Vi s-a spus vreodată asta? Ce ați simțit în acel moment?
Am avut la un curs o doamnă, să îi spunem Ioana, care mi-a mărturisit că a încercat să-și dezvolte o pasiune în perioada de creștere a copilului, ca metodă de relaxare dar și ca o posibilă sursă de venit suplimentar. Cu entuziasm și-a anunțat niște prieteni despre noua activitate și ei au avut o reacție mai ciudată, au acuzat-o că se gândește doar la bani. Ioana a fost tare dezamăgită de reacția lor și la o perioadă de timp de la incident încă era vizibil afectată.
Am început discuția de aici, fără să cer detalii suplimentare cum ar fi situația financiară a familiei din care provine sau situația financiară actuală, dacă un venit suplimentar ar fi fost necesar în gospodărie sau dacă era doar o validare a talentului ei.
Ne-am axat discuția pe sentimentele ei. Era dezamăgită de reacția celor pe care îi considera prietenii ei.
- Mi-au spus că mă gândesc numai la bani. Stau acasă cu copilul pe bani de la stat și tot mai vreau bani.
- Ioana, cum te-ai simțit?
- Atacată și acuzată, suna de parcă pentru mine banii sunt foarte importanți.
- Și sunt? Întreb eu.
- Nu știu. Poate că sunt importanți.
- Și asta este rău sau greșit? Am continuat pe un ton neutru.
- Rău? Nu știu…. Zice ea, pusă pe ganduri.
- Eu cred că este foarte bine să consideri că banii sunt importanți.
Ioana mă privea încă cu o urmă de neîncredere. Am continuat:
- De ce să fie greșit faptul că dorești să îți dezvolți pasiunea și să și faci bani din asta? Văd că ești dispusă să investești timp pentru a dobândi deprinderile necesare pentru a face din această pasiune, combinată cu talent și aptitudini, o afacere. De ce să îți fie rușine de asta? De ce să consideri că este ceva rău în asta?
- Cred că ai dreptate. Eu trebuie să îmi văd de treaba mea.
Credințe limitative
Venim din copilărie cu o serie de idei preconcepute și scrise adânc în creierul nostru.
Banii nu aduc ……
Banii nu cresc în …..
Banul e ochiul …..
Cred că știți cu toții răspunsurile. Și creierul vostru îl știe.
Aceste formule combinate cu diverse comentarii pe care le-ați auzit în copilărie, au reușit în multe cazuri, să formeze o părere greșită despre bani și idea de prosperitate.
Dacă bunicii aveau o recoltă bună se bucurau. Credeți că se simțeau vinovați că de pe același petec de pământ au obținut o recoltă mai bună? Cu resursele pe care le aveau la dispoziție (petecul de pământ, animale, ajutoare) și cu puțin noroc de vreme bună și sănătate, încercau să obțină o recoltă cât mai bogată. Și când o obțineau, se bucurau, era rezultatul muncii lor.
De ce să nu facem la fel? Banii munciți trebuie să aducă bucurie.
Între încurajare și descurajare
Dacă aveți în jur oameni care doar vă aprobă nu o să ajungeți prea departe. La fel se va întâmpla și dacă aveți în jur oameni care doar vă dezaprobă, știți, cârcotașii de meserie, cei care văd doar partea negativă în orice și care, pentru orice soluție găsesc o problemă.
În schimb, dacă aveți persoane competente care vă oferă părerea lor și mai ales vă ajută cu idei, sunteți norocoși. Astfel de persoane, chiar dacă nu se pricep la zona voastră de interes, vă ajută să vă puneți în acțiune gândirea laterală, să luați în considerare idei noi sau posibile probleme la care voi nu v-ați gândit. Asta vă poate salva timp și bani.
Și încă ceva, persoanelor în poziție de victimă (cei care învinovățesc pe oricine și orice dar nu fac nimic ca să schimbe lucrurile sau să își asume responsabilitatea propriilor fapte) sau cei care trăiesc în rutină se tem de nou. Le este frică de orice schimbare, de orice fel. Preferă să aleagă un rău cunoscut mai degrabă decât un posibil ”mai bine”. Această teamă, mai degrabă decât invidia, poate genera astfel de reacții neașteptate.
Între pasiune și afacere
Dacă ai o pasiune, să zicem să gătești, de aici până să ajungi la o afacere înseamnă mult mai mult. În loc să îți petreci mai mult timp testând rețete, te trezești că ai diverse activități legate de : achiziția materiilor prime, relația cu furnizorii, contabilitate, vânzări, relația cu clienții, angajații și relația cu aceștia, administrarea spațiului, administrarea contractelor de servicii legate de spațiu – de la autorizații până la utilități, studii de marketing, identificarea punctelor de vânzare și așa mai departe.
Dacă tot ce știi și îți place să faci este să gătești, înainte de a investi banii familiei într-o chestiune atât de complicată, trebuie să pui pe hârtie cât mai multe elemente. Dacă obții și îndrumare de la cineva care a trecut deja prin asta, e minunat.
Simplul fapt că îți investești banii, entuziasmul și timpul în ceva nu este o garanție a succesului.
În cariera mea din bancă am văzut afaceri care creșteau și se dezvoltau și afaceri care se scufundau. Cu cât era mai mare asemănarea dintre firme (obiect de activitate, mărime firmă) era cu atât mai interesant să le urmăresc.
Dacă îți tratezi afacerea ca o pasiune, asta și rămâne, tot o pasiune ……. dar mult mai scumpă.
Te (mai) gândești (doar) la bani?
Bine faci. Efortul trebuie să fie răsplătit. Prosperitatea este de dorit.
A obține maxim de venit cu minim efort este minunat.
Proporția de 80/20 se aplică și în obținerea de bani, de regulă 20% din efort generează 80% din venit. Important este să aveți aptitudinile necesare de a investi efort, fizic și mental, în cei 20%.
Adevărul este că nu ne gândim la bani. Dacă ne-am dori bani doar de dragul de a-i avea și a-i număra ar trebui să apelăm la ajutor medical specializat.
De fapt ne gândim la toate lucrurile pe care le putem obține cu bani : libertate de a alege, siguranță, acces la lucruri de calitate, acces la servicii de sănătate, la educație, la distracție, la vacanțe de vis, șansa de a-i ajuta pe alții și așa mai departe.
Să ne dorim prosperitate și să ne gândim (și) la bani !
Citește și articolele : Give yourself permission
Diferența dintre ”nu pot” și ”nu pot încă”
De ce nu reușesc să îmi îndeplinesc obiectivele?