In perioada scolii aveam impresia ca trebuie sa stau in banca mea. Copiii care aveau parinti cu bani aveau meditatori – de multe ori chiar profesorii de la clasa. Mi se parea ca ei sunt cei care vor lua “spuma” de pe orice. Dupa liceu m-am angajat si mi-am platit facultatea din banii munciti de mine. Timp de 4 ani copiii cu bani erau la facultate si in afara sesiunilor se distrau in timp ce eu si cativa asemeni mie mergeam la munca, seara invatam si in afara sesiunilor aveam cate un job suplimentar.
Am avut o mare surpriza cand dupa cei 4 ani de facultate, in cazul meu 5, cei care trebuiau sa ia spuma, de fapt nu luau mare lucru. Multi nu aveau niciun chef sa se duca la munca si isi doreau diferite specializari ca sa traga de timp pe banii parintilor. Am avut doar cativa colegi care din timpul facultatii au inceput sa munceasca.
Statul pe banii parintilor, specializarile fara un scop sau finalitate clara, trasul de timp pentru ca e mai comod asa conduce la o maturizare tarzie in timp ce lipsurile materiale duc la o maturizare precoce.
Ca sa scurtez povestea va spun concluziile.
La 26 de ani , aveam deja 8 ani de experienta , eram director de sucursala bancara. La fel s-a intamplat si cu colegii mei care au inceput sa munceasca de pe la 19 ani , la 26-27 de ani erau deja pe functii cu responsabilitati si venituri care depaseau in multe cazuri salariile parintilor lor.
Colegii cu bani care au facut specializari peste specializari isi cautau job-uri in care, la aceeasi varsta de 26-27, sa nu inceapa cu salariul minim si nici sa nu isi petreaca timpul facand copii Xerox.
Am identificat doua feluri de parinti bogati:
- parintii care isi incurajau copiii sa munceasca, ii luau cu ei in cazul in care aveau afaceri si ii invatau cum merge treaba.
- parintii care nu isi lasau copiii sa faca nimic ca sa “nu ii faca de rusine “ . Ce o sa zica lumea ? Ca te pun sa muncesti ca nu am bani ? Acesti copii de mici nu aveau voie sa faca mare lucru. Din prea multa dragoste parintii le-au taiat aripile.
Si doua feluri de parinti saraci :
- cei care spuneau , “lasa mama ca noua ce greu ne-a fost, ma dau peste cap daca trebuie si tin copilul sa faca scoala”. Daca copilul era educat sa vada si sa aprecieze efortul rezultatele au fost favorabile, daca copilul insa nu a fost lasat sa vada efortul pentru ca nu era treaba lui a ramas sub forma de “capusa” care indiferent de varsta considera ca mama si tata trebuie sa ii dea bani tot timpul, ca doar e copilul lor nu ?
- cei care spuneau “ai 18 ani, esti vaccinat, de aici te descurci” si copiii s-au descurcat. Evident ca acesti parinti nu au fost radicali de pe o zi pe alta, copiii lor s-au descurcat de mici, in diferite situatii, ca asa era normal. Ei sunt adultii care acum se descurca, si inca chiar bine.
A fost usor ? Nu a fost. Gasca mergea in weekend in discoteca. Vineri eu eram terminata, sambata mergeam la banca sa fac arhiva sau sa pregatesc extrase de cont pentru clienti pe luni dimineata iar duminica ma adunam cu farasul; ce discoteca si distractie ? In plus mai aveam si de strans bani pentru facultate. Imi era ciuda de multe ori, eram frustrata si ma intrebam de ce eu trebuie sa fiu altfel ? Ce fain de ei, se distreaza, au o viata frumoasa. Era greu la varsta de 20 de ani sa vad orice parte buna in faptul ca nu aveam niciodata timp si bani de distractii. Mai tarziu au recuperat distractia, pe timpul meu, pe banii mei, la un alt nivel.
Am castigat cativa ani din viata. As schimba ceva ? Nu. O sa imi incurajez copilul sa munceasca de la o varsta frageda ? Oh DA. Dar in acelasi timp o sa ii explic care este avantajul daca incepe devreme sa isi castige banii si independenta astfel incat sa fie o alegere constienta si nu fortata, o sa o incurajez sa isi urmeze inima, sa se gandeasca la ce ii place si o sa incerc sa o sprijin in indeplinirea dorintelor.
Noi am crescut intr-o generatie in care nu se punea problema sa visezi, eram cu totii meniti sa intram in cutiutele noastre. O sa o incurajez sa aiba un echilibru intre studiu, munca si distractie pe care sa le faca din toata inima, fiecare lucru la timpul lui. O sa incerc sa o expun la diverse situatii in care sa isi dezvolte calitati umane care sa o ajute in viata . Imi doresc sa munceasca cu drag, sa traiasca cu drag in fiecare zi, sa sarbatoreasca fiecare zi, sa fie fericita in fiecare zi.
Studiile arata ca pentru a reusi in viata un copil are nevoie de calitati care sa includa increderea in sine, autocontrol, curiozitate, entuziasm, un caracter puternic.
Dupa cum vedeti predictorii pentru succes nu se pot cumpara dar se pot construi. Spor la construit !
