Încerc să îți explic care este riscul la care te expui dacă ei bani împrumut, credit de la bancă, suma maximă pe care o poți primi.

Există niște limitări ale expunerii pe care o poți avea prin imprumutul pe care să îl faci date de:

• legislație -regulamentul BNR 17/2012 actualizat prin care rata ta la creditele pe care le ai pot fi în total până la 40% grad maxim de îndatorare pentru credite în lei și până la 20% din venitul net pentru cele în valută,
• peste care vin și limitările impuse de fiecare bancă care pot fi doar mai restrictive decât legislația în baza expunerii la risc asumate de fiecare bancă, menite să te protejeze și pe tine ca împrumutat și pe bancă în vederea recuperării banilor dați împrumut.

Cu toate aceste restricții / limitări dacă iei împrumut suma maximă la care te poți expune în baza calculelor, te poți trezi într-o zi afundat în datorii din care nu mai știi cum să ieși. 

Când lucram în bancă oamenii veneau să ia credit și întrebau aproape toți același lucru ”cât de mult pot să iau împrumut?” și își doreau credite pe termen maxim ca să poată plăti rata lunară.

Banii sunt ușor de luat și greu de dat înapoi.

Într-o perioadă era o reclamă la radio în care cineva întreba ”știi cât durează să iei un credit?” apoi era o pauză de câteva secunde și venea răspunsu ”ATÂT de puțin”.

Auzeam reclama în mașină când mă duceam să o iau acasă pe fata mea de la școală și de fiecare dată bombăneam că ar trebui să facă o reclamă cu ”știi cât durează să dai banii înapoi?” și peste câțiva ani să auzi răspunsul.

În perioada în care am fost în bancă am avut un număr rezonabil de credite care aveau întârzieri la plată, dar erau și destule care ajungeau în zona de recuperare silită din păcate, chiar dacă înainte de a da un credit aveam de aplicat reguli clare, măsuri de risc menite să filtreze clienții ca să nu se ajungă în această regretabilă situație.

De ce nu își plăteau oamenii împrumuturile pe care le contractau de la bancă?

Motivele se aplică și azi, evident.

Unii nu plăteau pentru că erau inconștienți. Li se părea că primesc bani gratis, îi făceau praf și cam asta era, intrau pe lista neagră de rău platnici și astfel nu mai primeau alți bani de nicăieri (cu excepția unor instituții dubioase sau cămătari), iar banii se recuperau de către bănci prin popririle pe venituri, adică lunar angajatorul oprea din salariu o parte și o trimitea către bancă.

Din păcate unii dintre ei, mincinoși ”cu diplomă” păcăleau rude, prieteni, colegi să le vină de garanți pentru a primi sume mai mari de bani și apoi oamenii de bună credință care i-au ajutat se trezeau cu sume oprite din salariu, sume de bani pe care nu cred că le mai primeau de la cel/cea care a împrumutat banii.

Sfat personal: nu dați bani împrumut și nu semnați ca garant pentru cineva fără să fiți dispuși să pierdeți acea sumă de bani!

Alții însă ……. și aici vine durerea și tristețea: erau oameni normali, binevoitori, dar care pățeau ceva și nu mai puteau duce rata lunară.

ACESTA ESTE RISCUL UNUI CREDIT PREA MARE!

Dacă te întinzi până la ”cât de mult poți lua” riști să te sufoci în datorii.

Care sunt riscurile pe care cei care cereau bani împrumut de la bancă (inclusiv de la rude, prieteni etc) nu le luau în considerare?

Sunt riscurile pe care și tu trebuie să le iei în considerare dacă vrei să iei un împrumut:

• Creșterea dobânzii la credit – în perioade de criză financiară, de inflație, rata dobânzii crește și banii pe care îi ai de returnat sunt mai mulți în fiecare lună față de cât ai avut de dat inițial.

Dacă te-ai înhămat la o rată care era maximum pe care îl puteai pune deoparte, orice creștere de rată este greu de suportat, plus că vine într-un context în care toate se scumpesc pentru că și rata de dobândă este influențată de ce se întâmplă pe aceeași piață monetară.

• Creșterea cursului valutar – dacă ai contractat un credit în valută atunci cursul valutar îți va da emoții pe lângă rata de dobândă a creditului.

