Cartea Copiilor, o carte cu suflet de copil și povești magice

Cartea Copiilor, o carte cu suflet de copil și povești magice

Cartea Copiilor, o carte cu suflet de copil și povești magice

2560 1244 AnaMaria

Ați spune că o carte este doar o carte, cineva s-a așezat la masă și a scris-o, acum cei care o cumpără o plac sau nu.

Ei bine, această carte este diferită!

În primul rând nu a fost scrisă ca orice carte, pentru că cine a văzut vreodată un copil care să se așeze la masă ca un om mare și să scrie și să scrie, apoi să rescrie o poveste?

Eu nu am văzut așa ceva.

Copiii se așează și se ridică, și sar, și se tăvălesc pe jos, și se cațără pe undeva și din marea lor aventură în viața asta iau naștere povești magice.

Imaginați-vă acum 16 copii cu vârste între 5 și 12 ani cum au scris aceste povești, apoi un artist de numai 7 ani le-a citit și a făcut ilustrații pentru fiecare în parte!

Pentru ei ca pentru ei, dar să vedeți pentru părinți ce a însemnat acest proces.

Elena, fetița mea, a scris și ea o poveste pentru această carte.

Să vă spun procesul prin care a luat naștere povestea Elenei:

Liviana Tane mi-a lansat întrebarea dacă Elena inventează povești. I-am spus că da, pentru că eu am început să îi inventez povești când era mică și aveam vreun drum de făcut. Uneori compuneam împreună o bucată de poveste.

Mulțumim Liv pentru impuls, pentru încurajare, pentru că ești! 

Vă rog să intrați pe site-ul Livianei The Writing Journey ca să vedeți ce alte lucruri frumoase se mai întâmplă pe acolo: există o școală de scris pentru adulți, o să găsiți cărți publicate de scriitori români  de la școala de scris, dar găsiți și informații despre cluburile de carte la care vă recomand să participați.

  1. Am întrebat totuși copilul, ca să dau un răspuns final. A fost ”Daaaaaa, dar până când? Că o să îmi ia ceva timp.”
  2. Pe mașină, în drum de la școală Elena s-a gândit la trei idei pe care să le transforme în povești. Ce m-a impresionat a fost că mi-a cerut detalii despre cum o să fie cartea și a decis ea că din povestea ei copiii trebuie să învețe ceva. Una era despre prietenie și cum să nu râzi de prietenii tăi, pe a doua nu mi-o amintesc (eram la volan, ce sa fac, procesul creativ are loc pe unde e și inspirația… ca să știți!), a treia era despre o steluță care se pierde pe cer.

– De ce pe cer? Intreb eu, de parcă o stea se poate pierde și altundeva.

– Pentru că este mare cerul, mare-mare și pentru că acolo te poți pierde ”de tot”.

  1. Acasă am ajutat-o la pusul poveștii în calculator. Ea dicta, eu scriam. Dictatul acesta a durat mult, pentru că din când în când mă punea să citesc totul până unde am ajuns și schimba ceva, apoi mai schimba ceva, asta în timp ce urca în pat, se dădea jos, mergea în camera ei, mergea la parter să bea apă și îmi striga câte ceva pe scări, se mai învârtea pe lângă mine. În timpul acesta stăteam și așteptam procesul creativ.
  2. M-a întrebat daca e cumva prea nehotărâtă că tot schimbă lucruri. I-am zis că nu, acesta este un proces normal când scrii o poveste.

Prima oară o scrii așa cum îți vine.

Apoi, când o citești observi că anumite lucruri nu se leagă, sau poate că ritmul e prea lent și plictisește, că poate dacă schimbi un cuvânt totul prinde alt sens, sau poate vrei să adaugi sau să elimini un personaj și așa mai departe.

