Am stat mult pe gânduri dacă să abordez subiectul minimalism.

E o modă, știu, dar îmi apasă niște butoane și am fugit de el. Îmi place să vorbesc despre respectul resurselor, reducerea risipei și progres financiar. Aș vrea ca toți oamenii buni, muncitori și cinstiți să trăiască în lux, pentru că merită.

Citeam zilele trecute câteva pagini dintr-o carte despre minimalism. Autorul menționează că atunci când s-au mutat dintr-un oraș în altul au ales un stil minimalist, adică o casă cu ”doar” un nivel care în România este în gama de lux. Garajul lor e cât o gasonieră în România și oricum îl îmbâcsesc de lucruri de care nu au nevoie. Cam așa minimalismul pe la cei care au scris cartea.

Pentru unii din țările dezvoltate minimalist înseamnă să stai în casă de ”doar 120mp” și să renunți la dresingul care este de mărimea unui living în România. E drept, la unii lucrurile au luat-o razna. Când te uiți la emisiuni cu Marie Kondo vezi câte lucruri adună o familie și mai ales ce munți de haine și încălțăminte au. Dar la noi nu este cazul de așa ceva.

La noi campania Încalță un copil de toamnă are succes pentru că unii copii nu au nici o pereche de ghete când dă frigul.

La noi multe familii trăiesc în relații toxice pentru că nu își permit financiar să se despartă. Sau pleacă peste hotare și își văd copiii cum cresc ….prin telefon, departe de ei, pentru că aproape nu ar avea ce să le pună pe masă. Ei străini printre străini, copiii lor străini acasă.

La noi în țară sunt multe familii în care partenerii muncesc amândoi și abia își permitsă plătească facturile și poate să aibă o vacanță pe an. Oamenii se îmbracă cu rândul luna asta eu, luna viitoare tu, își cumpără încălțări cu rândul anul acesta eu, anul viitor tu, și așa mai departe.

Degeaba avem ”de toate la magazin” dacă nu ni le permitem.

Și aici nu vorbesc de lipsa de educație financiară sau de cei care așteaptă ca ”statul/ părinții/ șeful/ organizația/ oricine se poate…. să le dea”, ci de oamenii de bună credință care muncesc și nu se alege nimic din munca lor. Oameni care chiar dacă muncesc nu își permit o vizită la doctor, o vizită la dentist, hrană de calitate, o casă frumoasă și așa mai departe.

Văd salarii din anumite domenii și mă gândesc cum trăiesc acei oameni? Cum își cresc copiii? Din ce?

Sunt conștientă că zona în care trăiesc și oamenii cu care mă întâlnesc fac parte dintr-o bulă, cei care se descurcă bine, care își permit confort, servicii medicale private, educație privată pentru copiii lor, vacanțe și alte multe alte dorințe.

sursa foto Pexels

Părinții noștri au trăit în comunism.

Și eu am prins copilăria în comunism, aveam 9 ani la revoluție așa că îmi mai amintesc diferite lucruri.

