Am fost crescuti de parinti care au venit de la tara unde au vazut ce inseamna munca grea la camp si au luptat cu toate fortele sa devina “domni la oras”. Pentru acest lucru s-au adaptat unui sistem de valori uneori viciat. Se fura de la stat pentru ca era “gratis” si statul fura de la ei. Tovarasii cei mai lipsiti de creier si umanitate erau oamenii ideali ai sistemului. In timpul vizitelor oficiale se planta porumb mai inalt pe marginea drumului ca sa dea bine. Si le era bine asa. Din pacate multi din generatia parintilor regreta acea perioada in care “fiecare avea casa si servici mamica, nu statea niciunul acasa“, au uitat de statul la cozi, lipsa alimentelor, lipsa a orice si mai ales lipsa drepturilor lor – dar nu isi puneau astfel de probleme, nu gandeau si nu analizau subiectul pentru ca era dureros, cum sa lupti cu sistemul? Cei care o faceau aveau de suferit, si ei si familiile lor. Mai bine te adaptezi si zambesti si defilezi.
La scoala eram “educati” cu bataia si acasa mai luam bataie ca ne-am facut parintii “de rusine”. Sa consideram totusi ca parintii ne-au crescut cu convingerea ca astfel o sa ne fie bine si educatia cu palma, batul, furtunul de la masina de spalat, lingura de lemn sau mai stiu eu ce instrument dur o sa faca din noi oameni adevarati.
In spiritul lectiilor de viata invatate pe pielea lor am fost si noi educati. Cine nu a auzit vorbele din popor rostite din gura parintilor :
- “capul plecat sabia nu-l taie” ,
- “cum spui caine spui si jupane”
- “nu te intinde mai mult decat ti-e plapuma”
- “stai in banca ta”
- “nu e de nasul tau”
- “cu toate nu poti fi “
- Si multe altele …. mai dragute, mai haioase, mai dure, mai dureroase.
Ideea care ni se innocula era urmatoarea : faci scoala, gasesti un serviciu bun, te feresti de toti colegii, ai grija ce vorbesti, te intelegi bine cu seful pentru ca altfel iti poate face mult rau, iti platesti datoriile si daca ai grija o sa iti ramana bani si pentru concediu si o viata frumoasa.
Fiind fata mie mi se sublinia ca trebuie sa fac o scoala buna si sa am un serviciu bun si un sot bun (adica cu bani si care sa nu ma bata) pentru ca fetele se marita deci nu primesc nimic de la familie. Discriminari se faceau si in familii cu mai multi copii, intre baieti, unii vedeau in primul copil mostenitorul suprem, restul trebuiau sa isi gaseasca rostul in lume singuri.
Adesea avem imprimate modele de comportament mostenite de la parinti, fie ca sunt transmise ca principii de viata fie ca sunt copiate. In copilarie luam de bun ce ni se ofera; ce vedem acasa si in mediul nostru constituie normalitatea pentru orice copil. Aceste modele ne duc fara sa vrem intr-o zona de confort , pe care o cunoastem sau asupra careia avem control, in care ne stabilim chiar daca nu suntem fericiti si impliniti. Metoda pentru a depasi astfel de modele este constientizarea. In calitate de adulti facem un pas in spate si realizam ca anumite reactii nu sunt cele dorite de noi si sunt un raspuns invatat pentru aceasta situatie.
Nu stiu daca de la zodie sau din sistemul genetic am respins acest bun mers al lucrurilor. Stiti si voi, copilul rebel, oaia neagra etc. E drept , am incercat sa nu ma “intind mai mult decat plapuma” si managementul banilor mi l-am facut foarte bine dar in rest peste toate vorbele am trecut cu tancul, mama si sefii mei pot confirma J .
Traim alte vremuri, o intelegere buna cu seful nu mai duce la un viitor lipsit de griji pentru ca intr-un viitor foarte apropiat unul dintre noi va parasi compania inevitabil. Intinsul peste plapuma este la mare indemana atata timp cat un card de credit vine inainte sa il ceri si uite asa multe devin de “nasul meu” chiar daca nu mi le-as putea permite sau sincer nu le-as merita inca.
Poluata de educatia primita, contaminata cu ce am invatat pe pielea mea, ma gandesc ce pot transmite mai departe copilului meu care va trai in alta lume, alta generatie.
Imi definesc sistemul de valori si ce inseamna succesul pentru copilul meu. Pentru mama asta insemna diploma, functie, statut social, bani. Pentru copilul meu as defini succesul astfel : fericire, motivatie, experiente, bunastare. Consideram ca este copilul prea mic pentru a da propria definitie, o sa o dea cand imi e lumea mai draga.
Imi pun intrebarea cum o sa reactionez cand o sa imi spuna copilul ca facultatea este o prostie si ca nu de acolo vede succesul in viata ? Ca ea ar vrea sa se faca …. Zice-ti voi ! … o profesie care nu o va ajuta sa treaca usor luna de la un salar la altul dar care ar crede ea ca ar face-o fericita.
Oare o sa ma pot detasa de sistemul de valori implementat de viata si o sa pot reactiona logic la asta ? Voi ce ziceti ? Voi cum credeti ca veti reactiona?
