Acest articol se referă la copii preșcolari.
Eram într-un grup de mămici, seara în parc, toate cu dorința de a ne lua copiii acasă.
Ce copil vrea să meargă acasă? …. Corect! Nici unul.
Fiecare ar vrea să stingă el lumina la locul de joacă din parc. Și nici așa nu ar fi corect și tot ar protesta.
O mămică o lasă pe alta să fie prima la discuții cu copiii și îi spune, ”poate o convingi și pe a mea, pe mine nu mă ascultă niciodată, nici nu are rost să mă fac de râs pe aici. ”
Sunt părinți care spun: ”Ce reguli? Astea-s povești, cu al meu nu merge. Orice îi spun e cu scandal. Plecăm acasă – plans și scandal, mâncăm -la fel, mers la somn- la fel, îl las plângând la grădiniță dimineața și la amiază abia îl iau, tot cu scandal. Nu mai pot. Las după el că nu mai pot.”
Copilul nu mă ascultă, nu-i pot pune reguli
Dacă nu tu, atunci cine? Tu ești părintele și tu deții controlul.
Nu pentru mult timp ce-i drept, așa că în perioada în care poți interveni ai responsabilitatea de a decide în locul copilului tău ce este bine pentru el.
Să lași un copil mic să facă singur alegeri: când să doarmă, ce să mănânce, cum să îți petreacă ziua și așa mai departe, este nedrept, incorect, greșit.
Copilul nu poate face astfel de alegeri pentru că nu înțelege posibilele consecințe.
Sunt copiii care aleg să mănânce doar cartofi prăjiți și ciocolată, beau doar sucuri acidulate și adulții argumentează ”Ce sa-i fac, să-l las nemâncat? Nu mă pot înțelege cu el”.
”Ea a vrut asta, am făcut exact cum a vrut ca să nu plângă”.
Copilul mic nu are experiența necesară pentru a lua decizii.
Ce fac cu un copil care are 2 ani și lovește, aruncă nisip în ceilalți etc? La vârsta asta îi spun regula ”nu lovim, doare / nu aruncăm cu nisip, ne poate intra în ochi și este periculos etc”, dacă nu merge copilul este luat și mutat în altă parte. De la 3 ani va înțelege din ce în ce mai mult.
La evenimentul Educație cu blândețe, discuția s-a învârtit în jurul regulilor.
Mi-a plăcut imaginea pe care a creat-o doamna Ruxandra Ichim – Parent Coach, când a spus că regulile sunt ca frânghiile laterale ale unui pod în ceață pe care trebuie copilul să treacă. Îi dau direcția și îl țin în siguranță.
Doamna psiholog Ligia Moise a spus că micuțul nu are toate softurile instalate așa că nu poate procesa aceste decizii pe care noi le așteptăm prea repede de la copil.
Otilia Mantelers a dat exemple de modul în care regulile se pot implementa și faptul că acestea nu sunt negociabile în funcție de starea mamei sau a copilului.
Copilul plânge și se răzvrătește la orice regulă
Normal!
I se taie din drepturi, din putere, din control.
Ulterior, tocmai aceste reguli îi vor face pe copil să se simtă în control și să fie fericit.
Ca părinți fugim de plânsul copilului.
Copilul are dreptul la plânsul lui. Plânsul este un semnal și trebuie să vedem dincolo de el, să fim acolo și să ascultăm copilul. Pentru ei aceasta este forma de exprimare până când pot formula în vorbe ce simt, ce i-a speriat etc.
Dacă apare plânsul când punem o limită, cu blândețe bineînțeles, vorbim frumos și explicăm copilului regula. El plânge și plânsul nu are legătură cu blândețea noastră ci cu regula.
Suntem acolo, îl asigurăm că îl auzim, îi înțelegem frustrarea și necazul dar regula nu se modifică.
Nu putem auzi scâncete sau mai mult, să auzim că suntem ultimii părinți din lume. Gurița mică și scumpă a puiului tău drag, brusc va urla ”ești cea mai rea mamă, te urăsc!” ”ești o proastă”, ”nu mai vreau să fii mama mea”, ”vreau la mama, tu ești un tâmpit” și așa mai departe.
Cum să nu îți vină să calci în picioare toate regulile si basta?
Dacă tu încalci regulile, de ce să te asculte copilul?
Tu stabilești regula. Copilul încearcă să o sară, să o ocolească, să o anuleze sau măcar să introducă excepții. Tu accepți, fie că dă copilul din gene, fie că te roagă insistent, fie că te-a prins într-un moment prost sau foarte bun…. DEPINDE
Cine a încălcat regula pusă de tine?
Copilul știe exact cât poate negocia cu mama, cu tata, cu bunicii, cu bona, cu oricine mai interacționează.
Și diferența nu o face regula ci cel care face regula. Dar asta o știți deja, o vedeți zilnic din relațiile copilului cu cei din jur.
Îți recomand să citești în continuare articolul: Cum să faci copilul să te asculte?
