8 Martie este și despre el

8 Martie este și despre el

1689 1159 AnaMaria

La mine, 8 Martie este și despre el, omul care mă sprijină în tot ce fac, bărbatul care mă face să mă simt femeie, tatăl copilului meu.

În ultimii 6 ani și el primește un cadou de 8 Martie. De ce? Veți afla.

Până acum 6 ani, sărbătoream o lună întreagă!

Ne doream dar încă nu aveam copil, deci viața era cu totul alta.

Începând cu ziua mea din Februarie, ziua îndrăgostiților, Dragobetele, 1 Martie și până în 8 Martie o țineam în cadouri, flori și ieșiri romantice.

Lucram la bancă, adică multe ore.

Îmi amintesc un 8 Martie în care am venit acasă după ce se întunecase. Nu mai așteptam nimic după atâtea cadouri, mă bucuram să apucăm să luăm masa la o oră decentă.

Locuiam într-o casă cu podea imitație de cărămidă, cu un hol lung la intrare și scări ca re coborau către living.

În tot holul erau aprinse lumânări. M-am dus după cum mă îndrumau ele.

Am găsit prima dată florile.

La finalul indiciilor formate din lumânări și flori am găsit cadoul meu de 8 Martie. Pentru că nu mă așteptam, surpriza a fost cu atât mai mare.

Florile erau prezente tot timpul. Dacă eram despărțiți, ele veneau prin curier. Mesajul era, să mă simți lângă tine și când nu sunt acolo. Nu apucau să se ofilească și altele apăreau.

Apoi venit copilul

În primul an cu copilul acasă nici nu știam data din calendar.

Dacă mă întrebați ce cadouri sau flori am mai primit de atunci în primii ani ai Elenei, habar nu am. Cred că eram mai stresată de posibile alergii de la flori, unde să le pun să nu le ajungă, ce flori consumă oxigenul și alte detalii de genul acesta.

Mă aștept la aceleași cadouri? Nu.

Florile din vază sunt cele preferate de Elena, le cumpărăm împreună indiferent de data din calendar, eu mă bucur de toate.

Între timp ne-am mutat la altă casă. Și ne-am sădit flori în grădină, să avem tot timpul!

Cadourile au devenit mult mai utile între timp, bijuteriile s-au transformat în experiențe, vacanțe, lucruri pentru casă, haine, ieșiri în trei.

Cadoul meu pentru EL

Să revenim. Ideea era că el primește un cadou.

Păi da. De ce?

Pentru că nu știu cine ar fi luptat atât de mult pentru un copil, alături de mine. Testele medicale erau dezastru și doctorii au spus că nu vom avea copii.

Doar mă știți, cei care mă știți, imposibil este părerea altora care nu au încercat. El nu s-a dat înapoi de la nici un efort și ușor nu a fost, dar am reușit după o luptă cruntă de 6 ani.

El este cel care mi-a dat de două ori ziua de 8 Martie.

El mă face să mă simt o femeie perfectă, cu toate că nu sunt nici pe departe, dar îl cred. Dacă sunt femeia perfectă pentru el pot zice ca am atins perfecțiunea.

El mă face să mă simt cea mai bună mamă pentru copilul nostru.

Anul acesta după ce am primit evaluarea Elenei de la școală, mi-a trimis un mesaj să îmi mulțumească pentru tot efortul pe care îl fac pentru a fi o mamă așa de bună. Abia am așteptat să termine delegația și să mă alint puțin la el în brațe.

Dragostea se construiește în doi, cu lacrimi de fericire și bucurie, cu drag și dor, cu respect și încredere, cu planuri comune, cu suport unul pentru altul.

Dacă sunteți mame, ziua asta este și despre ei!

În fiecare 8 Martie pentru mine nu este doar ziua femeii ci este și ziua mamei.

Niște mânuțe pufoase mă îmbrățișează cu putere, un glas subțirel îmi șoptește cât mă iubește și cum eu sunt ”cea mai bună mamă din lume, pentru mine”.

Un cadou mai mare nu îmi puteam dori.

Așa că în timpul zilei, după ce scriu și șterg de 5 ori, trag două plânsuri și mă uit la câteva poze mai vechi, îi trimit un mesaj în care îi mulțumesc că sărbătoresc ziua mamei, iar el a contribuit la asta.

El mi-a dăruit ziua mamei și îl iubesc pentru asta.

Iar el, de fiecare dată este surprins de mesaj.

Credeți că și-ar dori un cadou mai mare? Nu cred!

Sunt convinsă că mi-ar aduce și luna de pe cer dacă ar putea

Nu uitați să vă exprimați dragostea pe care o aveți.

Când dați înainte să primiți, veți primi mai mult decât vă așteptați. În relație, ce sădiți, aia crește.

La mulți ani femei minunate!

La mulți ani mămicilor!

Să aveți parte de dragoste, respect, suport și bărbați dispuși să vă aducă și luna de pe cer!

8 martie, familie, partener, parenting

Poză făcută la TedX Tineretului unde am fost speaker și ai au fost, evident, alături de mine.

 

 

Îți recomand și articolele:

Cina specială pentru cupluri fericite!

Curs înregistrat: Despre bani și fericire, în cuplu!

 

Leave a Reply