Roxana Bucur ne răspunde: Despre economii și investiții cu sume mici

Roxana Bucur ne răspunde: Despre economii și investiții cu sume mici

Roxana Bucur ne răspunde: Despre economii și investiții cu sume mici

1296 864 AnaMaria

Să economisim sau să investim?

Pentru realizarea obiectivelor financiare de termen lung, precum achizitia locuinței proprii, închiderea creditului anticipat, susținerea financiară a copilului, venit suplimentar la pensie, investițiile oferă un profit potrivit nevoii de acumulare a unei sume consistente de bani, ceea ce economisirea nu o poate realiza.

Economisirea vizează strângerea banilor pe care îi poti ”salva” din salariu, în schimb investiția îți aduce alți bani, pe lângă cei ”salvați”.

În investiții banii muncesc pentru noi.

Care este legătura dintre economiii și investiții?

Sunt persoane care nu înțeleg așa că te rog să ne explici în câteva cuvinte.

Economiile sunt baza investițiilor.

Economiile trebuie să existe și să ne ajute, dacă am acoperit fondul de urgență și siguranța financiară, la maximizarea profitului, a investiției.

Așa cum este și situația de acum, economiile ne ajută să trecem peste această perioadă dificilă.

O perioadă dificilă se remarcă fie prin diminuarea venitului, creșterea cheltuielilor pentru sănătate, spre exemplu sau alte nevoi stringente.

Nimeni nu știe ce va fi, de aceea se iau în considerare situații neprevăzute, urgențe care ne determină să avem posibilitatea să ”punem repede mâna pe bani” și să rezolvăm problema.

De aceea, ceea ce noi, planificatorii financiari recomandăm, este să existe sume de bani economisite (nu contează obținerea profitului), ci doar să fie în siguranță, pentru a acoperi situații neprevăzute, precum spargerea unei țevi, defectarea unui aparat de maximă uzitare: frigider, aragaz, mașină de spălat sau 3 -6-9-12 luni de cheltuieli în cazul în care o perioadă rămânem fără venit sau avem nevoie să ne rezolvăm o problemă de sănătate, să susținem un tratament costisitor care se extinde pe o durată lungă.

Alegerea duratei: 3-6-9-12 luni ține de personalitatea financiară a fiecăruia. Durată în care consideră că își poate reveni financiar.

Investițiile sunt acele planuri de termen lung în care alocăm o sumă de bani pe care ne-o permitem în fiecare perioadă și în fiecare lună. De exemplu, în luna decembrie când ”luna cadourilor” vine cu cheltuieli mariJ

Economiile ne ajută, dacă întâmpinăm o situație dificilă să nu ne oprim din investiție căci, așa cum este această perioadă, dacă investim cumpărăm la un preț mic, față de un alt moment din trecut, iar profitul nostru va fi mai mare.

Principul investiției spune: să cumperi ieftin și să vinzi scump.

Astfel, o scădere pe piața de capiul nu prevede decât un moment potrivit pentru a investi.

Investițiile sunt complicate! Așa este?

Investim în piața de capital, în instrumente cu istorie: acțiuni, obligațiuni, titluri de stat.

Sunt fonduri și plasamente financiare care abordează investiția în principal din punct de vedere al capitalizării: acumulării și creșterii exponențiale prin intermediul profitului obținut.

Cum se înregistrează acesta?

Ei bine, să considerăm că alocăm 100 de lei constant și cumpărăm acțiunile unei fabrici.

Luna aceasta o acțiune costă 100 de lei și cumpărăm una singură pentru că atât ne permitem.

Luna următoare îi scade prețul și acțiunea valorează 50 de lei. Noi având de investit 100 de lei cumpărăm 2 acțiuni.

Luna următoare, a treia, acțiunea costă 10 lei și cumpărăm 10 cu cei 100 de lei pe care îi avem disponibil să investim.

Prețul acțiunii începe să crească. O acțiune valorează 20 de lei și cumpărăm acum 5.

Luna următoare acțiunea va valora 50 de lei, din nou cumpărăm 2 și decidem să vindem toate acțiunile în acest punct. 

