Știți că de când sunt mamă acesta este rolul care primește cea mai mare atenție.
Îmi place să o urmăresc pe Elena cum trece prin diferite faze de dezvoltare și de la primele semne mă documentez, dar tot rămâne loc și de surpriză.
Ei bine, acum este preadolescentă și este în faza în care îi este greu să aleagă.
Am încercat să organizez programul până în toamnă și i-a fost greu să îmi dea un răspuns clar la anumite programe care țineau de ea, aș merge și nu prea, mai vreau să mă gândesc, dar tu ce spui… știți ce zic. Așa că m-am oprit din sugestii. Ea vine cu lista lunga de pro și contra, dar nu trage linie să zică albă sau neagră. Cum am văzut asta cum am făcut un pas înapoi să o las să treacă prin acest proces.
Ca părinte cel mai ușor ar fi să zic eu fă așa sau invers și (încă) o să accepte, viața ar fi ușoară de ambele părți ÎNSĂ noi știm că trebuie să ne pregătim copilul pentru drum și nu drumul pentru copil, așa că atunci când dăm de greu stăm cu greul acela în brațe până vedem că are copilul abilitățile necesare să treacă pe acel drum și fără noi.
Mi s-a confirmat faptul că ia greu decizii când vineri în drum spre casă am întrebat-o dacă vrea să ne oprim la o limonadă sau să mergem acasă direct.
Mi-a răspuns ”cum vrei tu”. Ei bine eram obosită așa că am vrut acasă. Când a văzut că nu întorc mașina la intersecție a zis dezamăgită ”păi nu mai mergem?”. I-am răspuns ”ai zis cum vreau eu, ei bine eu vreau acasă că sunt obosită”. Și a început vorbitul în barbă, cel de preadolescent. I-am explicat că una e să îmi zică ”eu prefer să mergem, dar facem cum vrei tu” și alta să nu menționeze deloc ce vrea și să se supere că eu nu ghicesc.
Dacă până acum intuiam ce e în spatele acelui CUM VREI TU, ei bine acum mi-am dat seama că această atitudine nu o duce în direcția bună. Poate ajunge people pleaser, cel care lasă după alții, apoi adună anxietate și se supără că e luat de fraier.
Mi-a venit acestă idee și am recunoscut semnele pentru că de curând la întâlnirile Ora de coaching cu Anamaria pe care le țin sâmbătă dimineața cu un grup de oameni faini am abordat subiecte legate de părțile din noi, când apar, cum apar, ce rol au. Apropo grupul e deschis, dacă vrei să participi dă-mi un mesaj și vedem dacă ți se potrivește.
Asta sau cealaltă? Tu ce spui?
Ieri a stat câteva minute în fața unei vitrine cu înghețată să își aleagă una. Când are de luat decizii mici îi este greu. Am întrebat de ce și-a luat acea înghețată, a zis că nu s-a putut hotărî și în final a închis ochii și a luat-o pe cea pe care i-a căzut mâna.
Ok, și ce se întâmpla dacă luai alta? Între care ai avut de ales? Și uite așa am început o mini sesiune de coaching cu ea ca să înțeleagă ce este dincolo de decizie, care sunt consecințele. Vreau să treacă prin acest proces ca un exercițiu, pornind de la lucruri mici către decizii mai mari. Vreau să nu îi fie frică să ia decizii și atunci o fac să vadă câțiva pași după decizie și faptul că uneori consecințele cele mai negre sunt doar în mintea noastră.
De unde se trage asta? Am doar o bănuială: a luat anul trecut o decizie care se întinde cu consecințele și pe anul acesta și pe anul viitor. M-a convins după dezbateri lungi, am lasat-o și acum încearcă să recupereze ce a pierdut. Vedea consecințele favorabile pe termen scurt și nu le vedea pe cele posibil nefavorabile pe termen mediu.
Și ca pățitul… acum suflă și în iaurt.
Ce voi face eu în perioada următoare?
O învăț să verifice temperatura iaurtului.
Adică începem să analizăm problema din față ca să înțelegem plusuri și minusuri, avantaje și dezavantaje pe termen scust și mediu, apoi analizăm consecințele. Folosesc pluralul însă vreau să clarific procesul: ea vorbește, eu ascult și dau semne active de ascultare ”aham, înțeleg, da, ok, așa…”, ea vorbește și eu respect ritmul și pauzele pe care mă abțin să le acopăr ci le remarc pentru mine, ea vorbește iar, eu întreb să clarific anumite aspecte fără să accentuez ceva, fără să mă mir, fără să dau semne de interpretare negative, ea răspunde, eu repet și oglindesc, ea trage concluzii.
O ascult activ și oglindesc. Pun întrebari suplimentare și vin cu exemple sau idei doar când simt că este cazul să intervin fără să intru cu bocancii și ea să închidă procesul cu un ”mai lasă-mă mama, tu nu mă auzi, tu nu înțelegi etc”. În aceste discuții sunt mai mult o balerină din lacul lebedelor, suavă ca o pană, pentru că în discuțiile cu un preadolescent sau adolescent uneori ești pe un teren foarte fragil, este ușor să încerci să faci pe șeful și să pierzi firul de comunicare.
Legat de comunicarea cu copii și cum să avem grijă în diferitele perioade de viață ale copiilor noștri vă recomand cartea Ține-ți copiii aproape, Gabor Mate.
Astfel procesul ei de luare al deciziilor se va scurta. Și va învăța și că uneori pur și simplu ”dai cu banul” și important este să dai cu banul tău, să ai alegerea ta, e mai ușor să suporți consecințele tale. Împortant este și să înțeleagă când și cât îi poate afecta pe cei din jur cu deciziile ei.
Încerc să o sprijin cu întrebări și îi oglindesc răspunsurile, astfel încât să îi crească încrederea în deciziile proprii, în sistemul ei de gândire.
Spor la crescut copii să avem.
Știți părerea mea: o să avem copii buni și de succes, pentru că ne pasă!
Îți recomand următoarele:
Curs online video înregistrat Despre bani, între 8 și 14 ani
