Există o energie a banilor și dacă nu avem grijă de ea ne putem trezi cu sacul ”spart”.
Știți că vin dintr-o familie care mi-a dat lecții bune de educație financiară. Ai mei au știut să gestioneze bine banii și să țină de ei, nu s-au dat la o parte de la muncă ca să îi facă, așa că am văzut cum se câștigă și cum se administrează în mod chibzuit. La fel, am văzut cum poți să te bucuri de bani, mergeam în fiecare an la mare și de la Cluj la Eforie era un drum de făcut cu Dacia noastră.
Am văzut cum trebuie să încerci să fi cel mai bun în ce faci ca să faci bani buni pentru munca ta:”nu pierde vremea degeaba”, ”ori ești bun, ori te apuci de altceva ce ai chef să faci”, ”ori ești bun, ori lași pe altul”, ”pune osul la treabă dacă nu îți convine, banii nu vin fără motiv”.
Nu am avut bunici să mă răsfețe și nici o altă sursă de bani cu vreo ocazie sau alta, pe vremea mea la colindat nu se primeau bani.
Primii bani i-am făcut la muncă, alături de tata, care mă plătea dacă munceam, din proiectele pe care le avea. Vă dați seama, muncă multă, bani puțini. Și nici nu prea aveam ce să fac cu ei, nu ceream lucruri aiurea și nici nu prea aveai ce să cumperi pe vremea aia.
Apoi am făcut bani prin diverse activități, am scris despre asta aici: Cum am câștigat bani pe la 13 ani, în vacanță
Când am dat de bani am știut să îi direcționez pentru ce mi-a folosit pe termen lung și nu pe bucurii de moment, lucru care a dus la acumularea banilor și apoi la investiții.
ȘI am mai învățat ceva de la părinții mei: să fiu generoasă și când dau să nu mă uit să fiu corectă până la ultimul ban ci întotdeauna să dau ceva în plus și omul să fie mulțumit (să nu trag a sărăcie, persoana din fața mea să se simtă apreciată), dar mai ales să nu dau ceva dacă nu o fac cu tot sufletul și dacă aștept ceva înapoi (aici vorbesc de ajutor, generozitate, cadouri).
Viața mi-a arătat că așa cum măsori când dai, așa ți se măsoară când primești.
Oamenii care dau nemțește, primesc nemțește. Ați observat și voi asta?
Când la restaurant mai mulți împărțim nota, întotdeauna verific să plătesc partea mea, parte de bacșiș și ceva în plus.
Dacă am comandat ceva online cu alte persoane, nu am simțit nevoia să împart costul transportului dacă oricum aș fi comandat pentru mine și l-aș fi plătit.
Dacă îi datorez cuiva 17 lei îi dau rotund 20 lei. Dacă nu acceptă asta e, sau dacă insistă să îmi dea înapoi 5 lei, o las așa și e perfect.
Să ne înțelegem, nu e nimeni nici mai bogat și nici mai sărac cu acei 3 lei, 5 lei, 20 lei, este vorba de energie, să dăm și să primim cu inima plină.
Totuși, pentru mulți este mai ușor să dea decât să primească. Nici asta nu e bine, dacă nu primim cu sufletul deschis nici nu se adună, ceva de genul nemulțumitului i se ia darul. Nu prea știm să primim nici bani dacă simțim că nu îi merităm, nici laude (nu am făcut singură, fără ajutor nu puteam, a fost muncă de echipă etc), nici complimente (a e nimic, nu e important, mutumesc dar nu….), știți ce zic?
Mă bucur să fac cinste și mă bucur când mi se face cinste, am aceeași bucurie.
Mă bucur să fac cadouri și să primesc cadouri.
De câte ori am dat ”să fie în plus mai bine decât în minus” mi s-a întors nesperat, dar și invers, dacă am avut perioade mai grele cu banii și am avut grijă la leu, mi-a luat mai mult timp să ies din acea situație grea și fără bani. Cum am ieșit? Am încercat să fiu generoasă cu altceva, cu ce am avut, dacă la bani a trebuit să fiu ”la leu.”
Și am văzut că oamenii care sunt generoși au parte de abundență.
