Știți acele lucruri care li se întâmplă doar altora și niciodată nouă?
Câștig la loto, infarct la 30 de ani și altele de acest gen?
Acele titluri peste care trecem, că nu e despre noi?
Dacă e negativ sau foarte pozitiv, avem impresia că niciodată nu este despre noi.
Fix acele informații le căutăm avizi, atunci când vedem că era (ȘI) despre noi, că acei oameni care au pățit-o înaintea noastră erau fix la fel ca noi, oameni normali, cu o viață normală. Da, știu, cum definim azi normalitatea depinde de la om la om, însă în linii mari avem o definiție a normalității.
Burnout sau ghinion?
Elena era mică când eu, mama eroină, fără ajutor în rolul de mamă în afară de cel al partenerului, ajungeam în spital cu o problemă apărută peste noapte.
M-a durut un pic în zona abdomenului, așa că mi-am luat de la farmacie pastile cu extract de merișor, sigur nu mă hidratasem bine, ce altceva putea să fie.
În două zile eram cablată la perfuzii, cu un CT care nu arăta nimic, cu teste care arătau ceva ce nu știam de unde vine, cu o stare de degradare fizică bruscă și care se mișca mai rapid decât reușeam noi să înțelegem, cu o echipă de doctori care mă supravegheau zi și noapte cu frunțile încrețite.
Testamentul îl aveam făcut, mi-am instruit omul ce să facă dacă asta a fost tot și m-am pregătit pentru orice avea să vină, fără frică, fără entuziasm, fără nimic, poate doar cu o supriză că acest lucru se întâmplă mult mai devreme decât aș fi gândit, dar acceptam și asta, alții au pățit-o înaintea mea.
Elena in vizită la mine la spital, avea 2 ani si 10 luni
Am scăpat.
A urmat o perioadă lungă de spitalizare, tratamente care nu funcționau cum ne așteptam, două intervenții chirurgicale și încă o lungă perioadă de refacere în care eu mergeam la spital să îmi fac tratamentul și Elena se juca printre scaunele de la spital, pe hol, în timp ce mă așteptau.
Mi-am promis că o să schimb ce am de schimbat. Dacă am această șansă, nu mai fac aceeași greșeală să uit de mine.
O fi fost ghinion, o fi fost un lucru care ”se poate întâmpla”, dar nici nu trebuia să ignor faptul că de la 18 ani aveam câte 2 sau chiar 3 joburi, plus facultate, masterat, specializări, MBA-ul care mi-a mâncat nopțile, iar după o perioadă de refacere a venit partea de mămicie în care eram la activ cu cu trei ani nedormiți. Copila se trezea la 2 si la 5, și cum nu aveam ajutor, intre somnurile ei făceam treabă în casă, plus un curs pentru că mă gândeam că e momentul bun să îmi schimb cariera.
Mi-am schimbat viața.
Normal, asta fac toți cei care trec printr-un burnout, ÎȘI SCHIMBĂ VIAȚA.
Este sentimentul acela puternic că după ce era să pici un examen, ți se mai dă o șansă. Doar că aici nu e doar de trecut un examen, e de trecut dincolo, locul în care nu ne grăbim să ajungem, nu când mai avem atâte lucruri faine de trăit și făcut, lucruri pe care le-am pus deoparte pentru ”când o să am timp!”, fără să mă mai gândesc că EU TREBUIE SĂ ÎMI FAC TIMP.
Am zile în calendar pe care mi le blochez și în care dorm, mult, este tratamentul meu, doza mea de sănătate pentru mine, ca să nu mai ajung la epuizare.
Am învățat (forțat, ce-i drept) să îmi ascult corpul.
Am învățat să spun NU, NU POT, NU AM TIMP.
Am învățat că oamenii trag de tine atât cât le permiți și nu e vina lor dacă tu nu mai poți, este vina ta că nu știi să pui limite sănătoase pentru tine. Ei sunt mulți, tu ești doar unul sau una.
În continuare sunt persoane cărora nu pot să nu le răspund, primesc zeci de mesaje cu ”doar o întrebare”, care se transformă în cel puțin o oră de răspuns, pentru că e o intrebare complexă. Uneori această întrebare vine când alții au timp liber, seara târziu, în weekend.
Și uite așa se duce câte o oră pe care eu nu mi-am rezervat-o să văd un film cu familia, să mă joc cu copiul meu, să mă bucur de relaxare, oră pe care o recuperez din somnul meu pentru că dacă am lucruri de făcut nu am cum să le amân.
Speaker la eveniment BWFR
Cum mă organizez ca să fac multe și în ritmul meu?
Îmi planific mai puține lucruri de făcut.
Nu mai am ambiția de a scoate un curs într-o lună, ci în 3-4 luni, ca să am timp de documentare, să îl scriu, să îl testez, să iau feedback, să îl înregistrez și abia apoi îl scot pe piață.
Am grijă să nu renunț la activitățile care mă încarcă de energie, cum ar fi întâlnirile online cu comunități de antreprenori, cursurile cu copii, întâlniri la clubul de carte etc. Sunt printre acestea activități care nu aduc neapărat bani, dar aduc stare de bine și asta nu se poate cumpăra cu bani.
