Ne place să facem bine! Ne dă o stare de bine, de mulțumire, de fericire.
Cu asta m-a cucerit partenerul meu. Ori de câte ori vreau să fac ceva pentru cineva, nu contează nici ce și nici pentru cine, el îmi este alături. Niciodată nu m-a întrebat care este treaba mea, ce am de câștigat sau de pierdut, de ce îmi pierd vremea…. dar a întrebat în schimb cu ce mă poate ajuta.
Și când am văzut că fără nici un al doilea gând își dă jos costumul de director de bancă, își ia un tricou și cară cartofi din piață în cârcă și apoi câteva etaje pe scări, unei bătrâne pe care nu o cunoștea, doar pentru că l-am rugat eu, am decis că el e acela!
Acum, de o săptămână mă lasă în pace pentru că e săptămâna de licitație!
Cam trei-patru săptămâni pe an, mii de mămici sunt implicate într-o campanie umanitară inițiată de comunitatea La primul bebe. Dacă nu știți de ea, vă propun să citiți. Atena Boca a înființat această comunitate și alături de Oana Popescu și echipa lor minunată, fac lucruri senzaționale pentru mămici – informare, evenimente, șansa de a se implica în proiecte sociale, sprijin, campanii și câte și mai câte.
Licitația propriu zisă ține o săptămână. Sunt două licitații, una în primăvară și una în iarnă.
Pregătirea de licitație
Pregătirea începe din timp.
Mămicile se gândesc la câte lucruri au și altcineva ar avea nevoie de ele. De la produse, la servicii, se licitează orice.
Se fac poze, se gândesc anunțuri, se gândesc prețuri.
Apoi te întinzi la prieteni și îi convingi, foarte ușor, și pe ei.
De exemplu, eu o am pe Catalina de la AgeSense de la prima licitație alături de mine. Ea îmi dă sala în care țin cursuri de educație financiară, cursuri la care dau locuri în sală pentru mămicile care licitează.
Între timp mi s-a alăturat și Lavinia de la Montessori Universe.
Iar acum, la ultima licitație și Denisia de la cel mai nou deschis sediu Boribon.
Doamnele acestea își dau sediul pentru o jumătate de zi, îl organizează, oferă cafea și strâng după noi – jumătate de zi de week-end pe care o pot petrece undeva cu familia, să se relaxeze, să citească, să bea cafea cu o prietenă bună.
Prietena mea Ramona Pirtea, consultant certificat în alăptare, a oferit o consultație în alăptare, gratuită în București. Adică ea, din timpul ei, merge gratis la o mămică care vrea să alăpteze, are probleme cu alăptarea sau vrea să înțarce copilul.
Prietena mea Adina de la Aromes Noirs, a scos la licitație 10 pachete cu produse de calitate, cu boabe de cacao aduse din Africa. Este interesant să vedeți povestea acestor boabe de cacao și cum Adina le aduce în România.
Doar în trecere m-a auzit Monica de la Z Coffee Bar că vorbeam cu Adina și a oferit o cafea senzațională, câteva kg, pentru această licitație.
Aceste doamne dau din produsele lor, le livrează câștigătorilor, fără să primească nici un ban.
Melinda oferă un week-end la mare, în vila Navona de 4* pe care o deschide acum! Sunt convinsă că într-un week-end de după 15 Iunie nu ai cum să ai spațiu liber dar a dorit să contribuie pentru această cauză.
Și câți mi s-ar mai alătura dar nu am eu posibilitatea să gestionez ofertele lor. Vă mulțumesc!!!!
Am și alți prieteni, mai apropiați sau mai îndepărtați, care au oferit pe parcurs diverse … de la cărți abia lansate la te miri ce! Le mulțumesc și lor.
Mii de mame implicate!
Cazul este bine ales și bine documentat de conducerea comunității.
Când citești pentru ce se face licitația, ai impresia că ce ai pregătit este prea puțin. Te mobilizezi cum pentru tine nu ai reuși să o faci.
Anii trecuți s-au adunat bani pentru dotarea unei maternități, în altă licitație s-au adunat bani pentru un etaj întreg în casa Magic Home, în alta bani pentru dotarea unui spital oncologic din țară…. intr-o singură săptămână!!!
Când știi că ai haine nepurtate cu etichetă care stau degeaba în dulap, haine, obiecte sau jucării de la copil de care se pot bucura alți copii, cărți faine deja citite, borcane de murături sau dulceață, un loc în care să cazezi pe cineva pentru o vacanță, sau chiar talent de bucătăreasă ca să gătești ceva…. cerul e limita la ce poți să oferi.
