Profesorul Colceag sustine ca pana la 5 ani toti copiii au capacitate de geniu. Spusele domnului profesor sunt verificate si sustinute de diverse studii. Ce se intampla cu genialitatea copilului pe parcurs?
Discutiile despre sistemul nostru scolar fac sa curga articole si opinii nu tocmai incurajatoare.
Scoala ofera informatii care isi pierd valoarea pentru ca nu sunt asezate intr-un context, multe informatii sunt perimate sau lipsite de sens. La ce ne-a folosit ca am invatat fizica si chimie plus formule matematice la nesfarsit?
Care sunt aptitudinile cu care am iesit din scoala si apoi ne-au folosit in viata?
Sunt mii de filmulete pe youtube care demonstreaza ca majoritatea oamenilor nu au notiuni elementare despre fizica, ne distram cand le vedem si nu ne vine sa credem … chiar asa? Pare a fi lipsa de creier, e lipsa de informatii de baza din fizica, chimie etc neancorate in realitate.
Daca am reusit in viata a fost pentru ca am avut determinarea de a ajunge buni in domeniul nostru si dupa terminarea scolii am fost autodidacti, am facut cursuri si specializari in functie de nevoi. Ei da, atunci am inceput sa ne folosim timpul in mod util.
Informatiile puse intr-un context care ofera o logica plus o livrare incitanta pentru copil se transforma in aptitudini.
Copiii sunt bureti cu totii, la orice varsta; indiferent cat de lipsit de interes pare un adolescent incercati sa ii vorbiti despre un subiect care il pasioneaza (poate fi si despre tatuaje) ca sa vedeti ce putere de absorbtie si concentrare au in momentul in care ii facem interesati.
Pixul rosu ! …sau verde…. sau cum o fi !
Fiecare profesor era cu pixul rosu dupa el, caietul de teme si extemporalele aratau de parca am sangerat deasupra lor. Pixul rosu taia, anula, umilea, asta era rolul lui gresit inteles as zice eu.
Reprezentantii sistemului de invatamantde stat, constienti ca exista o problema, au incercat sa modifice culoarea acestui pix in verde insa rolului lui de a pune degetul pe greseala a ramas neschimbat.
Cei care nu stiau nu erau indrumati ci pedepsiti.
Un copil care este pedepsit pentru greseala lui, printr-o nota proasta, ridiculizat si umilit in fata clasei, dat ca exemplu gresit etc va inceta sa mai faca ceva de teama sa nu greseasca si de teama de a nu mai trece prin astfel de sentimente negative. E normal, daca ceva ma raneste, evit sa mai fac acel ceva. O alta probabilitate este ca nu va incerca sa performeze, pe principiul: oricum voi fi certat, pedepsit .
Ai ceva de spus? Mana sus !
Cati ati ramas cu teama de a spune ceva in fata celorlalti la birou sau intr-o sedinta? Probabil ca aveti uneori idei geniale dar nu vi le puteti aprecia.
Daca totusi credeti in idea voastra, dupa sedinta ii prezentati sefului ideile voastre care apoi sunt implementate cu succes. Si altii iau meritele unor idei minunate care va apartin. Va propuneti ca data viitoare sa deschideti gura si totusi nu o faceti iar povestea se repeta.
Radacinile acestei probleme se afla in anii vostri de scoala in care cativa profesori bine adaptati sistemului de invatamant v-au tratat in mod gresit, au pus accentul doar pe necesitatea de a fi totul corect si in exacta concordanta cu materia predata, fara nicio intrebare legata de capacitatile voastre individuale, aspiratii sau nevoi pe termen lung.
Teama fata de evaluator-profesor va fi proiectata ulterior fata de superior, angajator, iar aceste experiente pot crea blocaje sau retineri care vor sabota evolutia profesionala.
In cazul in care ati avut noroc de profesori cu har care vedeau dincolo de niste manual seci si uneori lipsite de sens atunci sunteti printre cei care au curaj sa deschida gura si sa isi exprime ideile.
Pixul rosu de acasa
Conteaza si ce mediu ati avut acasa, aripile le-ati intins in prima faza in cadrul familiei si modul in care ati fost tratat in anii lui “DE CE” v-au influentat ulterior.
Imi aduc aminte de bancul cu copilul care il tot intreaba pe tatal lui diverse lucruri :
“ Copilul se joaca pe langa tatal lui si ii tot pune diverse intrebari:
– Tata, de ce e soarele pe cer?
– Habar n-am, ce intrebare tampita !
– Tata, de ce ploua?
– Ca sa te uzi tu !dar tu numai intrebari tampite stii sa pui mai copile?
– Tata, noi de ce crestem mari?
– Ca asa e !toti crestem, de unde sa stiu eu de ce ?
Mama auzind dialogul ii cere copilului sa il lase pe tati in pace cu intrebarile pentru ca tati e obosit. Tatal contrariat de interventia mamei raspunde :
– Da lasa-l femeie sa intrebe, cum sa invete altfel? “
Vad din ce in ce mai multi parinti care vorbesc cu copiii lor, care se lasa pe vine la nivelul copilului si il privesc in ochi, cu seriozitate. Asa se construieste increderea copilului in el.
Fiecare copil e unic si genial, hadeti sa il tratam pe fiecare in parte pornind de la aceste premise si acasa sa incercam sa contracaram lipsurile din cadrul sistemului de invatamant.
Si acasa va rog, fara pixuri colorate, degete acuzatoare si cuvinte grele.
Cu dragoste, rabdare, timp investit si intelepciune putem avea copiii geniali, echilibrati emotional si financiar pe care ni-i dorim.
