Pe vremea noastră nu venea nici un iepuraș cu cadou.
Părinții ne cumpărau haine noi ca să fim frumoși la biserică. De fapt acestea erau hainele noastre ”de sărbătoare” pe care le purtam la biserică și la evenimente.
Eram copii, creșteam și oricum aveam nevoie de haine noi. Intrarea în primăvară era momentul bun, așa că de Paște, aveam haine noi și pantofi noi.
Nu știam de iepurașul de Paște și nici că vine cu cadouri.
Când alți copii primesc cadou
Când eram copil, pregăteam cadouri pentru părinții mei. Pentru că nu aveam bani pregăteam ceva simbolic.
Știu că erau niște napolitane Robi cu ciocolată neagră. Le desfăceam, tăiam celofanul și făceam două pachete. Le prindeam cu ceva fundiță reciclată de la ceva flori, le puneam un desen sau o crenguță de brad și le făceam surpriză.
Au fost câțiva ani în care părinții au uitat să îmi pregătească un cadou. A doua zi la școală toți copiii vorbeau despre ce au primit și mie îmi era rușine să spun că nu am primit nimic. Nu se punea problema ca părinții să nu aibă bani de câteva bomboane, pur și simplu uitau sau nu dădeau importanță acelui moment.
Am înțeles că între toate pregătirile de sărbători uitaseră de cadoul meu. Explicația mamei că ”ești deja mare” nu m-a ajutat la nimic. M-am simțit neiubită. Mai mult decât lipsa cadoului m-a durut că de fapt au uitat. Știam că sunt copii care nu au ce am eu, că sunt săraci, deci cadoul era opțional oarecum. M-aș fi bucurat de orice, chiar și de o napolitană Robi.
Copiii se bucură și de un cadou mic
Nu valoarea cadoului conta ci faptul că el există.
Evident, asta se aplică doar dacă acel copil nu este cumva inundat de jucării tot timpul anului.
Citește și articolele:
De ce spun unii părinți DA la orice solicitare a copilului?
Fostul meu soț răsfață prea mult copilul !
Oricum un copil crește, trebuie să îi cumpărăm haine noi, cărți, jocuri și jucării.
În loc să le luăm în fiecare zi, mai bine le punem deoparte și le dăm cu o mică întârziere, atunci când avem ceva de sărbătorit.
Se va bucura de ele. Dacă le și așteaptă, acest timp și surpriza, va face ca să fie și mai apreciate.
Nu trebuie să menționez că aceste cadouri nu trebuie să fie nici sub condiționări (dacă nu ești cuminte nu vine iepurașul) și nici ca mită (dacă ești cuminte / te porți frumos/ mănânci tot … atunci primești multe cadouri).
Un astfel de preț, prin condiționare sau mită, face ca valoarea cadoului să fie afectată.
Cât mă costă bucuria copilului meu? Puțin.
I-am luat o cutie de pus gustarea la pachet. Am găsit una cu Minnie Mouse, vreo 10 lei.
Știe că încercăm să salvăm Planeta așa că renunțăm la punga în care se pune gustarea și pe care după 20 de minute o aruncăm așa că am decis la grădiniță ca fiecare copil să aibă o cutie pe care o folosim. Oricum trebuia să o cumpăr, acum ea este în vacanță, deci o va primi cadou.
Am luat câteva ouă de ciocolată pe care, alături de câteva ouă vopsite și câteva acadele, le vom ascunde în grădină ca să le ”vâneze”. O să primească un coș și distracția o să fie garantată. Cost sub 15 lei.
I-am luat un tricou drăgălaș, 100% bumbac, 10 lei.
O să adaug un halat de baie pe care i l-am luat de mult dar încă nu a avut nevoie de el și un joc rămas de altă dată.
Astfel, o să aibă și distracția cu vânătoarea și cadou, la preț de un meniu la fastfood.
Acum 2 ani am fost acasă la țară și nu ne-am înarmat cu ouă de ciocolată. Bunica a ascuns ouăle roșii prin iarbă și fetele au avut parte de vânătoare. Distracția a fost aceeași!
Ce încerc să spun este faptul că intenția și distracția contează pentru copii, nu prețul de pe jucării sau costul experiențelor.
Cadouri simbolice sau fără bani
Dacă nu doriți să cheltuiți bani, puteți discuta despre spiritul sărbătorilor și faptul că unii oameni schimbă cadouri între ei.
Puteți să le spuneți copiilor de ce nu considerați necesare aceste cadouri, dacă sunteți de părere că nu au sens.
Sau să le spuneți de ce voi oferiți anumite cadouri anume: de exemplu un cozonac făcut acasă, ouă vopsite, o carte, o felicitare etc.
După cum arată studiile, experiențele sunt cele mai frumoase cadouri.
Puteți oferi bilete cu ”cadouri”, experiențe, facilități.
Pentru copii oferiți diverse experinețe sau facilități: o petrecere în pijama, o ieșire la grătar în aer liber la care să își ia cel mai bun prieten, o seară de pizza cu doi trei prieteni buni, un atelier de făcut hamburger acasă, o zi cu mama sau cu tata, bilete la un spectacol, o seară de culcat mai târziu și așa mai departe.
Deci da, copilul meu va primi câte un cadou la fiecare sărbătoare.
Uneori cadoul va fi mai scump, alteori mai ieftin, câteodată doar semnificativ, alteori vreo experință sau facilitate.
Îmi doresc să se bucure și de lucruri mici și de lucruri mari. Să vadă valoarea dincolo de preț atunci când va ști să facă diferența și calcule. Un cadou care să îi arate că este importantă pentru mine.
Poate că îmi vindec anumite răni, ca orice părinte de altfel. Cu siguranță încerc să o feresc de rănile pe care le-am avut eu.
Educația financiară se face tot timpul anului, nu în anumite zile. Nu văd sensul privării copilului meu de un cadou în zilele în care alți copii se bucură că ei primesc cadouri. Copiii vorbesc despre asta, este un eveniment pentru ei.
Ziua de mâine, cu cadourile copilului meu, cu vânătoarea de ouă, cu masa în familie, cu cadourile simbolice schimbate între noi și masa frumos aranjată, o să fie despre dragoste, bucurie, fericire și nu despre bani.
Paște fericit tuturor! Cu bucurii și oameni dragi alături.
Îți recomand și articolele:
În așteptarea iepurașului de Paște
Dați sărbătorilor sens pentru copiii voștri!