Într-o zi am primit un email care îmi solicita un interviu.
Ca de obicei, am verificat cine mi-l cere.
Mi-a plăcut de Oana și de modul în care scrie, mi-a plăcut site-ul ei, tonul, persoana pe care am ”văzut-o” în spatele textelor.
Mi-au plăcut și întrebările ei așa că am răspuns cu drag. A ieșit un interviu lung.
Vă las aici răspunsurile la două întrebări și vă invit să citiți restul în link-ul de mai jos.
Întrebarea nr. 2: Care sunt câteva dintre cele mai mari provocări pe care a trebuit să le depășești pentru a ajunge unde ești astăzi?
Provocări are fiecare în viața lui.
La 18 ani m-am angajat ca să îmi pot continua studiile și mult timp am avut câte două locuri de muncă.
Eram cea mai tânără și copil de mingi, cum se spune. Am întâlnit oameni și oameni, pe cei mai mulți îi port cu drag în amintire, alții mi-au dat lecții valoroase, dar într-un mod nu prea plăcut.
La 20 de ani l-am pierdut pe tata, nu a fost ușor, dar viața a mers mai departe.
La 25 de ani am luat o valiză și m-am mutat de la Cluj la București, așa am avut parte de mărirea salariului, astfel încât să îmi pot face MBA-ul. Cred că m-am simțit cel mai singur om de pe pământ.
La 26 de ani am luat o poziție de șef de agenție și am avut o responsabilitate copleșitoare la acel moment, față de rezultatele pe care trebuia să le aduc, dar și față de oamenii care au avut încredere să vină în echipa mea, eu fiind mai tânără decât ei toți, rezultatele au fost peste așteptări.
De departe provocarea cea mai mare a fost să fac un copil împotriva tuturor analizelor medicale care dovedeau că asta nu se va întâmpla.
Consider că ”nu se poate” este doar o expresie pe care de noi depinde să o acceptăm sau nu.
Întrebarea nr. 3: Care sunt trei dintre cele mai bune lecții despre bani pe care le-ai învățat de la părinții tăi?
1. Să te întinzi doar cât îți este plapuma. – adică prima dată îti plătești datoriile, faci economii și de restul trăiești.
2. Poți să ai câți bani vrei. Depinde însă de cât ești dispusă să muncești pentru ei. – după muncă și răsplată, muncește inteligent, nu te feri de muncă.
3. Respectă-ți valoarea și crește-o tot timpul. – apreciază-ți valoarea, încearcă să fii cea mai bună, muncește pentru asta, studiază tot timpul, cere prețul (salariul) pe care îl meriți.
Întrebarea nr. 4: Cum reușești să împarți rolul de mamă cu cel de antreprenor?
Fiecare femeie are o mulțime de roluri, inclusiv de parteneră, fiică, prietenă, colegă și așa mai departe.
Rolul de mamă este doar unul dintre ele. Pentru că Elena este mică, acest rol acaparează mai mult timp.
Avantajul în antreprenoriat, în special în ce fac eu, este flexibilitatea.
Muncesc în funcție de programul familiei și, prin urmare, se împacă foarte bine aceste roluri.
Uneori am evenimente în timpul ei liber și îi explic că iubesc ce fac si am nevoie de această activitate, îi ofer astfel o perspectivă asupra muncii și ce înseamnă să iubești ceea ce faci.
Vă invit să citiți restul interviului aici: http://oanabi.com/interviu-cu-inspiratie-2-ana-maria-ciuhuta/?fbclid=IwAR0exSXeH2OP50jMcfupcjjFUNuZFRPKy_d9m3DKgr23ZYBZam44FckBEbM