Evident asta nu se aplică la plățile de facturi, plățile cu sumă fixă în baza unui contract, ratele la credit și așa mai departe.
Când un prieten sau cineva cunoscut îți face o favoare, cu prima ocazie cu care ai șansa fă ceva să îi întorci favoarea înapoi, ajută-l cu ceva, fă-i un discount (diferit de ce dai către toată lumea), fă-i o recomandare, adu-i un client. Sau fă un bine mai departe gândindu-te la el/ea.
Cei care încearcă să facă totul ”corect” (și au dreptate, nu zic că nu) parcă mai mult trag în viață, sunt cei care sunt corecți în multe alte aspecte: nu dau prioritate în trafic dacă ieși de pe străduță laterală – e corect, e dreptul lor și se folosesc de el; plătesc la restaurant la leu – e corect, i-ai făcut un serviciu îți face unul în loc și gata – e corect, și alte exemple de acest gen în care …. pe bune, e corect, dar cumva ies mai mult în pagubă.
De multe ori pentru ei ”nu e corect” ce se întâmplă în jur pentru că nu le iese, ratează promovarea, ratează mărirea de salariu, ratează relațiile cu oamenii faini din jurul lor, ratează cam multe, pierd pe o parte sau alta când Universul face calculele lui, în alt fel se pare.
Nu vă necăjiți când nu vi se răspunde așa cum vă așteptați
De ce v-am scris asta?
Pentru că în ultima perioadă astea am primit câteva tratamente ”nemțești, la leu” și nu mi-a picat bine, pentru că eu acolo am dat cu două mâini.
Si nu, nu mă stresez, și nici nu îmi pare rău, dar mi-a picat greu.
Regula este că nu se întoarce de unde dai, ci de unde nu te aștepți.
Așa că dacă aveți și voi prieteni pentru care lucrurile stau într-un singur fel ”corect” nu vă necăjiți.
Știu că cei care fac asta, ori au fost nedreptățiți în viață și au suferit, ori s-au ”ars” de multe ori și nu dau nimic în plus, niciodată, nimănui, sau frica de a pierde e atât de mare încât au tot timpul grijă să fie corecți.
Vă spun că în schimb, și e mult spus în schimb pentru că am avut doar vreo trei persoane din astea ”corecte” în jurul meu (nu e vorba doar despre cuantificare în bani ci de acțiunile lor), anul acesta am primit ajutor de unde nu mă așteptam, când aveam nevoie de el, plus cadouri la care nu mă așteptam, mesaje de genul ”e plăcerea mea să își ofer asta/ lasă că și tu cât m-ai ajutat/ data viitoare plătești tu, acum e de la mine / atâta meriți din partea mea”.
Un alt lucru la care vă îndemn să fiți atenți, atunci când primiți ceva, vedeți cât ar fi fost cadoul primit neașteptat (nu vorbesc de cadouri de zi de naștere, ci cadouri primite așa, de drag, fără motiv) și dați din el zeciuiala, dați și voi ceva mai departe, orice, cuiva care să se bucure sau să aibă nevoie.
Și dacă nu …ce?
Universul își ia singur înapoi ce are de luat, sub o formă sau alta. Nu mai bine plătim noi într-o formă care ne convine?
Ufff, știți oamenii aceia care iau mai mereu câte o amendă, sau își julesc mașinile în parcări chiar dacă sunt șoferi buni, sau apar cine știe ce cheltuieli neprevăzute de la o țeavă spartă la ceva ce se rupe, se sparge? Banii pierduți, banii dați împrumut care nu se întorc, mărirea de salariu sau bonusul ratat.
Sunt bani care trebuie să plece și pleacă.
Cu toții mai pățim câte una ca asta, dar e bine să ne ferim de pierderi cât putem.
Știți că generozitatea nu ține de bani, puteți da orice mai departe, și timpul vostru la o cafea cu cineva care are nevoie să vorbească, o carte pe care ați citit-o și cineva se poate bucura de ea, o jumătate din tava de prăjiturî pe care o faceți, cinci covrigi calzi pentru colegii de birou și așa mai departe, toate au aceeași valoare sau chiar mai mare.
Binele bine aduce.
Bucurați-vă și fiți darnici, dați așa cum ați vrea să vi se dea și faceți-o din suflet.