Printre amintirile din comunism vă spun și vouă câteva care îmi vin în minte

• Geamurile înghețau de făceau flori și pe dinăuntru. Fiecare familie punea pături vechi sau prosoape între geamuri și pentru că acestea înghețau se puneau altele pe pervaz în interior.
• Caloriferele erau dezmorțite, era un frig tot timpul de îți înghețau oasele;
• În case iarna se dădea drumul la cuptor și se ținea ușa deschisă ca să încălzească un pic măcar bucătăria. Problema era că flacăra abia pâlpăia și se mai și stingea așa că cineva stătea de pază. Degeaba, nu încălzea nimic.
• Beam mult ceai făcut cu plante pe care le culegeam vara de pe câmp. Erau bio de la natură pe vremea aceea.
• Aveam câte un mic reșou pe care încălzeam o cărămidă care mai apoi era înfășurată în ceva prosoape vechi și pusă în pat ca să ne dezmorțim și să adormim. Dacă o țineai în partea de sus aveai picioarele sloi, dacă o puneai la picioare aveai spatele congelat, indiferent sub câte plăpumi grele te ascundeai. Toți aveam o plapumă mai veche sub cearșaf (care era înlocuit cu o pătură de fapt) și una peste noi.
• Curentul se lua cu regularitate. Noi copiii stăteam singuri pe întuneric și ne așteptam părinții care veneau de la muncă cu frica în suflet să nu aprindem lumânări și să dăm foc la casă.
• Apa caldă aveam foarte rar, evident nu zilnic și doar o oră seara. Să faci baie în apă fierbinte era un vis, nu devenea realitate.
• Aveam o singură pereche de cizme pe sezon, un singur rând de haine groase, de multe ori moștenite de la frați mai mari sau verișori. Umblam pe jos foarte mult, intra apa în cizme și eram veșnic toți cu picioarele înghețate.
• Fiecare știa să aibă grijă de haine și încălțări pentru că aveau de mers mai departe când rămâneau mici. La Crăciun primeam șosete, pijamale, papuci de casă și poate o ciocolată sau o carte.
• Transportul în comun era ceva teribil, cu oameni atârnați prin ușile care nu se puteau închide.
• Mașina era un lux și se folosea rar. Nu prea exista benzină de cumpărat. Separat de asta Duminica, singura zi liberă pe vreme aceea, puteau circula doar mașinile care aveau număr cu soț sau cele fără soț, alternativ.
• Când mergeai la piață veneai cu plasele în mâini, oricum te bucurai că ai ceva să faci o mâncare ce mai conta că tot timpul aveai de cărat până ți se lungeau mâinile. Mai toți ne descurcam cu ce primeam de la țară, altfel era jale.
• Stăteam la cozi lungi ca să cumpărăm pe cartelă pâine sau câteva portocale sau mandarine în Decembrie.
• Banane am văzut doar verzi de tot, nu se coceau, se făceau direct negre. Aromă de banană am simțit după 89.
• La școală aveam cu noi câte un sandiviș cu gem sau untură de porc. Cine era norocos avea și unt la gem, sau chiar parizer și foarte rar salam. Toți știam cine are vreo urmă de proteină în pachețel, se simțea mirosul în toată clasa sau pur și simplu eram noi flămânzi și instinctele erau ascuțite.
• Școala începea și la 7 dimineața, aveam școală în fiecare zi de luni până sâmbătă. Copiii mai mari mergeau la munci agricole și asta ”i-a făcut oameni” după cum se mai afirmă. Eu nu am prins muncă patriotică de la școală, eram prea mică, dar am prins cu părinții la țară și sincer îmi plăcea.
• În fiecare dimineață devreme venea lăptarul și lăsa sticla de lapte în fața ușii celor care își făceau abonament. Cei care nu aveau bani mai furau câte o sticlă de la cine se nimerea și nu știai dacă să dai vina pe lăptar sau pe vecina de la alt etaj.
• Cozile lungi și magazinele goale erau standard. Nu apuca o marfă să ajungă din cutii pe raft că se vindea instant.
• Dacă primeam o radieră sau un creion cu două capete, unul roșu și unul albastru, ne bucuram de parcă am primit cine știe ce.
• Cine avea minge și ieșea cu ea afară era super popular. Fiecare tânjea după mingea galbenă din plastic mai tare de la librărie, cea de 35 de lei.
• Bătaia era ruptă din toate cozile de mătură. Educația se făcea cu țipete și bătăi, restul erau excepția. Și la școală copiii erau bătuți dacă nu își făceau temele, dacă nu știau lecția, dacă făceau orice. Nu țin minte vreun părinte să ceară socoteală vreunui profesor pentru că i-a învinețit copilul, dar am văzut părinți care veneau să își bată copiii la școală în fața celorlalți ca să îi învețe minte și să vadă profesorii că și lor ”le pasă și iau măsuri”. Fără comentarii!
• Copiii erau făcuți de rușine în timp ce le era interzis să facă ceva care să îi facă pe părinți de rușine, așa puteau fi dați afară din casă cu textul ”de mâine nu mai ești copilul meu”.
• Vorbeai încet, nu spuneai nimic din casă niciodată, erai suspicios pentru că peste tot erau oameni care îți puteau face rău, cei care puteau vorbi sau chiar inventa lucruri despre tine și te trezeai cu miliția la ușă.
• La televizor nu aveai ce să vezi în cele 2 ore de emisie. Când prindeam Teleenciclopedia sau un film eram cu toții lipiți de televizoarele noastre alb negru. Programul de revelion era urmărit cu interes.
• Când nu mai aveai bani nici de pâinea pe care o luai pe cartelă duceai sticle și borcane de prin casă la reciclare și primeai bani pe ele cât să o mai duci câteva zile. După plasa care zdrăngănea știai cine e iar fără bani. Să ceri o cană de ulei sau făină din vecini era ceva normal.
• Cu toate că nu prea aveai ce să cumperi nu erau bani de nimic, niciodată. Mai toți am crescut cu ”n-am bani”. Când ieșeam la plimbare în parc aveam de ales între măr caramelizat pe băț sau vată de zahăr sau floricele sau o minge de hârtie cu elastic, întotdeauna cu sau, niciodată cu și, când primeai două lucruri știai că ai fost foarte foarte foarte cuminte.

Sărăcie, lipsuri, frig, restricții, bătăi, foame, invidie, durere, cenzură, comunism.

Unii regretă perioada aceea în care ”fiecare avea casă și de muncă!”. Alții nu știu cum să o uite. Ar mai fi de zis, altele mai adânci venite din mediu și din sistem, dar nu mai au rost a fi înșirate.

Din fericire am avut părinți buni și știam că la noi este mai bine decât la alții. Am avut mâncare pe masă și o cană fără toartă în care erau bani. Cana era pe bufet și puteam oricând să iau bani să îmi iau înghețată fără să cer. Îmi luam rar, când își luau toți copiii cu care eram afară.

