Ce îl ajută pe copil să-și dezvolte potențialul?
Să achiziționăm opționale multe sau puține, sau deloc?
10 de la școală garantează 10 în viață?
Cu toții ne dorim copii de succes și căutăm diverse metode pentru a le deschide mintea, opțiunile, drumul în viață, de la jucăriile pe care le cumpărăm pentru ei, la cursurile la care îi înscriem, grădinița, școala și așa mai departe.
Cum ajutăm copilul să își dezvolte potențialul înnăscut și să se îndrepte spre succes?
O să vorbim despre tipuri de inteligență, tipuri de percepții, diverse emoții, stima de sine și cum se consolidează de către părinți, modul în care ne raportăm la copil în funcție de toate acestea și modalități de a-l pregăti pentru succes pornind de la ce este copilul.
Fiecare copil este unic și fiecare familie în care un copil se dezvoltă este diferită de oricare altă familie.
Mama și tata au fiecare câte un bagaj emoțional cu care vin din trecutul lor, au valori și diverse așteptări referitoare la succesul copilului încă de dinainte de a se naște. Ce ne dorim de la copil? El vine ca o persoană independentă liberă să își trăiască destinul sau e mai bine să fie îndrumat de câtre cei care îl iubesc cel mai mult și îi vor tot binele din lume?
Vă recomand acest curs și în varianta online, video, înregistrată.
Poți comanda acum acest curs prin email la office@financialparenting.eu
Ce spun participanții?
” Multumesc pentru acest workshop minunat. Extrem de bine structurat, cu multe informatii utile care mi-au starnit curiozitatea.
Anamaria este absolut minunata, stie cum sa atraga atentia si sa furnizeze informatia intr-un mod atractiv si placut. Mereu este o placere si mie imi poti face direct abonament pentru toate workshopurile tale! ” – Miruna F
”Mi s-a părut foarte educativ. Vă mulțumesc.”- Delia T
”Ami, mi-ai deschis ochii să nu mai îmi pese de comparațiile făcute de alți părinți, să nu critic niciodată copiii și să încurajez aptitudinile pe care le au și să educ prin joacă la vârstă fragedă. Cursul mi s-a parut extraordinar” – Marina T
”Ador faptul că este plin de exemple- foarte util!”- Manuela C
”Practic, relevant și revelator! Sunt o persoană care a fost mereu de 10 la școală și am realizat că nu m-a ajutat prea mult. Prin urmare cu fetița mea încerc să nu aplic rețeta notelor de 10”. Mihaela P
”Un curs care te ajută să îți accepți copilul așa cum este, să-l ajuți să-și depășească obstacolele și să-l ajuți să-și rafineze părțile pozitive.” Ramona M
”Mă bucur că mi-am făcut timp să particip. Au fost prezentate informații și idei interesante pe care îmi doresc să le pun în practică. Felicitări și aștept cu nerăbdare următorul curs.” Laura C
”Mi-a plăcut foarte mult și aș vrea să mai particip și cu altă ocazie. Știam câte ceva despre tipurile de inteligență, dar acum sunt mai sigură pe mine că voi putea identifica tipologia inteligențelor din familia mea și voi ști cum să-mi ajut fetele.”-Carmen J
”Super! O întâlnire relaxantă din care plec cu o grămadă de informații utile, numai bune de aplicat” Alina G
Părerile celor care au văzut deja cursul online înregistrat
”Am reușit să termin cursul complet. Extraordinar materialul. Mi-a plăcut cum ai descris ce aduce succesul în viață, cu exemple la multe puncte. Ai explicat bine cum mărim concentrarea, aia e o noutate interesantă la fel ca tipurile de inteligență. Știam de IQ și EQ dar în curs, toate acestea noi menționate sunt foarte fain explicate. Puțin cam lung pentru mine (pentru alții poate nu), l-am văzut din două bucăți, mi-a plăcut foarte mult cursul, este chiar util și informația foarte valoroasă, nu aveam unde să o găsesc atât de organizată și gata de aplicat.” Liliana N
”Am aflat despre curs întâmplător, scrolând după informații pe facebook. M-am bucurat să aflu că îl pot vedea printre primii. Studiez inteligența emoțională și creativitatea copiilor de ani buni și lucrez ca educator, așa că fiecare bobiță de informație devine pentru mine o sursă de inspirație.
Am deschis și am început să mă uit și să ascult. Cursul oferă informații clare, pas cu pas, despre importanța susținerii copilului, în toate perioadele dezvoltării lui astfel încât tot procesul să fie cât mai firesc și armonios. Dezvoltarea inteligenței este influențată și de factori externi, nu doar genetici. “Inteligența copiilor și succesul în viață” dezbate obiceiuri, idei și teorii, le pune frumos pe tapet, cu seriozitate și simplitate.
Exemplele personale ale Anei susțin expunerea și explicarea ideilor fundamentale în legătură cu comportamentul părinților pentru susținerea copiilor. Veți vedea cum de fapt, copiii nu sunt niște enigme, ei au nevoie de câteva instrumente de bază: consecvență, ghidaj și implicare.
De asemenea, pe lângă toate informațiile teoretice și practice, cursul vine cu o idee grozavă: aceea că inteligența noastră nu e măsurabilă cu exactitate, ci este compusă din amprenta inteligențelor noastre combinate. Și de aici veți vedea ce lucruri inedite reies. Urmăriți cu prezență și atenție fiecare subiect pe care Ana îl structurează atât de bine și veți avea un rezumat elaborat al multor cărți de parenting modern. Plus recomandări de cărți faine și alte anexe.” Oana Isabela
Prețul acestui curs este 180 lei .
Comandă cursul prin email la anamaria.financialparenting@gmail.com sau la office@financialparenting.eu
Vom avea copii de succes, pentru că ne pasă!
Îți recomand și cursurile:
Dezvoltarea copilului de la 0 la 3 ani, pregătire pentru succes
Curs înregistrat: Copilul între 3 și 7 ani, pregătire pentru succes