Ufff, simt nevoia să mă plâng.
Am obosit să le pot pe toate, azi am relizat că sunt zile în care chiar chiar nu le pot duce pe toate și când le organizez copilul e prioritatea, așa că rolul de părinte ”bate tot”.
A fost o perioadă în care nimic nu mergea, nici împins, nici tras.
Din acest motiv am intrat în mai multe discuții, pentru mai multe proiecte și acum toate înfloresc. Asta e de bine, evident, nu de asta mă plâng.
Mi-am făcut planul anual, doar știți că îl fac în fiecare an. Era clar că trebuie să fac câteva schimbari și le-am făcut. Am tăiat de tot câteva activități, am mai rărit printre altele, ca să fac loc pentru cele noi.
Pentru că financialparenting este susținut financiar de mine de câțiva ani deja, am decis că din acest an eforturile mele să se ducă și spre compania mea de consultanță.
Un motiv ar fi faptul că zona de cursuri înregistrate are un portofoliu generos AICI și un alt motiv ar fi că totuși, trebuie să existe și o sursă de bani care să susțină în continuare visele pe care le am. Proiectele din acea zonă ”ard”, pentru că sunt urgențe, implementări cu bugete mari, cu echipe mari, cu implicații multe și așa mai departe.
M-am bazat pe faptul că Elena deja e mare și mult mai independentă, așa că am lăsat să curgă proiectele.
Am înscris-o pe Elena la școala de vară unde știu că se va distra. Doar că nu m-am uitat bine în program și are o săptămână are vacanță neacoperită, mda, iar am fost luată prin surprindere. Okkkkkk, adică nu mai sunt șofer zilnic, dar sunt bucătărească și chief of enternainement peste zi, plus altele, hai că o scot la capăt. Aveam ceva emoții, dar acum s-au transformat în oboseală.
V-am mai zis că nu avem niciun ajutor?
Și dacă v-am mai zis simt nevoia să mai zic încă de milioane de ori, dar doar atunci când se adună oboseală, stres, frustrare. Nu am ieșit din rolul de mamă de aproape 8 ani. Iubesc rolul de mamă, nimic de zis, dar și o mamă mai are nevoie de câte un mic ajutor și de câte o pauză, măcar ca să își facă treaba în liniște.
Ieri după ce am terminat urgențele din proiect cu ea în jurul meu ”Mai ai? A trecut deja jumătate de oră? Este deja dupămasă? cât mai ai?”, a trebuit să ies afară cu ea că își terminase toată răbdarea și eu toate promisiunile, așa că tot ce aveam de făcut pe Financial Parenting a fost amânat (mulțumesc pentru înțelegere, comenzile de ieri au fost onorate azi).
Aseară la 10 găteam, adică începeam să gătesc, noroc că sunt rapidă. Știam că la 9 dimineța a doua zi aveam prima ședința a zilei, care continuă cu altele și înainte să simt că am amorțit vine copilul să ceară ceva de mâncare. Nu mic dejun, nuuuuu, că pentru acela deja se descurcă singură, prânz, și dacă pot fugi 15 minute să o hranesc sunt campioană în zilele cum sunt acestea în care două mâni și un creier nu ajung.
Acum am fi trebuit să am o ședință.
Am ajuns la timp la sală, am ajutat copila să intre la piscină, am intrat hotspot, internetul merge, dar ….. DAR se aude și toată piscina, deci am amânat-o pe mai târziu, pentru că am nevoie să vorbesc și trebuie să fiu corentă, să mă fac auzită.
Așa că am timp să scriu, și să mă plâng un pic.
Am fost tot pe fugă săptămâna asta, e abia joi și simt că îmi crapă ceva prin mine, câteodată pe dreapta, câteodată pe stânga.
Gata m-am plâns. Vouă. Mulțumesc.
Unii cred că mă răsfăț, că îmi merge bine, dacă eu mă plâng alții ce să zică? Îmi merge, nu zic, îi mulțumesc lui Dumnezeu, chiar îmi merge mai bine decât credeam în vise, doar că am obosit un pic. Ți când sunt obosită dorm. Dacă nu pot să dorm…. mă plâng.
Înainte să ies pe ușă întreb tatăl copilului ”ai putea să o duci la înot azi?”, ”aaaa, nu, am o ședință la 5”.
Ei bine și eu aveam, tot de la 5, dar avea sens să mai zic ceva? În războiul ședințelor copilul câștigă, eram oricum în mică întârziere, am băgat o mutră acră (om sunt și eu) și am zburat pe ușă direct în mașină. Frigea și volanul și schimbătorul, de ciudă nu alta, dar nu a mai contat.
Știu că am un partener care mă ajută mult, când poate, de câteva zile nu a putut și simt că m-am înhămat la prea multe, nu îmi vine să mai tai din ele, nuuuuu, îmi vine doar să trag un plâns, de ciudă că uneori se aglomerează toate ca să îmi testeze limitele.
Și mâ gândesc la voi, cei care aveți mai mulți copii, cu nevoi diferite și poate la fel niciun ajutor.
Este un partener de sacrificiu?
Le faceți pe rând?
Mama e cea cu superputeri de face 7 în 1? Sau tata?
Voi cui vă plângeți?
Voi cum vă descurcați?
Vă dau o mare îmbrățișare, știu că și voi îmi dați una la fel de mare și azi chiar am nevoie.
