Fără disponibilitate în 2023.
Începând cu anul 2018, la solicitarea părinților care au ajuns la cursurile mele de educație financiară, am ajuns să țin cursuri de educație financiară în săptămâna altfel, la grădinițe și școli.
Copiii sunt foarte curioși în legătură cu banii: de unde vin, cum ajung la noi, ce fac oamenii mari cu banii, de ce le spun că nu ajung banii sau de ce refuză să le cumpere jucării, ce rol are pușculița, de ce să țină banii la pușculiță, cum să facă să aibă mai mulți bani și să își cumpere singuri ce vor ei, și multe multe altele, până la elemente legate de investiții și viitor la cei mai mari.
Am ajuns la toate grupele de vârste de copii, începând cu 3 ani la grădiniță, până la 16 ani la copiii de liceu.
Am avut astfel șansa să văd ce-i interesează pe copii, cum înțeleg elementele de educație financiară, ce îi atrage, ce le stimulează curiozitatea și ce întrebări au referitoare la bani.
Această experiență, combinată cu părerile părinților și ale profesorilor în urma Opționalului de educație financiară pentru copii MY MONEY LAB m-au ajutat să concep programele speciale pentru părinți și copii, pe care le găsiți mai jos:
CURS ONLINE ”Despre bani, până la 7 ani”
Curs online video înregistrat Despre bani, între 8 și 14 ani
Din anul 2020 am început cursurile la Săptămâna altfel în varianta ONLINE.
Am reușit să stabilesc o relație frumoasă cu copiii, chiar și din spatele unui ecran, astfel, ajung în orice colț de țară.
curs saptamana altfel educatie financiara Financial Parenting
Las aici un feedback de la un părinte implicat:
” Să fii specialist foarte bun într-un domeniu nu este suficient atunci când vrei să transmiți mai departe celor din jurul tău, și cu atât mai mult copiilor sau tinerilor, ceva din ceea ce ai acumulat cu efort, pasiune si dedicație. Îți trebuie un har aparte pentru a găsi calea spre mințile și sufletele generațiilor de azi, supuse presiunii permanente a informației pe cât de facil de obținut, pe atât de efemeră în memoria și atenția lor.
Dna Anamaria Ciuhuță este exact acel gen de profesionist care știe să depășească această barieră a generațiilor, webinarul pe teme de educație financiară pe care l-a susținut în fața elevilor de la Colegiul “Iulia Hașdeu” din București, demonstrând cum se poate capta interesul acestor tineri pentru un subiect care, într-o perspectivă nu foarte îndepărtată, va constitui (daca nu se întamplă deja) o preocupare importantă în evoluția lor individuală și socială.
Prezentarea structurată a informației, cu sublinierea și explicarea punctelor importante de avut în vedere sau de atins de pe itinerarul financiar al oricui dorește să găsească un echilibru între câștiguri și cheltuieli sau, de ce nu, chiar și mai departe, în înțelegerea fenomenului global al mișcării banilor, s-a constituit într-o adevărată foaie de parcurs, un prim fundament pe care să se poată clădi modul în care un tânăr va interacționa și se va raporta la lumea financiar-bancară. De asemenea, limbajul accesibil în care a fost realizată prezentarea, a permis deschiderea unui canal atractiv în menținerea atenției celor 60 de participanți la acest curs, dovadă fiind și sesiunea de întrebări și răspunsuri care s-a prelungit la aproape o oră și în care dna Ciuhuță a adus clarificări și sfaturi celor care și-au exprimat nelămuririle sau curiozitățile asupra subiectului complex pe care îl constituie banii.
Vreau să-i mulțumesc și pe această cale dnei Anamaria Ciuhuță pentru disponibilitatea si interesul cu care a privit acest proiect prin care tinerii liceeni participanți au avut posibilitatea să se apropie și să înțeleagă ceva mai bine un domeniu care, dintr-un anumit moment al vieții lor (de altfel nu foarte depărtat), nu doar că nu va mai putea fi ignorat sau tratat cu ușurință ci va avea o influență indiscutabilă asupra etapelor de dezvoltare ale fiecăruia.
Dan POPA – președintele Comitetului de părinți al clasei a X-a D, Colegiul “Iulia Hașdeu” – București”
Mesaje de la copii
La finalul cursurilor de obicei primeam câte o îmbrățisare care aproape mă dădea jos de pe picioare (și fizic și emoțional), unii copii ar fi vrut să nu mai plec sau să vin mai des.
”Mie mi-a placut tot, cel mai mult!” Mihai (grădiniță, 6 ani)
”A fost cea mai frumoasă oră de la săptămâna altfel.” Andrei (9 ani)
”Asta a fost clasa mea preferată.” Anca (clasa pregătitoare, 7 ani)
În online am primit mesaje private de la ei:
”Mi-a placut absolut tot, vă mulțumesc!” – Andreea, (la liceu)
”Cel mai mult mi-a plăcut partea legată de cum să câștig bani. Și ce ați zis despre investiții, dar acolo trebuie sa aflu mai multe.” Mihnea (liceu)
Dacă vă interesează un curs de educație financiară în Săptămâna Altfel,
îmi puteți scrie la anamaria@financialparenting.eu
În măsura disponibilității, vă voi onora solicitarea cu mare drag.
Vom avea copii de succes, pentru că ne pasă!