul acesta nu am ajuns deloc ”acasa la Cluj”, e greu să fii la distanță și în aceeași țară.

Elena a făcut listă cu ce ducem cu noi data viitoare când mergem în Grecia, pe lista ei găsești făină de mămăligă, rădăcină de pătrunjel și păstârnac (pentru ciorbă și salata boeuf), ca să fac și acolo mâncare ca acasă.

Așa cum suntem singuri în București am putea fi singuri oriunde în lumea asta, cu avionul ajungi unde ai nevoie destul de repede. Încă nu am luat niciodată în considerare să plecăm din țară.

Niciodată nu am zis sigur că nu o să plecăm din țară.

Am schimbat în ultimii 14 ani șase case, stăm în a șaptea.

Am văzut de câte lucruri avem cu adevărat nevoie, nu pream multe, cu un laptop și câteva haine ai plecat.

Lucrăm pe proiecte care pot fi în România sau oriunde în lumea asta. Noroc cu internetul, putem lucra și de aici.

financialparenting, job, flexibility

Singapore, în Februarie

Tatăl Elenei a fost plecat în Singapore într-un proiect mai lung. Mie mi-a plăcut acolo mult, civilizația, clima și mai ales faptul că au cel mai performant sistem de educație. Lui nu i-a plăcut, e prea diferit de acasă, mâncarea devine ciudată după un timp în care ai încercat cam tot, iar acasă de foarte mulți ani este și pentru el România. A vrut înapoi și nici nu a mai luat niciun proiect departe de casă, de România, de atunci.

O să fim pe veci aici? Nu știu.

Eu mă visez pe o insulă, într-un sat pescăresc din Grecia, printre localnici, vorbind greacă și scriind la cărțile mele în română. Totuși vreau să fie un loc în care să vină Elena acasă oricând. Ea știe acum că bunicile stau ”la Cluj” așa că mă vede acolo când ea pleacă de acasă și eu o să fiu bunică.

Eu vreau să ne fie bine. Să fim sănătoși, fericiți și cu oameni frumoși în jur, oriunde înseamnă asta pe hartă.

Nimeni, nimic, niciodată nu o să scoată România din mine sau din copilul meu.

O să fiu româncă oriunde o să ajung, oriunde o să trăiesc, și DA, MĂ LAUD CU ASTA.

                                 Pentru ce țară îmi pregătesc copilul?

România mea

Întotdeauna România va fi acasă.

Pentru că în România mea sunt cei care m-au făcut, care au trăit și au trecut prin multe ca eu să exist azi.

Pentru că aici e familia mea.

Pentru că am întâlnit aici oameni care sunt senzaționali, care oferă înainte să ceară sau nu cer niciodată,  care ajută, care sunt acolo pentru cei din jur, care știu că omul sfințește locul, care vor să facă un bine cât de mic sau mare pot, care schimbă câte ceva, care fac sacrificii fără să se plângă, care zâmbesc și îți oferă sprijin.

Trăiesc într-o bulă? Poate, dar sper să crească tot mai mult și asta e normalitatea pe care eu o să i-o arăt copilului meu, asta minunată, din bula mea.

Văd și eu aici destule care nu îmi plac, destule care mă sperie, destule care mă fac să mă gândesc dacă nu ar fi mai ușor altundeva, pentru noi și mai ales pentru copilul nostru, dar nu s-au adunat destule cât să zic până aici.

În concluzie niciodată nu mi-am dorit să mă mut, pentru că dacă îmi doream eram deja acolo.

Putem să ne plângem de atât de multe lucruri în țara asta (cred că asta e cumva în ADN-ul nostru), dar eu zic să le adunăm pe cele bune și frumoase și să fim lacomi, să facem așa încât acestea să fie tot mai multe, pentru noi și pentru copiii noștri.

La mulți ani români ce purtați România în suflet, oriunde ați fi în lumea asta!

Să vă fie bine, să fiți ocrotiți și binecuvântați, să găsiți binele pe care îl căutați și efortul să fie plătit cu generozitate.