  1. Am pus întrebări și am lăsat-o să vină cu răspuns, apoi a decis ea dacă adaugă sau nu completări la poveste, pentru că să știți…. copiii scriu altfel de povești.
  2. Am trimis povestea, care apoi a fost publicată fix așa. Nimeni nu a intervenit să o facă mai frumoasă sau mai altfel în orice fel. Era cât putea să fie de frumoasă, nu mai mult de atât.
  3. Cartea a ieșit de la tipar când Elena și uitase că a scris o poveste. Am comandat cărți ca să poată da prietenilor ei de joacă. Să vă spun nerăbdarea și emoțiile pe care le-am avut până când au venit?
  4. Reacția Elenei: a crezut că i-am mai cupărat o carte așa că s-a uitat la ea. Apoi, când și-a citit numele pe copertă a fost impresionată și a izbucnit de bucurie.

Ea a mai fost la lansări de carte și știe să se uite la numele autorului când citește una, așa că reacția ei a fost ”nu creeeeddd”.

Mi-a mai spus și faptul că numele ei este pe o carte înaintea numelui meu. Nu i-am tăiat entuziasmul, numele meu a apărut pe o carte acum mulți ani, peste 10 ani. Recunosc, este o carte mai plictisitoare, scrisă de mine pentru (cursanții de la) Institutul Bancar Român.

  1. Reacția celorlalți: ei bine aici am avut și calde, venite după două reci, una încasată de mine, cealaltă de Elena, și asta mi-a diminuat o perioadă dorința de a vorbi mai mult despre această carte minunată, am stat să procesăm valul de reacții.

Câteva zile, cărțile pe care le-a pregătit să le dea cadou au zăcut pe o măsuță. Cartea nu avea nici o vină, poveștile din ea sunt magice, însă suntem doar oameni și încă învățăm să procesăm emoții, mai ales acelea care vin împachetate urât.

Apoi, încet și-a făcut curaj și a mai dat câte una.

Și au venit reacțiie frumoase, la povestea ei și la toată cartea.

Au fost adulți care au citit cartea toată și au fost uimiți, apoi încântați.

Am primit mesaje video, mesaje pe stradă, și telefoane pentru Elena. S-a bucurat că efortul lor a fost apreciat și că au adus bucurie prin poveștile lor. 

Sunt copii care citesc și recitesc aceste povești și le sunt dragi, unii au plecat cu această carte în vacanță chiar dacă era deja citită.

Toate aceste mesaje au ajuns la ea și a înțeles că efortul în viață se răsplătește. 

Apoi am văzut postările celorlalți părinți și reacțiile unor persoane necunoscute la carte.  Apoi am auzit prin câte colțuri de lume a ajuns Cartea Copiilor, cam peste tot! Cred acum că bine zice Elena, lumea nu e un loc prea mare în care să te pierzi ”de tot”.

Copiii scriu din suflet de copil. Un adult nu va putea să scrie o poveste de copil, poate scrie o poveste pentru un copil, dar nu e același lucru.

A fost o lansare online a cărții.

Am avut emoții, copii să stea în fața monitorului pentru lansare? Să o vedem și pe asta!

A fost o bucurie pentru toți acei copii care au avut răbdare să se cunoască și să se felicite unii pe alții. La asta nu m-am așteptat și am lăcrimat din belșug, evident din spatele ecranului.

Pe data de 11 Septembrie 2021 are loc lansarea fizică a cărții. Cu emoții mari, în suflete de copii și părinți.

Povestea Elenei a fost publicată online și o găsiți AICI

Cartea Copiilor o puteți cumpăra pentru voi sau ca să o faceți cadou, de AICI.

Elena, succes, parenting

Încurajați-vă copiii!

În urma acestui efort de a așterne pe o pagina povestea ei pentru a fi citită de alții, văd cum Elena citește mai cu drag, mai cu atenție, respectă mai mult poveștile.

Am observat și la activitatea de la școală că poveștile ai au început, mijloc și sfârșit, personaje mai bine conturate, dialoguri mai consistente, povestea are esență și cum îi place ei și o concluzie.

Încurajați-vă copiii să facă orice vedeți că îi atrage, și lăsați lucrurile să se întâmple.

Apoi bucurați-vă împreună, alături de cei care pot simți bucurie alături de voi.

Următorul volum din Cartea Copiilor este în lucru.

Până atunci, bucurați-vă de primul volum!