Sărbătoarea o planificăm în familie, din timp, cu toate că cele mai multe lucruri se repetă an de an.
Vreau să simțim că vine o sărbătoare și că săptămâna de dinainte este altfel: curățăm casa din colț în colț, mâncăm mai simplu, citim povești pentru copii legate de Paști, ne amintim de cum era când noi eram copii și îi povestim și Elenei despre cum a fost viața noastră atunci, și în fiecare zi facem câte ceva legat de sărbătoarea pe care o așteptăm.
Astfel, așteptarea și pregătirile dau un efect special sărbătorii, nu doar pentru copil, ci și pentru noi adulții cu suflet de copil.
Am avut multe proiecte în ultimul timp, însă mi-am lăsat mai mult timp de petrecut cu Elena, mai ales că este și în vacanță. Prin urmare săptămâna mare este cu activități profesionale mai puține și activități casnice mai multe.
Să vă spun programul nostru în linii mari:
LUNI:
Ziua de planificare: în care gândim împreună meniul de Paște, meniul săptămânii în curs, lista de cumpărături, stabilire buget.
Stabilim lista de invitați, dacă este cazul, lucru care impactează cantitatea de mâncarea sau varietatea meniului.
Verific fața de masă, veselă, pahare, decorațiuni.
Căutăm cărțile legate de Paște și iepuraș.
Prima zi a săptămânii este pentru planificare în general. Vedem ce activități are fiecare, când avem timp împreună și când timp separat, cine ce poate și ce vrea să facă, ce activități facem cu Elena și ce facem fără ea (aproape nimic, dar ne gândim și la asta).
Chiar dacă este vacanță avem reguli ca să nu scăpăm lucrurile de sub control, mai ales în zona gadgeturilor. Timpul de calitate îl construim împreună prin activități legate de casă.
MARȚI:
Curățenie generală: ordine la haine și pantofi.
Făcut pachete de dat.
Pregătire haine de sărbătoare.
Dacă mergem la Biserică ne gândim când o facem, pentru că seara este frig și trebuie să apelăm la hainele pe care deja le-am pus în spatele dulapului sau deoparte în speranța că vine și căldura. Ne pregătim hainele și pentru masa de Duminică, așa că verificăm să fie curate, spălate, călcate. Copiii cresc așa că verificăm ce le mai vine și ce nu, să nu ne trezim Sâmbătă că nu știm de unde să găsim rapid o rochiță sau o pereche de pantofiori.
Cu ocazia schimbului de haine, ne verificăm garderoba, vedem ce este de reciclat, ce avem de dat, ce haine nu ne mai vin sau dintr-un motiv sau altul nu le mai purtăm și facem pachete de dat cu ce poate folosi cu drag altcineva. La fiecare schimb de haine în sezon le pun la loc curate, călcate așa că nu mai trebuie să le verific.
Acum este momentul să vedem dacă ne lipsește ceva din garderoba de bază, să facem o listă și la cumpărături să ne luăm ce avem nevoie, altfel avem impresia că ”nu mai am nimic de îmbrăcat” și cumpărăm o grămadă de lucruri care vor rămâne atârnate degeaba prin șifonier.
MIERCURI:
Curățenie generală: spălat geamuri, aspirat, spălat fiecare colț.
Spălat și dezinfectat băile, schimbat prosoapele, umplut recipientele de săpun.
Pus mașina de spălat cu tot ce a mai rămas.
La curățenie participăm cu toții. Pentru că în ultimul timp nu am mai făcut mișcare, alternăm activitățile și avem grijă să facem și pauză, ca să nu ne alegem a doua zi cu o febră musculară.
Cu această ocazie verific rezervele de produse de curățenie și fac lista de cumpărături pentru data viitoare. De câte ori ați pățit să rămâneți fără ceva, de exemplu lichid de spălat ferestre sau balsam de rufe, și la fiecare vizită la cumpărături să tot cumpărați pentru că ați uitat că ați cumpărat deja? Când am terminat curățenia văd ce produse sunt gata sau aproape gata ca să le înlocuiesc.
JOI:
Cumpărături de mâncare și băutură.
Călcat haine și pus la loc.
Dupămasa vopsim ouăle.
Încerc să ajung la cumpărături într-un interval orar mai puțin aglomerat. Încerc să nu mă las distrasă de toate ofertele speciale și de toți iepurașii de ciocolată, nici de semnul % lângă multe lucruri de care nu am nevoie. În acest sens folosesc lista de cumpărături întocmită luni și încerc să mă țin de ea, astfel încât cumpărăturile de poftă sau de dorință să nu depășească un maxim 10% din valoarea cumpărăturilor. Să știți că pun în buget acel 10-20% depășire, pentru că sunt om și nu robot, dacă ceva îmi aduce bucurie evident că îmi cumpăr, pentru mine sau cineva drag.
Acasă pun cumpărăturile la loc, apoi ne odihnim.
Seara vopsim ouăle, natural, în coji de ceapă roșie și galbenă, adunate din timp. Elena adună din grădină frunze și flori, ca să facem decor așa cum făcea și bunica mea și mama mea, așa cum fac și eu.
VINERI:
Facem cozonac.
Pregătesc ingrediente pentru a doua zi.
Pregătesc lumânările pentru a doua zi.
