Ți-ai putea imagina că o persoană pe care o cunoști și care pare bogată să fie de fapt un cumpărător compulsiv înglodat în datorii? Greu. Însă așa este un cumpărător compulsiv, un om ca mine și ca tine.
Putem avea impresia că abundența de lucruri care ne înconjoară combinat cu reclamele care ne îndeamnă să cumpărăm multe și orice ar putea sta la baza unui comportament de cumpărător compulsiv, un mesaj dintr-o reclamă, ceva văzut la un coleg, o poză de pe internet.
Și totuși… pe vremuri se făcea închisoare pentru neplata datoriilor și datornici au fost de când lumea, unii pentru că nu aveau htană de pe o zi pe alta, alții pentru că erau nechibzuiți.
Abundență într-o formă sau alta a existat întotdeauna, cel puțin pentru unii și nici aceia nu au scăpat de datorii dacă au avut un comportament haotic legat de bani și bunuri.
Dacă aveai mai multe scoici, apoi mai multe bucăți de metal, apoi mai mulți bani în orice formă au fost în circulație o duceai mai bine, aveai arme să te aperi și să îți procuri hrană, scule să muncești pământul, influență, lucruri cu care să îți crești confortul și așa mai departe.
Am citit că Balzac avea o ieșire secretă din casa lui din Paris prin care fugea de creditorii care veneau după banii pe care acesta îi datora. Balzac trăia veșnic îndatorat, într-o spirală a datoriilor din care nu mai ieșea. Și mulți erau la fel ca el și încă sunt, este un comportament care nu se va încheia indiferent câți bani vom avea și câtă bunăstare.
Cumpărătorul compulsiv nu este acela care are în general grijă de cheltuielile pe care le are și din când în când ”sare calul” cu câte un capriciu, oferindu-și personal sau cuiva drag un cadou.
De data aceasta cadoul personal vine cu bucurie, plăcere, fericire, încântare, sentimente care nu se întâmplă să apară în urma cheltuirii banilor de către un cumpărător compulsiv.
Cumpărătorul compulsiv nu se poate abține.
Are o tensiune interioară care se potolește temporar (niciodată nu se oprește), abia atunci când intră în spirala unui consum excesiv care vine la pachet cu bani cheltuiți dincolo de limitele propriului buzunar.
Comportamentul acesta duce către o dependență patologică, cumpărătorul compulsiv are nevoie de ajutor specializat pentru a face față acestei stări de tulburare psihică. Cumpărarea de obiecte este drogul cumpărătorului compulsiv, cu toate că nu obiectul în sine contează ci momentul cheltuirii banilor, atunci simte că trăiește, că are valoare, că este înțeles.
Din acest motiv cumpărătorul compulsiv generează în mediul personal și profesional crize, la fel ca un alcoolic sau un dependent de droguri.
Mai înainte vă spuneam că un capriciu, o dorință îndeplinită, o cheltuială neprevăzută care le susține, chair dacă vine cu un mic sentiment de ”nu era cazul”, ”nu acum”, ”unde mi-a fost capul fix acum când am de plătit și rata la casă” etc vine pe cealaltă parte cu bucurie și entuziasm, sentimente de care un cumpărător compulsiv nu are parte.
În viața cumpărătorului compulsiv există sentimente de anxietate, depresie, singurătate, nefericire, tristețe, vid afectiv, frustrare, uneori mânie adunată, și acestea se adună pe un teren în care controlul se pierde pas cu pas.
Modul în care cumpărătorul compulsiv acoperă temporar acel gol este prin a ieși la cumpărături, fie în ”târg” la magazine, fie online unde viteza cu care se adâncește este mai mare. În online nimeni nu îl ceartă, în magazine obține chiar încurajare din partea vânzătorilor, apreciere și admirație.
Cumpărăturile online se fac prin câteva clickuri! Mult prea rapid, mult prea simplu.
Nici nu vezi bine suma plătită comparativ cu o cumpărătură cu bani numerar sau una în magazin în care trebuie să vezi suma de plată când dai cardul și pui codul pin. Pe de altă parte nici ”plăcerea” obținută în momentul apăsării butonului enter nu este suficient de mare și tendința va fi de a cumpăra mai mult, altfel spus este nevoie de o doză tot mai mare de cumpărătură pentru cumpărătorul compulsiv.
După cumpărături apare o scurtă perioadă de calmare, o undă de euforie și liniște într-o lume problematică financiar, stresantă, incertă, așa cum este cea din capul cumpărătorului compulsiv.
Cumpărătorul compulsiv se îmbată cu admirația celor din jur, cu aprecierile primite, cu ideea că aparține unei clase superioare a celor care ”își permit luxul”, și așa își cumpără o nouă identitate pe care nu și-o permit și lucrul acesta ei îl știu constant chiar dacă pozează în alt rol.
