Primesc telefoane și mesaje de la unii dintre cei care mă cunosc, au fost la cursurile mele, îmi citesc blogul și mă întreabă cum să facă cu plățile pe care le au de făcut, cu datoriile lor, în condițiile în care veniturile s-au diminuat sau chiar dispar. Oare să nu mai plătească anumite facturi?
Veniturile s-au oprit, datoriile nu.
Sunt multe cupluri în care un membru a rămas fără activitate total iar celălalt este plătit parțial.
În familiile în care există antreprenori sau în care ambii parteneri lucrează în aceeași afacere drama este mare, banii s-au oprit brusc și dacă există o mică rezervă de lichiditate este folosită să susțină minimum cheltuielilor fixe, a celor cu chiria pentru a nu pierde spațiul, a celor cu salariile măcar parțial pentru că nu poți reporni un business fără angajați și așa mai departe.
Știu persoane care au investiții în saloane de înfrumusețare, cabinete medicale, de stomatologie, cafenele și alte servicii care nu se pot muta online.
În cazurile mai fericite când munca se poate face de acasă sau activitatea a putut fi mutată în online veniturile au scăzut, cheltuielile nu în același ritm.
Fiecare caută soluții. Și pentru unii apare gândul de a evita anumite datorii.
Diferența dintre o cheltuială și o datorie
O cheltuială este ceva ce poți evita. Te gândești dacă chiar ai nevoie de acel lucru și poți decide că nu, astfel eviți cheltuiala.
Acum nu este perioada de a face cheltuieli. Nu știm cât timp va dura ca economia să își revină și orice ban este important.
Este mare tentația de a cheltui pe diverse lucruri pe care ni le dorim pentru că avem frica zilei de mâine, ne gândim că cine știe când mai avem bani de așa ceva, dacă nu ne cumpărăm acum atunci când, peste ani de zile când poate iar vom avea bani?
Cu toată tentația care vine din cumulul emoțiilor din această perioadă, luați o mică pauză înainte de a apăsa butonul de plată și a introduce datele cardului și gândiți-vă bine dacă este cazul să faceți această cheltuială.
O datorie este o sumă de bani pe care trebuie să o plătești pentru un serviciu primit, pentru un produs consumat.
Uneori datoria nu este doar o obligație legală ci și morală. Poate am luat împrumut o sumă de la cineva și nu am făcut documente, am rugat un prieten să ne ajute cu ceva în baza unei plăți, am folosit cuvântul nostru și încrederea iar acestea sunt mai de preț decât banii pentru că nu se mai recuperează.
Dacă nu mai plătesc? Amânare versus anulare
Văd știrile de la televizor și discuțiile legate de amânarea ratelor la bancă, amânarea plățillor.
Orice amânare nu înseamnă anulare, tot vei avea de plătit sumele respective, poate chiar însoțite de o dobândă, dar într-un moment în care te restabilești financiar. Amânarea înseamnă că iei din presiunea zilei de azi și o pui pe zilele tale din viitor. Folosește această facilitate cu mare grijă, dacă chiar ai nevoie de ea.
S-ar putea ca clauzele contractuale să îți dea această variantă, să invoci pandemia și starea de criză și să amâni sau să anulezi plata.
Orice plată anulată o să vină cu consecințe, ia-le în considerare ca să nu ai mai mult de pierdut decât de câștigat.
Ce poți anula?
Lista plăților pe care le poți anula este scurtă și se referă doar la produse sau servicii pe care încă nu le-ai primit, pe care le-ai achitat în avans. Dacă ai un contract încheiat pentru care ai de făcut plăți verifică clauzele contractuale înainte de a lua această decizie.
Poți anula plata unei facturi pentru un produs sau serviciu deja primit? Nu ai cum, acesta este un furt, tu ai produsul sau serviciul și altcineva trebuie să îl plătească pentru tine, nu este nici moral, nici legal să anulezi o astfel de plată.
O lungă discuție este legată de taxele grădinițelor și ale școlilor private în ideea că aceste servicii nu sunt prestate sau că varianta online nu este mulțumitoare.
Să privim din altă perspectivă acestă situație sau orice situație similară.
Locul în care ți-ai dus copilul are o chirie de plătit, personal care are nevoie de salarii în această perioadă iar veniturile acestora nu sunt suficient de mari cât să existe rezerve de bani.
Scad anumite cheltuieli în mod normal cum ar fi cele cu utilitățile, se elimită cheltuielile cu mâncarea, curățenia, opționalele, pe durata închiderii grădiniței sau a școlii. Cu siguranță toți părinții au primit un preț redus care să permită instituției să treacă această perioadă.
Totuși, chiar dacă poți intra în diferite discuții despre faptul că primești sau nu serviciile unității de învățământ așa cum ai dori sau ai considera, îți dorești la finalul perioadei de criză să ai unde să duci copilul și mai mult, îți dorești să găsești personalul care te-a atras către acea unitate.
Poți anula abonamente pe care nu le utilizezi, pentru servicii pe care nu mai ai de gând sau nu mai poț să le accesezi și astfel faci o economie.
Poți încerca să recuperezi bani pentru servicii plătite în avans și pe care nu mai poți să le folosești.
Ce le-am propus celor care mi-au cerut părerea?
Dacă ai probleme financiare caută soluții care să fie bune pentru ambele părți și nu doar pentru tine.
Încearcă să vezi problemele și de cealaltă parte, dacă ai intrat într-un contract sau într-o relație de parteneriat cu cineva ai făcut-o pentru că ambele părți au dorit un câștig. Dacă este vorba despre o pierdere, într-o astfel de situație corect este să încercăm împreună să o diminuăm și să găsim soluții.
Dacă ești sincer cu partea cealaltă, fiecare își poate face calculele cât mai bine pentru a putea trece perioada asta cu pierderi cât mai mici posibile.
Ia o foaie de hârtie
Fă o listă cu datoriile pe care le ai.
Vezi ce poti plăti și ce nu.
Contactează fiecare persoană căreia îi datorezi bani și căutați soluții împreună.
Dacă nu ești sincer, nu explici situația în care te afli și partenerul tău se bazează pe plățile promise și neîncasate, poate ajunge într-o incapacitate de plată, în loc să treacă cumva această perioadă se va trezi în fața unei situații fără ieșire și să fie nevoit să își închidă afacerea sau la nivel personal să ajungă cu restanțe de exemplu, să fie declarat rău platnic în biroul de credite și asta să îi afecteze capacitatea de a accesa un împrumut pe viitor și așa mai departe.
Cu toții suntem într-o perioadă dificilă.
Dacă încercăm să furăm căciula altcuiva ne putem trezi că am pierdut-o pe a noastră.
Criza trece, viața merge mai departe.
Nu vă pierdeți cuvântul dat pe o sumă de bani, nu merită.
Partenerii voștri nu vor uita modul în care v-ați comportat în această perioadă, acum este momentul să se vadă că sunteți oameni de încredere, credeți-mă că vestea merge mai departe și în timp veți avea de câștigat mai mult.
Fiți bine!
Photo by Johanna Buguet on Unsplash
Îți recomand:
CURS ONLINE GESTIONAREA BANILOR ÎN CRIZĂ
Cursul online TU ȘI BANII TĂI, o lună în care înveți cum să ai liniște legată de bani
70% dintre oameni trăiesc în haos financiar?