Un exemplu a fost valul de credite in CHF. Față de împrumuturile în Lei sau Euro  existente pe piață cele în CHF au fost la un moment dat foarte atractive (2007-2008), cu dobânzi mici și care dădeau posibilitatea de a împrumuta sume mult mai mari. Cei care își doreau bani mai mulți în buzunar au contractat astfel de împrumuturi și când cursul valutar a luat-o razna (în 2015)s-au trezit peste noapte cu rate mult mai mari pe care nu aveau cum să le plătească. Cursul a crescut de la sub 2 lei la 4,5 lei pentru un CHF, adică mai mult decât dublu!

Oamenii s-au simțit înșelați, bancile au luat măsuri pentru a nu risca intrarea clienților în incapacitate de plată, și legislația a devenit mai riguroasă în a obliga băncile să afișeze informații cu riscurile la care oamenii se expun când iau un credit în valută.

Care a fost efectul?

1. Cheltuieli mai mari cu plasme atârnate pe pereți pe care s-au afișat informații pe care nu știu sincer cine le citea (băiatul de la IT împreună cu fata de la marketing ca să se asigure că e fontul corect și că evită o amendă din partea ANPC),

2. mai multe hârtii semnate ”ca primarul” prin care cel care ia împrumutul zice că a înțeles riscul la care se expune (și care de fapt protejează banca în caz de proces)

3. și nimic schimbat în natura umană de a obține ”cât de mult pot să iau?”.

Educația referitoare la expunerea la un risc trebuie să vină din educația ta, din încercarea de a te proteja pe tine și pe cei dragi, iar informațiile din jur doar să sprijine acest efort.

În plus față de creșterea dobânzii și a cursului valutar mai interveneau (și în continuare intervin):

• Pierderea locului de muncă – da, siguranța unui job poate fi o iluzie. Sunt asigurări pe piață care acoperă acest risc și pe perioada șomajului îți acoperă rata de exemplu.
• Probleme de sănătate – fie că sunt ale celui care ia creditul, fie că sunt ale unui membru de familie, aceasta este o situație care scoate bani din cont în timp ce salariu scade. O asigurare de sănătate ar putea acoperi acest risc, parțial măcar.
• Divorț, despărțire, partaj – când o relație se destramă unul dintre cei doi încearcă să îl despăgubească pe celălalt în schimbul păstrării casei, a mașinii, a bunurilor achiziționate prin credit. Una e să ții o casă cu toate cheltuielile din două salarii și alta să încerci acest echilibru dintr-un singur venit. Nu mai zic că uneori cel care păstrează bunul se mai înhamă la un împrumut pentru a da celuilalt partea de despăgubire. Dacă cei doi înțeleg că nu pot niciunul să facă asta, bunul achiziționat prin credit se vinde, banii se împart și fiecare pleacă la drum cu o sumă. Din păcate tot ce se investește în amenajare este de regulă pierdut, alături de banii cheltuiți la contractarea împrumutului (taxe evaluare dosar, taxe notariale, taxa evaluare imobil, asigurare imobil, impozite, comisioane).

Este în firea noastră să ne dorim casa cea mai are pe care o putem avea și mașina cea mai frumoasă și lucrurile cele mai luxoase, mărci cunoscute pe etichetele lucrurilor, vacanțe exotice și așa mai departe.

Nu este nimic greșit în a ne dori toate aceste lucruri.

Important este să nu punem căruța în fața calului, ci invers.

Creditul este un instrument financiar minunat dacă știi să te folosești de el, dar la fel de bine este un instrument care folosit nechibzuit te îngroapă într-un munte de cheltuieli din care cu greu mai ieși, pentru o plăcere scurtă.

De câte ori vrei să îți cumperi ceva gândește realist care este diferența dintre ce îți permiți și ce vrei, fă un plan de bătaie ca să ajungi la ce îți dorești, pas cu pas.

Să fiți bine!

Photo cover by RODNAE Productions

sursa foto Pexels

Îți recomand să citești și:

IRCC, Robor, Marja băncii – ce sunt astea și de ce îți crește ție rata la credit?

Relația mea cu banii și recomandările mele înainte de a lua un credit

Vindeam credite dar nu credeam în ele

CURS ONLINE GESTIONAREA BANILOR ÎN CRIZĂ

Feedback de la Madalina, cursantă la Tu și banii tăi