Starea de bine nu durează, ca în orice dependență aceasta trece repede și urmează căderea care vine la pachet cu remușcare, vină, vinovăție, lipsa de valorizare, culpabilizarea, apoi anxietatea pentru ziua de mâine, facturile neplătite, rate la credite restante.
Datoriile se vor aduna în contul cumpărătorului compulsiv pănâ când nu mai are de la cine să se împrumute.
Cu timpul datoriile devin doar cifre pe un extras de cont sau pe scrisori de la debitori. Se va vedea într-o situație fără ieșire și totuși grija pe care o simte va fi legată nu de restituirea datoriilor ci de cum și de unde va face rost de bani pentru alte cumpărături.
Unii cumpără haine, dau bani pe întreținere personală, alții pe imaginea lor pentru că le este frică de faptul că cei din jur nu îi văd, nu îi apreciază. Vor să se transforme în lebădă din rățușca cea urâtă care simt ei că sunt și sunt convinși că așa îi văd și cei din jur. Ei simt că ceea ce cumpără le va asigura admirația celor din jur, iubirea uneori, chiar și aprecierea lor personală față de ei pentru că de multe ori se simt lipsiți de valoare, goi pe dinauntru, fără sens.
Cumpărătorul compulsiv va folosi banii ca pe un medicament și pentru că va folosi orice bani, inclusiv pe cei pe care nu îi are și îi împrumută, putem spune că banii îi asigură drogul dorit – cumpărăturile, momentul de glorie în care își joacă rolul de care are nevoie.
Cumpărătorul compulsiv își va ascunde achizițiile de partener sau de cei din jur atunci când știe că exagerează și primește comentarii pe care nu le mai poate duce, știe și el/ea că a exagerat și că trebuie să termine cu acest comportament, va minți dacă este nevoie, va promite orice dacă este descoperit și amenințat.
În plus își va promite, în prima fază lui/ei și când problema iese la suprafață și celor din jur, că nu se mai repetă, că a fost ultima scăpare.
Ajutorul necesar
Dar din păcate ieșirea din aceste sentimente negative în mintea cumpărătorului compulsiv are o singură soluție la îndemână … aceea de a repeta același comportament care îi aduce alinare.
Sentimentele pozitive de la următoarea cumpărătură le vede ca pe o scară care l-ar putea ajuta să iasă din hăul creat, deci își va spune ”doar un pic”, ”doar acum cât să mă simt mai bine și să prind curaj”, ”și chiar e ultima dată”. Următoarea cumpărătură, ”ultima” este ca o gură de alcool pentru un alcoolic.
Niciodată nu ajunge la acest ”ultima dată” dacă nu va înțelege și accepta că a ajuns într-un punct din care un om singur nu mai poate ieși, dintr-un loc în care este condamnat (psihic și emoțional) să fie un veșnic dator.
Unii au destulă putere atunci când sunt într-o situație extremă să se adune, aici vorbesc de momentul în care sunt pe punctul de a-și pierde casa, de a-și pierde locul de muncă, de a divorța și a-și pierde familia și prietenii. Știu ce au de pierdut și își înlocuiesc comportamentul cu altul care le aduce alinare. Totuși aceste persoane sunt în procent mic și problema care generează acest comportament este acolo, în risc să explodeze în orice alt moment vulnerabil, la orice mic stimul.
Din acest motiv terapia alături de un psiholog va vindeca rănile care duc la comportamentul toxic. La aceastea se adaugă educația financiară, obiectivele financiare, planul personal de ieșire din situația care e ca o ancoră în comportamentul greșit și grupul sau o persoană de suport.
Ce se întămplă dacă cineva îi achită datoriile unui cumpărător compulsiv aflat în datorii?
Cred că deja vă dați seama, doar îi dați șansa să o ia de la zero, nu cu o viață nouă ci cu aceleași obiceiuri toxice, pentru că aceste obiceiuri vin din sentimente care sunt acolo, din obiceiuri care sunt acolo, deci vorbim de un proces larg.
Salvatorii sunt cei care se îmbată singuri cu această șansă dată celui drag aflat în mari probleme, apoi au inima ruptă pentru că efortul lor a fost călcat în picioare, că încrederea le-a fost înșelată.
Dacă aveți alături de voi un cumpărător compulsiv aș vrea să înțelegeți că în comportamentul lui sau al ei este mai mult decât lipsă de voință și persoana are nevoie de ajutor în loc de critică, de suport în loc de morală.
Să fiți bine!
Îți recomand să citești și următoarele:
Falșii bogați și cum să nu ajungi la fel.
CURS ONLINE GESTIONAREA BANILOR ÎN CRIZĂ
Cum să îți revii financiar după ce ai cheltuit prea mult
Curs video: Și tu poți să faci economii!