Încercați să nu păgubiți pe nimeni cu nimic. Toate resursele unui om sunt importante, banii lui, timpul lui, lucrurile pe care le are, efortul pe care îl depune.
A fost o perioadă în care erau persoane care îmi cereau cursuri personalizate, si descriere în amănunt a cursului în ofertă ca ”să se poată hotărî”, de multe ori era o metodă de a obține informațiile necesare ca să dezvolte ei intern un astfel de curs, eu munceam câte o zi întreagă sau câteva zile pentru că dau descrierea după ce gândesc cursul ca să fie logic și ei furau de fapt. Despre asta prefer nici să nu îmi bat capul să vorbesc, dar știu că mulți antreprenori, soloprenori, specialiști au pățit-o și încă o pățesc. Ce știu sigur este că pentru acești solicitanți nu sunt disponibilă nici dacă mă plătesc în aur, pentru că nu aș face cu drag ce aș face și nu ar fi de folos nimănui, pentru că ce să vezi?! În viață banii nu sunt tot.
Au fost persoane care mi-au blocat zile și cursuri, ca apoi să le anuleze, sau chiar să uite să le anuleze și să aflu în ultimul moment. Eu îmi țin cuvântul întotdeauna. Pentru un astfel de colaborator mi-am blocat un curs câteva luni de zile (ca să nu îi fac concurență) ca mai apoi să îmi spună că are nevode de cineva mai VIP și organizează un alt curs care să îi aducă mai mulți bani.
Pentru o altă persoană mi-am întrerupt concediul, am venit cu avionul să țin cursul și când am sunt de confirmare pentru ora de a doua zi dimineață mi-a zis că nu e cazul să mă duc pentru că l-a anulat, dintr-un motiv pe care îl știa din timp. Astea m-au lovit cu atât mai tare cu cât firma era la început și încă o susțineam puternic din banii mei, și orice ban care intra în firmă (sau nu) conta mult, evident nu am primit un leu despăgubire și nici măcar scuze, doar lecții.
De ce nu am luat bani în avans? Pentru că am încredere în oameni, pierderile acestea pentru mine nu sunt 1% din totalul veniturilor așa că apreciez relația cu colaboratorii înaintea banilor. Când ajung la un procent îngrijorător, o să schimb probabil abordarea, o să fiu ”corectă” sau de fapt nu, pentru că nu o să intru în astfel de relații de colaborare unde simt că trebuie să mă protejez. Cât o să îmi iasă, o să văd.
Am pus la suflet? Mai mult decât aș fi vrut.
Știu că nu trebuie să o iau personal, acele persoane ar fi făcut la fel cu oricine, nu aveau ceva special cu mine.
O să mai colaborez cu acele persoane? Nu, pentru că au un fundament greșit și orice relație trebuie să fie benefică de ambele părți, iar din astfel de relații pierzi sub o formă sau alta, inevitabil pierderea e mai mare decât câștigul.
Știți cât de mult încerc să nu păgubesc pe nimeni de nimic? Și un motiv pentru care oamenii iubesc cursurile mele este că întotdeauna dau valoare și întotdeauna respect timpul lor, este singura resursă care nu se mai întoarce, care nu se poate cumpăra, care este unică pentru fiecare dintre noi.
Gata, mi-am spus oful și v-am dat de gândit despre cum să atrageți mai mulți bani și bine în viața voastră.
Pare SF? Gândiți-vă puțin la oamenii din jurul vostru și vedeți dacă teoria mea se confirmă.
Notă: Este doar o teorie, bazată pe multe exemple pe care le-am văzut în viața mea, și poate fi adevărată sau nu. Dar și dacă nu credeți că este adevărată, tot vă încurajez să fiți generoși.
Vă îmbrățișez.
Să fie bine, să fie belșug.
Photo cover by Andrea Piacquadio from Pexels
Vă recomand cu drag Curs video Unde sunt banii mei?
și tot pentru identificarea unor blocaje legate de bani:
cursul live online Fii un magnet de bani.
Anunț în secțiunea Evenimente când îl țin, următorul eveniment este pe 16 Ianuarie 2021, detalii aici https://financialparenting.eu/event/fii-un-magnet-de-bani-curs-online-16-ianuarie/