Orice roman se gandeste la un moment dat daca nu ar fi mai bine sa plece in alta tara, pentru ca o viata avem de trait si e greu de luptat aici cu morile de vant. Suntem la 20 de ani dupa Revolutie , inca iesim in strada si protestam pentru lucruri care nu ar trebui sa existe. Cateodata simti ca totul e in zadar, ca o sa mai treaca inca 20 de ani aproape tot degeaba. Cand ai deja un copil gandul de plecare devine si mai pregnant.
Plecarea din tara nu a fost niciodata o dorinta pentru mine, daca ar fi fost … acum va scriam de altundeva.
Nu se poate pentru mine nu a existat niciodata, am crescut cu “nu e posibil, nu e de nasul tau, nu o sa poti”. Cu voce tare sau in gand raspunsul meu era …. pe pariu?
Cu cat am calatorit mai mult am vazut ca nicaieri “nu sunt cainii cu colaci in coada” , “bani pe gratis nu exista” si in multe cazuri “afara e vopsit gardul, inauntru … “ , deci e bine sa ai bani si sa te duci ca turist sa bati lumea in lung si in lat, cat de mult. Am ratat in Bercelona ultimul tren catre statiunea in care aveam hotelul, evident fara bani la noi ca sa fie clara treaba, m-am speriat, ne-am adunat, ne-am descurcat si a fost o experienta grozava. Ne-am pierdut in Paris, de data asta cu bani de taxi de intors la hotel, am preferat sa batem strazile, sa bem o cafea intr-un loc dragut si apoi am gasit o gura de metrou, a fost ok. Cam in fiecare vacanta ne pierdem pe undeva, de fiecare data am grija sa am la mine bani de taxi cat sa trec orasul, asta imi este suficient cat sa ma bucur de fiecare city break fara stresul ca (inevitabil) ma pierd. E frumos in vacante dar ca acasa nu e nicaieri. Asta o spun toti cei plecati si care se intorc cu toate ca pe alte meleaguri au dus-o mai bine.
Si totusi ce m-ar face sa ma mut in alta tara? De ce as pleca din tara mea?
Pentru cariera? Nu . Am reusit destul de bine si aici.
Pentru bani ? Nu. Imi place sa am bani, confort, vacante, acces la cursuri, carti , acte de caritate si multe altele dar nu din cauza lor mi-as schimba viata radical.
Si atunci ? Pentru ca oamenii din tara mea au uitat in multe situatii sa fie umani, sa fie civilizati, sa zambeasca, sa spuna o vorba buna si mai ales sa fie fericiti. Lucrurile acestea ma deranjeaza cel mai mult, ma doare cel mai tare.
E de mirare? Am fost crescuti cu capul in jos, cu gura inchisa. Nu s-a gandit nimeni si nici nu ne-au intrebat daca avem vise, dorinte sau aspiratii. In comunism nu avea nimeni asa ceva, cu exceptia catorva care au avut de platit pentru indrazneala lor. Capra vecinului a fost intotdeauna invidiata si discutata.
La televizor sunt difuzate aproape in totalitate doar stiri negative, eu ma uit la televizor in mod exceptional si aproape niciodata la stiri; da stiu, sunt cam dezlipita de realitate. Care este rolul lor?
Cand vorbesc cu cineva exista obiceiul de a auzi la inceput partile negative si catastrofale.
Ma bucur atat de mult cand aud de cineva care lasa rutina si isi asuma riscuri. Care incearca sa vada partile pozitive in orice. Sunt fericita cand efortul cuiva este rasplatit. Astea sunt vestile pe care le vreau la televizor si la telefon si la orice intalnire.
Sunt atatia oameni minunati in tara asta si care fac lucruri senzationale, de ce nu-i vedem la televizor? De ce nu ii promovam ca modele pentru noua generatie? Pentru ca “nu se vand, nu se cer, nu produc senzatie”. Vedem statistici cu cat timp isi petrec copiii si tinerii la televizor. Ce vad ei? Ce model le oferim? Pentru traiul de zi cu zi, de regula, parintii lipsesc de acasa de dimineata pana seara (sau unii de tot daca sunt la munca in strainatate). Cine educa acesti copii , care cresc singuri in fata televizorului, alaturi de care vor trai si copiii nostri? Ce valori le sunt insuflate si de catre cine? Am tot respectul pentru parintii care isi asuma rolul de a-si educa copiii si de a-i pregati pentru viata, cand pot, cum pot.
Am uitat sa zambim pentru ca ne este greu? Cum definim acest greu?
Sunt tari care nu au acces la apa curata, electricitate, medicamente de baza, hrana. In tarile sarace , in anul 2015 au fost inregistrate 6 milioane de copii morti pana la varsta de 5 ani din cauza conditiilor precare de viata, lipsa elementelor de baza necesare vietii, lipsa moaselor (nu vorbim de spitale, doctori, medicamente).
La nivel mondial exista 122 de milioane de copii analfabeti. Stiti ca 2 din 3 copii analfabeti sunt fete? Familiile sarace care totusi isi permit sa trimita o parte dintre copii la scoala, aleg sa isi trimita baietii si sa lase fetele sa munceasca.
Am vazut un reportaj cu o fetita din Cambodgia care s-a lasat de scoala pentru ca familia ei sa aiba “o viata mai buna” . Ce inseamna asta ? Mancare ca sa nu moara de foame. In timp ce fratii ei mergeau la scoala ea mergea la groapa de gunoi pentru a gasi ceva de mancare sau reciclat si apoi venea acasa sa isi hraneasca scrofita, din vanzarea purceilor isi intretinea familia. Era constienta ca fara scoala o sa creasca porci toata viata sau o sa lucreze in constructii. Nu cu multi ani in urma, o zona impadurita a fost defrisata pentru a cultiva orez. Din cauza incalzirii globale nu se mai poate cultiva nimic acolo. Familia aceea, la fel ca multe multe altele sunt condamnate de la viata traita de pe o zi pe alta, fara nicio certitudine sau speranta.
Milioane de copii prinsi in capcana conditiilor in care s-au nascut. In ochii lor era tristete, justificata, inteleasa. Intr-o zi fetita din Cambodgia a gasit un pachetel de orez aruncat de cineva la groapa de gunoi, era fericita. Pentru unii fericirea inseamna atat de putin.
Prin simplul fapt ca avem un acoperis deasupra capului , mancare pe masa, bani de medicamente si bani pentru educatie suntem mai bogati decat majoritatea locuitorilor planetei.
Oare am uitat sa fim recunoscatori pentru ce avem ? Seara la culcare o intreb pe fetita mea pentru ce e recunoscatoare din ziua ce tocmai s-a incheiat. Inca nu stie ce inseamna asta, la fel cum nu intelege despre ce tata din ceruri vorbesc cand ii zic rugaciunea…. tatal ei, tatal meu care a murit si e in ceruri? Cine e Doamne Doamne? Cu recunostinta imi iese mai usor.
De ce am uitat sa zambim ? De ce am uitat sa fim fericiti? De ce capra vecinului ne deranjeaza asa de tare? Sunt multe de ce-uri.
Eu am sa incerc sa zambesc cat de mult pot. Incercam impreuna? Hai !
Iti recomand sa citesti si articolul Dar cu scoala ce-am avut?
