Uite că și bunicii și părinții noștri au supraviețuit fără atâta parenting, au crescut copii, au muncit și s-au descurcat.
Viața modernă a adus cu ea multe facilități pentru noi.
Avem mașină de spălat haine, de spălat vase, apă caldă la un buton distanță, produse de igienă și multe altele care ne fac viața mai ușoară.
Pe de altă parte, deschiderea pe care azi o avem este alta.
Muncim la distanțe mari de casă, viața noastră socială este la distanță, de multe ori suntem singuri prin lume și nu mai avem ”un sat care să crească un copil”.
Părinții ne explică cum pe vremea lor nu aveau ce avem noi și tot ne plângem.
Ei au crescut câte trei copii și noi cu unu nu facem față.
Dar sunt alte vremuri
Câte familii își mai permit acum ca doar un membru să muncească și celălalt să crească copii?
Chiar dacă anumite facilități au apărut în viețile noastre, lipsa de ajutor se vede și se simte, pentru cei care nu au familia aproape. Noi ne numărăm printre ei, suntem singuri în București și la orice gât roșu, program scurt, vacanță, eram disperați în căutare de soluții, până când ne-am schimbat viețile și ne-am adaptat noii situații.
Copilul nu mai merge singur nici la școală, nici în parc. Viața noastră este legată de programul lor.
Mama, în multe case, își păstrează rolul de femeie în casă, adică ea spală, calcă, gătește, face curat, are grijă de copii și în același timp are un loc de muncă, își face o carieră, contribuie cu bani în casă la fel ca partenerul.
Copiii noștri vor trăi vremuri diferite de ale noastre și pentru ei puterea de adaptare, creativitatea, inteligența laterală, aptitudinile sociale, educația financiară, educația legată de tot ce se schimbă odată cu boomul de dezvoltare, de la nutriție, sănătate, la salvarea planetei, sunt foarte importante.
Cine să îi ajute să dețină aceste aptitudini necesare?
Sistemul nostru de învățământ care este neschimbat de atâția ani și nici nu vedem vreo luminiță pe undeva? Cui îi pasă mai mult decât ne pasă nouă?
Viața se schimbă cu maaaaaare viteză
Dezvoltarea tehnologică, viteza cu care informația se propagă, accesul copiilor la internet, ne aduce în față alte probleme cărora să le facem față, probleme cu care nu ne-am mai confruntat.
Când să ai timp de citit, studiat, testat, verificat cu alți părinți și așa mai departe?
Să fim realiști, nu avem timp.
Ne propunem și nu apucăm, copilul crește și etape importante sunt sărite în grabă iar rezultatele și consecințele le observam în timp.
Soluția salvatoare … întreabă un specialist
Din fericire, există și soluții adaptate nevoii noi create.
Eu studiez mult relația omului cu banii, factorii motivaționali, elementele care duc un adult spre succes sau eșec, elemente de educație financiară adaptate vieții din ziua de azi, trenduri pentru viitor și așa mai departe.
Dar asta înseamnă că nu am timp pentru altceva iar viața copilului meu și nevoile pe care le are sunt mult mai complexe.
Cum relaționez cu copilul?
Cum îi fac educație sexuală, nutrițională, etc?
Cum îi dezvolt creativitatea?
Cum fac față conflictelor? În ziua de azi nu mai creștem copii obedienți.
Cum îi cresc stima de sine și încrederea când aud de generația snow flake?
Cum fac față personalității copilului Alpha?
Cum înțeleg de ce acești copii sunt atât de diferiți de cum eram noi și care sunt avantajele și dezavantajele acestui fapt?
Cum obțin din acest copil cea mai bună variantă de adult?
Ce înseamnă să fiu un părinte bun în ziua de azi?
Cum îmbin cariera cu timpul necesar copilului în era vitezei?
Cum fac? Vă recomand și vouă!
Ma duc la evenimente, ascult interviuri, apelez la specialiști și când am timp îmi fac timp să citesc recomandările lor.
Citește și articolele:
Conferințele WOW by Mamprenoare
Conferință de parenting pentru copiii din generația Alpha
Pentru ce țară îmi pregătesc copilul?
Acesta este scopul evenimentelor.
Să primiti idei deja testate, informații în baza studiilor existente, experiențe trăite deja de alții, soluții și răspunsuri, ca să vă ajute să fiți la curent cu ce aveți nevoie petru a crește un copil echilibrat, pregătit pentru un viitor incert, în continuă schimbare.
Aveți astfel specialiști în fața voastră.
Îi auziți vorbind și vă convingeți dacă aveți chimie, dacă există încredere, dacă v-a stârnit curiozitatea și interesul.
Puteți pune întrebări în sală. O să vedeți câți părinți se confruntă cu problemele pe care voi le aveți și apoi veți auzi diferite soluții, unele sigur funcționează și pentru voi.
Puteți aborda specialistul la pauză, îi puteți cere informații sau îndrumare.
Puteți urmări acel specialist pe platformele de social media, pe blogul personal, ca să obțineți informații și răspunsuri la întrebările pe care le aveți.
Vom avea succes, pentru că ne pasă!
Vă propun să prindeți un loc la Conferința Empowering Mothers, București, pe 7 Decembrie 2019.
Pe lângă secțiunea Parenting la care mă găsiți speaker alături de alți specialiști, veți avea ocazia să auziți persoane deosebite în secțiunea Carieră, să participați la workshopuri interesante și să plecați acasă cu informație, inspirație, încântare, putere și motivație.
Mai multe detalii despre program, speakeri, subiecte, gasiți aici:
https://empowering-mothers-conferences.com/#agenda
Biletele se vând aici:
https://empowering-mothers-conferences.com/produs/bilet-conferinta-empowering-mothers/