Am avut noroc de o familie frumoasă cu unchi, mătuși, verișori și vacanțe la țară pline de culoare, plus vacanța anuală la mare.

Am avut parte de profesori minunați și în școala primară și mai apoi la liceu.

Am avut prieteni buni și pe care îi văd și acum ca oameni frumoși și valoroși.

sursa foto Pexels

Părinții mei știau să gospodărească banii și restul resurselor, vorbeau despre bani, țineau lista cheltuielilor și deciziile financiare se luau la masa din bucătărie. Strângeam cureaua pentru că altfel nu se putea, nu prea aveai cum să faci mai mulți bani, nu era termenul de antreprenor pe vremea aceea.

De la ei am învățat cum să hrănesc cu un pui o familie o săptămână și să simtă că mănâncă fiecare regește. Cum dintr-o bucată de carne să fac o mâncare care să ajungă două zile. Cum să am grijă de resurse și să nu fac niciodată pradă. Sunt lecțiie pe care încă le aplic chiar dacă nu este nevoie, vorba aceea îmi sunt în sânge.

Lecțiile primite acasă m-au ajutat să pun bani deoparte și să fiu fericită și cu puțin.

Aș zice chiar că sunt zgârcită și nu mă deranjează asta. Multe cheltuieli le evit pentru că fac acasă diferite lucruri: gătesc mult, îmi vopsesc părul, îmi fac manichiura, pediciura și altele singură, port hainele care îmi sunt dragi până se deteriorează sau îmi rămân mici, nu țin pasul cu moda, nu sunt influențată de reclame, nu dau bani pe ce consider că nu merită chiar dacă ”are toată lumea”.

Modul în care am grijă de bani, eu și voi și mulți alții, deja îl consider stil minimalist de trai.

Mai mult de atât ar fi prea mult. Viața nu este despre restricții, este despre bucurie.

Țin la respectarea resurselor de orice fel ar fi, bani, timp sau altele.

Cred că bucuria mea nu trebuie să fie paguba altcuiva în vreun fel.

Viața este despre bucurie, despre bunăstare, despre progres financiar.

Când viața îți dă abundență, dacă ai respect pentru tot ce este în jur, de ce ai merge către un stil minimalist?

Din experiența cu oamenii cu care am avut tangență în bancă sau la cursuri văd frica celor care au prins comunismul sau care au fost influențați de părinții care au crescut în comunism.

Avem o frică (uneori trasgenerațională) de faptul că ”se termină și nu mai avem” așa că facem stocuri de produse de care nu avem nevoie, cheltuim bani aiurea, aruncăm multă mâncare și nu numai, păstrăm lucruri vechi și nefolositoare, ținem punga cu pungi și alte lucruri ”că poate ne trebuie” chiar dacă nu ne-a trebuit în ultimii 5 ani.

Când avem bani cumpărăm de parcă nu ar mai veni alții ”iau acum că nu știu când îmi mai permit.”

Încă unii cheltuie bani ca să îi impresioneze pe alții fără să se gândească că dacă au dantura stricată degeaba au un telefon foarte scump, dacă trăiesc din datorii degeaba încearcă să arate bogați și așa mai departe, sigur aveți astfel de exemple în jurul vostru.

Și totuși ….

Am decis să încep să scriu câteva articole despre un stil minimalist, la modul decent ca să nu dăm în zgârcenie extremă, cu scopul de a reuși să punem bani deoparte fără mari sacrificii.

Valul de scumpiri din Ianuarie 2022 vine cu note de plată greu de dus. Peste 70% dintre oameni nu au economii. Cum nu ar da ei timpul înapoi cu câteva luni ca să pună ceva bani deoparte?!

Ce as vrea să trasmit este faptul că atâta timp cât trăim într-o țară în care chiar dacă muncești poți fi sărac, aptitudinile de a te descurca cu cât mai puțin te pot ajuta să faci economii chiar și de unde crezi că nu se mai poate, pentru a economisi, pentru a investi în educație, pentru o șansă a o viață mai bună.

Despre astfel de aptitudini aș vrea să fie vorba în articolele mele despre stilul minimalist, dorit sau forțat de împrejurări, și nu despre lecțiile frumoase din cărți motivaționale scrise de oameni care au luxul de a alege acest stil, care din 50 de perechi de pantofi rămân doar cu șapte și așa mai departe.

Până una alta aveți grijă de voi, țineți-vă lista cheltuielilor, faceți-vă bugetul și încercați să vă creșteți veniturile.

Să fiți bine!

Citește și articolele: 

Cât de mult să strângi cureaua când nu îți ajung banii?

Pe ce cheltuie cei care nu au niciodată bani, chiar dacă câștigă suficient.

5 pași ca să îți faci bugetul de cheltuieli, simplu și eficient

5 idei simple ca să economisești bani la cumpărături

Cum îmi organizez congelatorul și ce produse am, să salvez timp și bani