Am câteva emisiuni pe care le urmăresc și mă bucur de ele, am învățat să stau în fața televizorului și să mă bucur, să trăiesc momentul, să comentez, să o sun pe mama și să dezbatem ce se întâmplă, pentru că am uitat cum se face asta.
Somnul, cel mai bun medicament, la câte o perioadă de timp îmi blochez timp ca să dorm.
Îmi organizez activitatea astfel încât dacă am ceva de citit, ceva de scris, ceva de compus, ceva de ascultat, să o fac ziua când am în grădină soare și în același timp stau la aer curat și îmi iau porția de Vitamina D.
Organizez meniul și planific zilele în care gătesc, îmi plac rețetele rapide, din ingrediente puține, gustoase și sănătoase. Gătesc când este și Elena acasă, ori își face temele în bucătărie cu mine, ori mă ajută la gătit, așa îmbin timpul de calitate cu ea cu activitatea necesară. În plus, înainte de a merge la cumpărături vorbesc cu partenerul meu și stabilim ce cumpărăm, pentru ce și cine gătește, așa am redus risipa alimentară către zero și bugetul de mâncare s-a redus la rândul lui.
Când am zile cu ședințe, sau activități de stat mult pe scaun, între acestea fac curat în casă, pentru că simt nevoia de mișcare. Când am o problemă și nu îi văd soluția, spăl geamuri, spăl cabina de duș sau băile. Încercați și voi asta, să vedeți cât e de folositor, găsiți soluția potrivită și aveți o casă lună și bec.
Văd săptămânal cel puțin un film bun, recomandat de cei din jur, pe acesta îl vedem în familie, în trei sau în doi, depinde de grupa de vârstă. Pe bune că ne face bine să discutăm și despre altceva decât despte job, copii, mâncare, bani.
Încerc să mai văd și câte un serial pe Netflix să fiu în pas cu lumea, în timpul acela de multe ori calc haine.
sursa foto Unsplash
Principiul 20 – 80
Azi am pus pe pagina de social media o poză cu principiul 20/80 și care a fost dată rapid mai departe.
S-a demonstra că 80% dintre rezultate se obțin din 20% efort, restul este risipă de energie, timp, bani.
Vă recomand să vă analizați voi viața, așa cum ați face-o pentru un prieten bun care vă spune că ”nu mai pot”, ”ceva nu e ok”, ”aș vrea să am și eu … timp pentru … bani destui … etc”
Gândește pe termen lung.
Ce contează pentru tine?
Care e direcția către care mergi?
Dacă nu schimbi ceva, unde vei ajunge în câțiva ani?
Ce îți dorești cu adevărat?
Cum poți ajunge acolo?
Gândește pe termen scurt
Cu ce îți ocupi timpul?
Cât de relevant este ceea ce faci?
Unde pierzi vremea aiurea și cu ce?
Te împlinește activitatea ta de zi cu zi sau ai ajuns într-o rutină din care nu mai poți să vezi cum ai putea să scapi?
Analizează zonele cu pierderi din viața ta:
– cheltuieli inutile
– vicii
– timp pierdut aiurea
– oameni care te trag în jos
– persoane care te folosesc, pe tine sau resursele tale.
Păstrează acel 20% de efort care îți aduce 80% din rezultate și satisfacție.
Câștigul tău?
O să îți fie bine, în general și pe bucăți.
O să îți crești eficiența, o să faci mai multe lucruri și o să ai timp de ele, o să ai cu totul altă satisfacție.
Apoi: o să ai grijă de tine. o să accepți faptul că trebuie să fii pe placul tău și nu pe cel al oamenilor din jur, că e important ce contează pentru tine și asta nu este egoism, o să înlături vinovăția și o să faci loc bucuriei.
A FOST UȘOR SĂ ÎMI SCHIMB VIAȚA?
Nu, evident că nu, nici o schimbare nu e ușoară.
Mi-am făcut planuri, multe. Am luat-o pas cu pas.
A urmat o frică legată de:
CE ȘTIU EU SĂ FAC?
UNDE MAI FAC BANII ĂȘTIA?
CUM SĂ DAU CU PICIORUL LA 20 DE ANI DE CARIERĂ CONSTRUITĂ CU GREU?
Și multe altele…
Dar am învățat că atunci când îți dorești ceva și ai motivație, lucrurile se așează în jurul tău și soluțiile apar una câte una.
Nu vă pot descrie în cuvinte și nici nu cred că are rost, senzațiile trăite pe patul de spital, cu masca de oxigen pe gură, într-o stare totală de neputință, cu doctori de top privind către tine îngrijorați, cu un copil care abia știe să vorbească și întreabă ”mami când vii acasa? mi-e dol de tine”, cu un partener care se uită disperat cum îi scapi printre degete ca nisipul într-o clepsidră.
Nimic pe lumea asta nu merită să dăm timp din viața noastră. Se poate și să le luăm pe rând. Se poate și să nu le facem pe toate. Se poate și dacă avem grijă de noi.
Aveți grijă de voi!