Eu nu mă oricep la cozonac, nici nu am încercat. Specialiștii în cozonac sunt Elena și tatăl ei. Tot ce fac eu este să comentez ce umplutură prefer în cozonac și să le fac filme pe care le pun pe internet.
La noi acasă se face cozonacul grecesc Tsoureki, rețeta o găsiți aici, plus cozonac cu umplutură.
La noi acasă mama făcea cozona cu nucă și mac baigli, și cozonac dospit. Mie îmi place mult cozonacul moldovenesc pe care l-am descoperit acum câțiva ani.
Lumânările decorate pentru seara de Înviere le avem din Grecia, acolo fiecare persoană are câte o lumânare specială, mai lungă și decorată cu ceva, așa că păstrăm obiceiul acesta și noi.
În funcție de ce am eu de gătit, îmi pregătesc ingredientele pe a doua zi să fiu sigură că nu îmi lipsește ceva fix când trebuie să pun în mâncare.
SÂMBĂTĂ:
Gătim.
Refresh curățenie, schimbat așternuturi.
Pregătesc vânătoarea de ouă pentru a doua zi.
Împachetez cadourile.
Pregătesc masa și mâncarea de după slujba religioasă.
La partea cu gătitul, bucătăria este împărțită între noi, pentru că gătim pe rând. Eu iau prima bucătăria și încerc să termin cât mai repede ca să apuc să mă odihnesc. După un somn scurt mai dau rapid un aspirator și un mop, ultima fiind bucătăria să o văd curată la final de zi.
Printre activități, dupămasa împachetez cadoul pentru Elena și cadourile noastre (dacă este cazul), pregătesc vânătoarea pentru Elena dacă îi fac traseu, sau vânătoare de comori pe lângă vânătoarea de ouă care o bucură de fiecare dată.
Pregătesc masa și meniul de noapte, de după slujbă. Pentru că noaptea ne place să ciocnim ouă și să mâncăm doar o gustare, o pregătesc din timp și o las la frigider, astfel încât în câteva minute să fie totul pe masă. Înainte să plecăm la slujbă, pregătesc masa cu tacâmuri, pahare, farfurii, flori, lumânare, ouă roșii, ca să ne bucurăm când intrăm în casă.
DUMINICĂ:
Ne bucurăm de sărbătoarea Învierii Domnului.
Mâncăm împreună.
Îi sunăm pe cei dragi.
La prima oră eu ascund ouă prin grădină pentru că știu că încă n pijama Elena va ieși să caute ouăle și să le adune într-un coș. Apoi își va primi cadoul și întotdeauna se bucură indiferent de ce primește, cadoul de Paște cuprinde haine, o carte și o jucărie.
Apoi bem o cafea în liniște, cu o felie de cozonac și un copil plin de entuziasm în jur. Evident ea va împrăștia jucării pe covor, eu o să îi zic de câteva ori să le adune și o să vorbesc cu tatăl ei despre cum trece timpul, un fel de ”lasă-le acolo, să nu le strângă, că ne va fi tare tare dor de momentele astea.”
Eu aranjez masa, pun decorațiunile, împachetez altfel șervețelele, o las și pe Elena să fie creativă.
Până la prânz timpul trece repede cu slujba de la biserică, cu primit musafiri, cu ultimele pregătiri.
Ne așezăm la masă, mâncăm încet, apreciem gusturile deosebite, comentăm cum ne-au ieșit unele și altele față de alte dăți, discutăm câte în lună și în stele, apoi îi sunăm pe cei dragi ca să ne vedem și să mai stingem din dor.
Mi-e dor de ziua de UDAT
Luni este ziua care îmi lipsește de când am plecat din Cluj. Acolo este ziua de ”udat” în care fetele și femeile stau acasă, iar băieții și bărbații merg la udat cu un parfum negociat cu greu pentru a fi luat de acasă, cu care să ude fetele adică florile. Ei au și o poezie de spus ”eu sunt micul grădinar, cu sticluța în buzunar, am auzit că aveți o floare, am venit să o ud să crească mare”.
Fetele la finalul zilei miros mai rău ca o drogherie de cartier (nu pot face comparația cu un dutyfree pentru că nu toți ajung să poată lua de acasă o sticlă de parfum scump pe care o vor goli cu siguranță până la finalul zilei), mâncarea din casă este terminată de grădinarii flămânzi, și toată lumea este fericită. Era ziua în care îmi vedeam unchii, verișorii, plus mulți dintre băieții care îmi plăceau și care nu aveau nevoie de invitație ca să vină în vizită. Oricum vizitele erau scurte pentru că toată ziua era un du-te vino, motiv pentru care multe povești de dragoste aveau aroma unui anumit parfum.
Obiceiuri
Îmi plac obiceiurile și încerc să am o bucată din străbunii mei alături, măcar la sărbători. În fiecare an vorbesc cu mama și cu fratele meu, așa cum și Periklis o face cu sora și verișoarele lui, despre rețete, despre ce schimbăm (sau nu) în meniu, apoi ne trimitem poze cu tăvile proaspăt scoase din cuptor, cu masa decorată, cu noi zâmbind.
Dacă aveți și voi obiceiuri frumoase, sau ritualuri de care vă țineți și doriți să ne spuneți și nouă despre ele, apreciem și ne bucurăm.
Să aveți sărbători luminate, cu bucurie în suflet și oameni dragi alături.
Vă recomand și articolele:
De ce copilul meu va primi cadou de iepuraș