În ultimul timp am avut contact cu copii, mai mult decât de obicei. Contactul cu ei mă emoționează.
Cursurile mele sunt dedicate în special părinților pentru că știu că ei constituie modelele spre care copiii o să se îndrepte, pentru a căuta confort și familiaritate, mai degrabă decât fericire.
Noi suntem siguri că ne căutăm fericirea dar, în realitate tindem spre familiaritate mai degrabă decât spre fericire. În mod conștient sau nu , alegem acele situații care ne aduc liniște și confort.
Să vă spun o poveste despre Andreea si Vlad
Ambii sunt născuți în familii cu mai mulți copii. Andreea crescută de o familie de oameni muncitori și antreprenori. Vlad crescut într-o familie în care tata făcea și ținea banii iar mama era casnică și creștea copiii, fără a avea un cuvânt de spus.
Andreea si Vlad s-au îndrăgostit și au avut o relație frumoasă, erau buni prieteni și împărțeau zilele între fericite și foarte fericite. S-au mutat împreună. Relația pentru o perioadă a mers bine dar apoi Andreea a visat la prosperitate, lucru pe care Vlad nu îl înțelegea. Aveau bani cât să se gospodărească, trăiau o viață ca toți cei din jurul lor. Ce atâtea specializări și ambiții, mai ales la o fată?
După o perioadă de neînțelegeri fiecare a mers pe drumul lui. Nu au apucat să facă copii, nu aveau nimic de împărțit, s-au despărțit prieteni.
Andreea este astăzi cu un bărbat cu care are împreună o afacere iar Vlad este într-o relație cu o femeie care crește copilul și care îl lasă pe el să fie stăpânul situației lor financiare. Fiecare este fericit pentru că fiecare și-a (re)găsit, inconștient aș zice, mediul în care a crescut și în care se simte confortabil.
Să vă spun o poveste despre Carmen si Silviu
Carmen, singură la părinți, provine dintr-o familie de muncitori, a fost iubită fără a fi însă răsfățată. Mama era capul familiei, ea muncea cât cinci ca să țină casa ”sus” iar tata se lua după mama. Silviu, dintr-o familie cu doi copii, a fost copilul cel mic iubit, răsfățat și căruia i s-au făcut toate poftele.
Carmen și Silviu s-au îndrăgostit. Carmen duce casa în spate iar Silviu este la hotel de 5* cu all inclusive. Carmen muncește într-o corporație și se ocupă de cei doi copii. Silviu muncește ca agent de vânzări fără să se agite prea mult, are luni în care face bani, are luni în care nu vine cu mai nimic acasă.
Certurile nu rezolvă situația, Silviu nu are de gând să își schimbe meseria pentru că lui îi place, Carmen se vede nevoită să ”țină casa sus”. În cazul în care cei doi s-ar despărți, fiecare va tinde (cel mai probabil) să caute un partener cam la fel. Carmen întotdeauna o să ”simtă nevoia să țină EA casa sus” iar Silviu să joace rolul copilului răsfățat și neresponsabilizat – adică fiecare tinde spre modelul pe care l-a trăit în copilărie.
Exemplele pot continua. Puteți ”verifica” teoria pentru voi și cei cunoscuți vouă.
Mi se cer cursuri pentru copii
Dar cursuri pentru copii faci? Am făcut și o să mai fac. Le fac cu mare drag de fiecare dată.
Copiii sunt minunați. Sunt sinceri și direcți. În ei văd oglinda situației pe care o trăiesc, lucrurile pe care le acceptă fără să aibă de ales. Uneori poveștile sunt frumoase, alteori au nuanțe triste.
Am întâlnit-o pe Alessia. O fată frumoasă, deșteaptă, curioasă. Mama ei o trimite la cursuri diverse și cu siguranță face un efort financiar pentru asta. Dar și fata trebuie să plătească pentru ce alege mama pentru ea, respectiv plata constă în note de 10. Copila nu poate ajunge acasă cu note mai mici de 9 sau 10 ca altfel ”e de rău, dorm afară pe preș”.
Avem aceasta febră a cursurilor pentru copii din diferite motive : că așa e la modă, că așa fac toți părinții, că trebuie să dau un răspuns cât mai uau la întrebarea ”voi ce opționale faceți?” de parcă viața ar consta doar în opționale, că nu au părinții ce să facă cu timpul liber al copiilor și cei mai puțini și sincer interesați sunt cei care trimit copilul să culeagă informații care să completeze ce le transmit ei acasă.
Mama ta nu te ajută?
Am auzit o conversație între Alessia și un băiat de lângă ea. ”Nu, mama mea nu știe engleză deloc. ” Alessia trebuia să își facă tema la engleză și abia apoi ieșea afară, își făcea griji că nu se descurcă. M-a întristat conversația. Părintele crede că așa se formează un copil care va ajunge un adult de succes.
Nu știu ce viață a dus mama ei ca să ajungă un adult în jurul vârstei de 30 de ani și care să nu știe engleză. Dar, acest părinte, are așteptarea ca să îi vină copilul acasă doar cu note de zece altfel doarme pe preș. Probabil că este o mamă care muncește din greu și își dorește ca fetița să aibă o viață mai bună decât a ei și așa știe să facă, să îi ceară copilului ceea ce ea nu a reușit.
Ce povară pe spatele copilului ! Eu (părintele) nu sunt dar tu (copilul) trebuie să fii!
Oare dragostea mea de părinte este condiționată de ceea ce faci și nu de ceea ce ești ?!
Barometrul în formarea stimei de sine vine de la părinți.
Acest părinte ”perfecționist” îl face pe copil să își echivaleze valoarea personală cu reușita la școală/ în viață. Ce se va întâmpla când copila nu se va putea ridica la nivelul așteptărilor părinților? Nu vreau să ne gândim, așa apar tragediile.
Adultul care și-a primit iubirea și aprecierea părinților în mod condiționat, doar dacă s-a conformat cerințelor acestora, va ajunge un adult cu tulburări de personalitate : depresie, anxietate, stres. Un adult care, în loc să aibă propriul barometru intern, se va adapta solicitărilor și pretențiilor celorlalți. Un astfel de adult e greu să ajungă un lider care să îi inspire pe ceilalți, poate ajunge un executant foarte bun. Un astfel de adult va sta în relații nocive cu parteneri plini de pretenții la care ei vor încerca să le facă față cu nota zece.
În concluzie, dragi părinți, voi sunteți modelul copilului vostru.
Copiii voștri vă vor urma exemplul. Copiii vor face ce văd la voi mai degrabă de ce i-aș putea eu învăța la un curs. Eu le pot da idei, informații și puțină motivație.
În curând o să vă ofer:
• Un curs pentru voi , despre inteligența copiilor, și vom analiza împreună dacă zecele de la școală garantează zecele din viață.
• Un curs pentru copii , pentru a le stimula curiozitatea și de a-i motiva. După fiecare curs, copilul va veni acasă cu o scrisoare, scrisă de mine pentru voi, în care vă voi scrie ce a auzit copilul la curs, despre ce am discutat, pentru ca voi părinții să sedimentați aceste informații în familie.
Vă aștept cu drag la cursurile mele.
Vă recomand să citiți și articolele (click pe titlu) :
De ce mama nu a avut dreptate si poate ca acum nici eu nu am