Ce se va întâmpla? Am pierdut sau am câștigat din această investiție?

Am investit câte 100 de lei de 5 ori adică 500 de lei și am cumpărat 20 de acțiuni pe care le vindem la prețul de 50 de lei acțiunea.

Retragem 1000 de lei. Am investit 500, deci avem un profit de 500 de lei. Dublu.

Acest efect nu se întâmplă lună de lună, ci această scădere se poate întâmpla la câțiva ani. Acum trecem printr-o perioadă de scădere.

Totuși pare complicat și consumă timp. Poate cineva să facă asta pentru noi?

Nu este nevoie să faci tu!

După cum ai văzut, investițiile nu sunt complicate, dacă vălul necunoașterii principiilor de bază este dat la o parte. Este nevoie să cunoaștem aceste principii.

Administrarea este necesar să fie făcuta de companiile de investiții cu vechime pe piață pentru a fi abordată cea mai bună strategie pentru profitul tău.

Stai liniștit! Dacă vrei să ai transparență, acest lucru se rezolvă prin consiliere financiară. Un om de încredere care să îți explice strategia fiecărei companii pentru a alege informat.

Fiecare este specialist în domeniul său, astfel că nu trebuie să ne pricepem la toate. O adminstrare pasivă, din partea ta, este potrivită pentru un profit bun. Doar să te ocupi de gestionarea banilor tăi și să faci o alocare, este singurul proces ce îl ai de făcut.

Dacă vrei mai mult și vrei o cariera în domeniul investițiilor, atunci ai nevoie de timp și cursuri, specializări în domeniu, să cunoști cum se face în detaliu investiția,  să fii cel care administrează activ investiția și ia decizii în baza fluctuațiilor pieței și a tuturor acțiunilor diverselor domenii implicate în creșterile și scăderile pieței de capital.

Cum ne ajuta o astfel de investiție?

Daca te mai intrebi cum te ajuta, dupa calculul făcut, ei bine, vei constata că, pe termen lung, ajungi sa iti susții achiziția unui imobil propriu prin constituirea unui avans considerabil, mai apoi și să închizi creditul anticipat, căci profitul generează acumularea sumei necesare pentru a face aceasta mișcare financiară, ori investitia te ajuta sa acumulezi suma necesară pentru susținerea studiilor copilului sau pentru a suplimenta venitul la pensie și așa mai departe.

Ce facem în momentele în care acțiunile cumpărate, în exemplul de mai sus scad în valoare?

Ce facem? Nu vindem, nu retragem banii. De aceea este necesar să avem bani în fondul de urgență și de siguranță financiară pentru că altfel nu vom avea bani.

Recomand fonduri de investiții cu administrare pasivă din partea clienților, pentru a nu fi necesar să stai să evaluezi situația, să alegi companiile în care să reinvestești sau să ieși din investiție.

Fiind investiții pasive nu este nevoie decât să nu retragi banii căci strategia se face de către investitori cu experiență.

Bineînțeles că se poate întâmpla să scadă valoarea și vă veți întreba dacă se pierd bani în astfel de situații.

Banii nu se pierd atâta timp cât acțiunile se vând. De aceea spun că e ”interzis” să retragem banii chiar dacă ne este permis de fond.

Mulți oameni au pierdut de-a lungul timpului banii pentru că au vândut ”de teamă să nu piardă” și fix acest aspect se întâmplă odată ce vinzi cât este ieftin.

Un imobil îl vinzi în criză cu 40.000 euro când știi că l-ai luat cu 60.000 euro? Doar dacă ai o foarte mare nevoie. Tocmai din acest motiv trebuie să avem rezerve, economii, ca să nu avem nevoie să vindem la momentul nepotrivit.

Este necesar să îți aloci timp să crească prețul pentru a avea randamente mai bune.

Mulțumim Roxana Bucur pentru răspunsurile tale.

Pe Roxana Bucur o puteți contacta la info@psihologiabanilor.ro

Este autoarea cărții de educație financiară pentru copii Mărunțilă și Bacnoțilă.

Este consultant financiar și fondatoarea blogului de educație financiară https://psihologiabanilor.psihologiabanilor.ro/

Leave a Reply