Ți-e rușine că îți administrezi prost banii? Nu trebuie!

Ți-e rușine că îți administrezi prost banii? Nu trebuie!

1280 852 AnaMaria

Sunt multe persoane care îmi spun că au nevoie să vină la cursurile mele dar le este rușine.

Ei îmi spun:

” sunt un dezastru în legătură cu banii”,

”sunt de groază, nu mi-a plăcut niciodată matematica, de unde să știu să gestionez bani”,

”îmi este și frică să mă gândesc la bani, partenerul meu se ocupă de orice e legat de bani”

și așa mai departe.

Citește și articolul Ce era util să înveți la școală despre bani

Fiecare dintre aceștia are impresia că el/ea este cel mai mare dezastru din lumea financiară, că o să fie persoana despre care toți vor vorbi mai apoi acasă, după ce la curs se vor mira și eventual vor râde.

GREȘIT!

Unii își fac curaj și vin la curs. Pentru că mă știu, pentru că le inspir încredere, pentru că își doresc să schimbe ceva, pentru că vor să facă ceva pentru ei.

Le spun din timp că eu nu le dau lecții de matematică și nu îi învăț (încă) să facă calcule.

Cei care vin la curs se miră că vorbim despre bani fără să vorbim despre bani.

Sunt surprinși că vorbim subiecte atât de serioase dar în același timp ne distrăm.

La cursurile mele nimeni nu este criticat, nimeni nu este scos în fața clasei, nu râde nimeni de nimeni.

Îți poți spune off-ul de pe suflet și afli că nu ești singur, nu esti un/o ciudat/ă, face parte din normalitate.

Sunt cursuri în care fiecare persoană își spune povestea, cu emoție și ce credeți?

Fiecare realizează că nu este singurul care concurează la ”cel mai dezastru administrator de bani”, că problemele cu banii au cauze multiple și cu voință pot fi identificate și drumul spre ”cel mai mic dezastru administrator de bani” este deschis.

Banii sunt emoții. Banii sunt energie. Banii sunt …. Și aici fiecare are ideea proprie.

Am spus ideea proprie? Hmmmm, a lui /ei  sau a altora.

Când vă nașteți habar nu aveți ce sunt banii dar din prima clipă, după modul în care mama vă ia în brațe și vă hrănește știți ce este iubirea, grija, acceptarea, tandrețea.

Apoi creșteți, orice om a fost un pui de om la început. Ce s-a întâmplat mai departe?

Mama a plecat de lângă pui și puiul a plâns, lumea întreagă s-a sfârșit fără mama aproape.

Îl aveam și pe tata dar și el a trebuit să plece. Apoi am aflat că mama și tata merg la muncă, ca să facă bani.

Și uite așa au apărut banii în viața noastră!

Banii sunt ceva ce o țin pe mama departe și ne face nefericiți dar tot banii ne ajută să primim jucăriile pe care ni le dorim și banii ne fac fericiți.

Tot ce crezi tu despre bani este ceva învățat de undeva, de la cineva, prin experiențele prin care ai trecut.

Banii sunt de dorit sau de nedorit, în funcție de ce te-au făcut să trăiești.

Părinții tăi se iubeau când aveau bani și se certau când se terminau?

Sau când aveau bani se certau și erau bine când nu aveau bani?

Au vorbit despre bani în termeni pozitivi sau negativi?

Ai avut bani ca să înveți să îi gestionezi?

Ce s-a întâmplat când ai făcut prima greșeală legată de bani?

Sunt atâtea întrebări și tot atâtea răspunsuri! Iar fiecare răspuns este un potențial semn în amprenta ta financiară.

Ai șansa să întâlnești oameni foarte faini!

Aud ”nu pot să vin, sincer”, dar apoi îmi spun că au nevoie de consultanță privată, că au nevoie să fie învățați cum să își gestioneze banii. ”Tu mă poți învăța, tu știi!”.

Este adevărat că am fost întotdeauna într-o relație bună cu banii și i-am administrat foarte bine. Am spus bună – nu perfectă și eu am încă de învățat, îmi doresc să învăț pentru că este un domeniu care mă pasionează și vreau să îi învăț și pe alții.

Țin cursuri în săli care au energie pozitivă, locuri în care proprietarii investesc cu drag și susțin astfel de evenimente pentru că și ei cred în ele.

Sunt convinsă că la fiecare curs, în sală sau online, este exact cine trebuie, cine are nevoie să fie acolo.

Pe principiul că dacă elevul este pregătit, profesorul apare. Dacă vă  gândiți bine, mai multe lucruri în viață vi s-au întâmplat la momentul potrivit.

Partenerul meu a zis că nu crede asta și i-am demonstrat.

Cu câteva zile înainte de fiecare curs la sală dau un mesaj de reamintire.

I-am spus trei sau patru persoane nu vin și din senin o sa vina cel puțin una sau două. Ghiciți ce?

O persoană a plecat în vacanță și a uitat de eveniment, alte două doamne au spus că nu au cu cine lăsa copiii și nu ajung. Două persoane m-au rugat să le accept cu câte o prietenă, dacă se poate, dacă mai am loc. QED

La ultimul curs s-au legat câteva prietenii. A fost senzațional. După fiecare curs rămân în relație cu câteva persoane și văd cursanții cum fac schimb de numere de telefon.

Este așa de bine să ajungi în locul în care ai nevoie ca să te simți acceptat așa cum ești și să vezi că ești un om ca toți oamenii.

curs, bani, financial parenting

Citește și articolele:

 În legătură cu banii, nu te face că plouă!

Ne este frică de ce nu cunoaștem, inclusiv de lucrurile legate de bani

Grijile legate de bani nu te lasă să dormi?

70% dintre oameni trăiesc în haos financiar?

Faptul că îți dorești să schimbi ceva este un semn de progres.

Poți schimba ceva în legătură cu comportamentul tău legat de bani – să mergi la cursuri, cirești cărți, stabilețti obiective; să schimbi ceva legat de sănătatea ta – să mergi la doctor mai des, să te duci la o sală, să gătești acasă mai sănătos etc; să schimbi ceva legat de cariera ta, de stilul tău vestimentar … orice.

Citește și articolul : De ce când vrei să schimbi ceva este greu?

Tu te schimbi, viața ta se schimbă și simți că vrei altceva.

Să critici ce încă nu știi, nu te ajută să ajungi prea departe.

Să îți fie frică de ce vrei să știi poate fi normal, te gândești că dacă nu vei fi în stare să schimbi ceva?

Te invit la cursurile Financial Parenting. Te pot ajuta să își îmbunătățești relația cu banii și cu valorile din viața ta.

Poți avea succes, dacă îți pasă!

Leave a Reply