Cred că Moș Nicolae are ceva cu mine. 

De când? Din totdeauna, zău așa, să vă povestesc… 

Nu știu cum reușeau ai mei să uite când vine Moș Nicolae și eu mă trezeam mereu cu ghetele goale.

Țin minte un an în care eu nu am avut niciun ban în pușculiță (de unde bani la copii pe vremea aia), dar am avut o napolitană cu ciocolată Robi. Am tăiat cu grijă celofanul napolitanei și am împachetat câte două bucăți de napolitană. În ambalaj erau 5 bucăți dreptunghiulare, așa că am mâncat-o pe cea în plus.

Am legat bucata de napolitană cu un fir roșu rămas de la ceva flori primite cândva și peste pachețel am prins o crenguță mică de brad. Nu era un mare cadou, dar era ceva, mai mult decât nimic și arătau tare drăgălaș. Seara l-am tot pândit pe moșul, dar nu s-a arătat. Iar dimineața … 

Ei bine, dimineața, în ghetele mele erau doar pachetele pregătite de mine. Ai mei au considerat că am făcut un gest frumos, dar pot să mănânc eu napolitanele, mai ales că de la ei nu am primit nimic.

Îmi era greu să merg la școală și să zic că eu nu am primit nimic, așa că ziceam și eu ce auzeam la restul copiilor, că am primit ciocolată, nu una chiar două, și portocală și bomboane.

În copilăria mea nu găseai de cumpărat ciocolată sau alte dulciuri, când se primeau pe undeva era coada ca la muzeu la Vatican. Fructele se primeau pe cartelă, portocale sau mandarine vedeam doar în Decembrie și banane galbene coapte nicioadată, erau unele verzi care se țineau pe dulap pe ziar și se făceau negre direct, fără gust și fără aromă. Ce vremuri, ce amintiri…

Ai mei când prindeau ceva de cumpărat, cumpărau și gata. Dacă aveau o ciocolată de undeva o aduceau și mi-o dădeau, nu așteptau momentele speciale. În copilăria lor nu venea moșul așa că acest eveniment nu era marcat în calendarul lor.

Afară se vindeau peste tot nuiele aurii și argintii, la coadă cu hârtie creponată roșie să nu ți se ia vopseaua pe mâini. Mai erau și nuielele înmuiate în aracet și apoi acoperite cu ”scârț”, fulgi făcuți din ambalajele acelea albe în care transporți elecrtocasnicele. Mie alea îmi plăceau, dar inevitabil lăsau mizerie prin casă, atunci făceam curățenie cu mătura iar scârțul trebuia cules cu mâna și așa preferatele mele au ajus să fie cele aurii. Îmi doream și eu o botă? (așa se numesc în Ardeal), ei bine îmi cumpărau când le ceream.

Faptul că momentul nu era marcat ca la carte, să găsesc o surpriză în ghete, mă întrista rău de tot. Păstram un plâns și pentru ai mei, care se arătau surprinși și îmi justificau ”ești deja mare, asta e pentru copii” sau ”am uitat că este azi, lasă că îți iau mâine ceva”, sau ”no, dă-i pace, la anul”.

Dacă nu ar fi avut bani să îmi cumpere ceva jur că nu mă supăram, dar faptul că uitau, asta durea cel mai rău. Mă iubeau, dar în anumite momente aș fi vrut să o simt, la fel ca alți copii.

Așa că am mutat bucuria de a (nu) primi, la bucuria de a da.

Citește și articolul Vine Mos Nicolae !

Moș Nicolae vine și la oamenii mari?

Stăteam în gazdă și în acel an am făcut cadouri de Moș Nicolae pentru cei la care stăteam, o bunică cu nepoata ei. Am pus cadouri la ușă în cizmele mele și în ale lor. Lacrimile din ochii bunicuței au spălat toate uitările moșului, mă rog, o parte din ele.

Apoi m-am mutat la casa mea, cu omul meu.

Omul a fost total uimit să-și găsească într-o dimineață, ghetele pline de fructe și dulciuri. 

I-am spus că a venit Moș Nicolae. 

Așa și? 

Păi… știi, Moș Nicolae, cu calul alb, cu dulciuri și fructe, eventual și un cadou … omul era tot în ceață.

E grec și în Grecia Moș Nicolae nu ajunge.

Obiceiul cu Moș Nicolae care aduce dulciuri nu este în toată lumea. El apare în Europa este în țările din Nord, Centru și Estul Europei, modelul cu dulciuri în ghete este în Ungaria, România, Croația, Ukraina, Germania, Austria. Și în alte câteva țări, după cum am aflat, ulterior, plină de ciudă, pe Wikipedia.

Așa că, iată-l pe Moș Nicolae cum mă ratează, din nou! Am tras un plâns așa mare cum eram, era clar, Moșul ăsta are ceva cu mine.

În fiecare an…

De atunci, în fiecare an de Moș Nicolae, îmi cumpăr duciuri pe care mi le pun în ghete și îmi cumpăr un cadou mic. Pentru că merit!

Și partenerul meu va primi câte ceva, în fiecare an, pentru că e bun și blând și ne este aproape în fiecare zi, plin de dragoste și se miră în fiecare an.

Iar pentru copilul meu, o să am grijă să îi fac cadouri de fiecare dată și sigur nu o să uit.

Știu, ne vindecăm rănile prin intermediul copiilor, încercăm să îi ferim de durerile nostre, cu toate că poate involuntar le generăm altele.

Tot ritualul de ascuns cadourile cât mai aproape de unde sunt ghetele și apoi furișatul în liniște, pusul lor în ghete într-un moment de neatenție al copilului, descoperirea lor și supradoza de zahăr de după plus bucuria că IAR A VENIT MOȘUL, fac tot farmecul din lume. 

O să mă bucur în fiecare an de bucuria ei, sper să ajung să mă bucur și de bucuria copiilor ei.

Acum vă las… am de scos din mașină niște pungi ascunse cu dulciuri, și de pe sub pat din cutie ceva cadouri mici, să le pun în zona ghetelor, plus să scot ambalajele foșnitoare. Devin tot mai expertă pe măsura în care crește copilul.

Să aveți ghetele pline de cadouri, și de dragoste, și de fericire.