Și tații sunt implicați
Alte mămici oferă servicii pe care soții lor le pot face, de la spălat scaune de mașină, lecții de zbor, de condus, servicii de transport la nevoie, activități prin casa unui om – schimbat de țevi, zugrăvit etc, ședințe video, foto, consultanță, inclusiv bucătăreală.
În una dintre licitații eu mi-am oferit omul pentru un curs de gătit, la noi acasă. A ieșit minunat! Câștigătoarea a venit cu familia. Meniul, grecesc, a fost stabilit din timp. A fost o masă frumoasă între prieteni, cu trei copilași veseli pe lângă noi.
Cursuri pentru bine
Primul curs, Copiii și banii, a luat naștere special pentru această comunitate când m-am întrebat ce pot eu oferi, altfel decât alții dar care să fie foarte util. Când am văzut cât este de apreciat, l-am ținut prin diverse locuri prin țară, apoi am înființat Financial Parenting.
Eu ofer de obicei cursurile de educație financiară.
La toate aceste cursuri am păstrat locuri și pentru voi! Le găsiți în secțiunea Evenimente.
De multe ori, chiar dacă licitația o încep la sub prețul standard al cursului, se întâmplă ca mămicile să liciteze cu mult peste acest preț.
Așa că fiecare face lista și stă cu sufletul la gură, plus șervețele pregătite, prezentarea cazului la deschiderea licitațiilor.
Pentru că mamele sunt din diferite colțuri ale lumii am oferit cursurile înregistrate. Cred că ați observat că ”peste noapte” au apărut trei cursuri noi, două pentru copii și unul de adulți.
Aceste cursuri le găsiți și voi în secțiunea CUMPĂRĂ. Sunt gata de livrare! Ele se pot comanda la adresa office@financialparenting.eu
Am și prietene care mi s-au alăturat în această campanie, la fel ca și în celelalte.
Unele, din campaniile trecute, au devenit membre în comunitate și acum oferă ele direct produse și servicii, în plus aduc și alți prieteni în licitații. Vă mulțumesc mult!
Pentru ce sacrifici o ieșire în oraș?
Mă bucur să văd că la prețul unei ieșiri în oraș, mamele preferă să investească într-un curs de educație financiară.
Nu cred că aveți o evidență de câte ori ați ieșit la masă anul trecut, câte pizza ați mâncat pe undeva.
Ei bine, la acest preț sunt cele mai multe cursuri!
La acest preț, echivalentul unei ieșiri în oraș, sunt cele mai multe evenimente, ale mele și ale altor specialiști, pe piață!
Cei care știu să calculeze costul de oportunitate și atunci când au o sumă de bani, să o cheltuiască inspirat, au succes pe termen lung.
Sunt lucruri care trec, lucruri care rămân. Cum dăm banii pe ele contează!
Evident sunt persoane care nu ies niciodată nicăieri, din acest motiv. Cu banii ăștia îmi iau o bluză, îi dau pe o masă când până mâine îmi este iar foame?
Trebuie să ținem un echilibru și sub acest aspect. Viața trebuie trăită, trebuie să ne bucurăm de ea.
Bine faci, bine găsești!
Cu cât faci mai mult bine, cu atât se întoarce mai mult către tine. Este o lege a universului.
Sunt mame care nu au bani sau produse de donat, chiar nu au la propriu, dar care se oferă pentru a sta cu copilul pentru o mamă care nu are unde să îl lase. Câtă bunătate și fericire trebuie să fie în aceste inimi mari! Și cu cât o astfel de donație este mai generoasă.
Din aceste inimi, se construiește, bucată cu bucată, un zid de bunătate și generozitate.
Sunt oameni plini de bani care ar da orice pentru o astfel de cărămidă, dintr-un astfel de zid.
Banii nu aduc fericirea, dar pot genera fericire dacă sunt folosiți cum trebuie.
Vă rog să vă implicați în orice campanie care vă atrage. Alegeți pe an o campanie sau două cu care rezonați. Vă aduce o stare de bine pe care nu o puteți cumpăra cu toți banii din lume.
Luați copiii cu voi și vorbiți despre generozitate, voluntariat, despre importanța binelui sădit în societate. Oferiți ce puteți, din plinul vostru.
Faceți un bine în fiecare zi și bunăstarea se va apropia de voi … cu fiecare zi ce trece.
Cu drag,
Anamaria