Coronavirus afectează multe locuri de muncă. Aveți bani puși deoparte?

Coronavirus afectează multe locuri de muncă. Aveți bani puși deoparte?

Coronavirus afectează multe locuri de muncă. Aveți bani puși deoparte?

1280 853 AnaMaria

Am deschis televizorul, se discuta despre închiderea grădinițelor și a școlilor pentru o perioadă de 3 săptămâni sau mai mult. Am stat cu ochii în televizor, excepțional pentru noi să avem televizorul atât de mult timp deschis dar ce se întâmplă ne afectează direct.

Într-un final s-a decis închiderea școlilor timp de o săptămână și apoi vedem ce se mai întâmplă.

Ce vom face cu copiii? Cu cine îi lăsăm de pe o zi pe alta?

Cum facem să nu aducem acasă virusul?

Mă uit peste mesajele din Social Media.

Locuri de muncă în pericol!

Într-un grup de antreprenori, o doamnă care are o firmă de organizare târguri și evenimente este disperată. Din târgurile de primăvară susține financiar salariile angajaților până la evenimentele din toamnă, nu știe cum să facă să evite trimiterea lor în șomaj și închiderea firmei.

Mesajele care curg nu vin cu idei ci cu alte plângeri, la fel se întâmplă și în multe alte afaceri. Unele se pot muta, partial, în online. Altele dau oamenii afară și salvează ce pot, până pot.

O cafenea anunță închiderea pentru o săptămână, este o cafenea folosită ca spațiu de muncă de mulți soloprenori. După o săptămână vor vedea ce fac mai departe.

O altă doamnă solicită celor care au afaceri afectate de criza coronavirus să-i dea un mesaj și mesajele curg, unul după celălalt.

Zonele afectate sunt multe: turism, organizatorii de târguri și evenimente, săli de evenimente, teatre, evenimente la școli și grădinițe 9 o să fie prinsă și săptămâna altfel în acest interval), restaurante care erau ocupate cu un an doi înainte pentru nunți și botezuri se trezesc cu contractele anulate, firme de training, transport și urmează serviciile la care oamenii nu vor mai apela.

Dacă treaba nu merge, nu există clienți și angajatorul nu face încasări, din ce va plăti salariile?

Unii vor da concedii de odihnă, alții concedii fără plată, alții vor salva ce se poate și vor trimite oamenii în șomaj.

Îndemnizația de șomaj este o mică parte din venitul pe care l-ai avut, asigură o minimă supraviețuire și nicidecum acoperirea costurilor cu o rată, chirie, grădinița copilului sau orice altceva dincolo de nevoile de bază reduse la minim.

O doamnă pe care o cunosc lasă un mesaj prin care anunță că i s-a închis brusc contractul din cauza crizei și își dorește o colaborare care să îi asigure venitul minim necesar. O mamă care are nevoie de bani pentru ea și copilul ei, pentru viața de zi cu zi nu pentru vacanță la Disneyland. Este grav, urgent, îngrijorător.

Câte persoane sunt pregătite financiar pentru astfel de situații?

Avem impresia că o criză vine în timp, cu semnale, că poate ne ocolește și nu ne afectează atât de rău, că vom găsi o soluție.  Mii de oameni vor căuta disperați o soluție peste noapte, suntem mult mai mulți afectați în același timp.

Acest fenomen acum se inflamează peste noapte sau mai bine zis din oră în oră.

Cât e panică, cât e realitate, mai contează atâta timp cât rezultatele (mai bine zis pierderile) se văd cu ochiul liber?

Citește și articolele:

Tu pe cine te bazezi financiar?

70% dintre oameni trăiesc în haos financiar?

Cât de sigur poate fi un job?

Nu e de glumă!

Responsabilitatea financiară trebuie să fie o prioritate pentru orice persoană.

Cumpărați cărți de educație financiară, citiți, mergeți la evenimente, vedeți înregistrări pe youtube, citiți bloguri și apoi treceți la nivelul următor, la cursuri plătite.

Oricând puteți rămâne fără sursa de venit activ, puteți rămâne fără job pentru că angajatorul e în faliment, își restrânge activitatea, aveți o problemă medicală și așa mai departe.

Fără soluții care să vă ajute să treceți peste aceste perioade veți cheltui mult mai mulți bani.

Vă recomand cursul meu online de 6 săptămâni Tu și banii tăi. Citește despre acest curs mai jos ca să vezi dacă ți se potrivește.

 Curs online video înregistrat: Tu și banii tăi!

Cum se desfășoară cursul online de educație financiară Tu și banii tăi, să pornim la drum!

Ce spun participanții de la cursul Tu și banii tăi! Să pornim la drum…

Micile modificări se vor vedea pe termen lung.

Chiar dacă vi se pare lipsit de sens, dacă nu aveți acest exercițiu, încercați o perioadă să faceți mici economii.

Țineți un jurnal de cheltuieli și faceți mici schimbări. De ce mici? Pentru că altfel o să vă ”treacă” repede, veți considera că nu are sens, că nu duce nicăieri.

Renunțați la lucrurile inutile.

Înlocuiți cafeaua cumpărată de pe drum cu o cafea făcută acasă.

Înlocuiți una sau două mese pe săptămână cu mâncare de acasă.

Înlocuiți băuturile carbogazoase cu ceai sau fructe.

Reduceți fumatul sau renunțați de tot la el.

Faceți liste de cumpărături și reduceți risipa alimentară.

Învățați să preparați mâncăruri rapide și sănătoase acasă, este mult mai sănătos și mai ieftin.

Verificați ofertele la magazin, cumpărați produse de la vânzare accelerată dacă le gătiți în aceeași zi.

Congelați câteva porții de mâncare după ce ați gătit, așa evitați ca jumătate din cantitate să ajungă la gunoi, vă salvează bani și timp de gătit în altă zi.

Cumpărați produse în sezonul lor, sunt mai ieftine și mai bune.

Educați-vă financiar! Banii ne însoțesc toată viața, avem nevoie de ei, sunt o resursă limitată și trebuie să învățăm cum să o gestionăm înțelept.

Vă recomand și articolele:

Importanța calculului lunar al banilor

Când ești în criză de bani

Isteria coronavirus și proviziile

Photo cover by Tim Mossholder from Pexels

Leave a Reply