Cum să verifici cât ești de bogat / bogata?
Ce înseamnă bogăția pentru tine? Este ce crezi tu sau ce te-au făcut alții să crezi?
Aștern aici câteva idei, sper să te inspire ca să te gândești mai departe la acest subiect.
Veniturile mari înseamnă să fii bogat?
NU! Sau nu neapărat …
Depinde ce faci cu banii pe care îi câștigi.
Sunt pline ziarele și internetul de poveștile unor bogați ajunși săraci, cu toate că aveau bani să le ajungă câteva generații.
Unii le citesc cu nesaț, fie ca să se convingă că ”banii nu aduc fericirea”, fie să vadă de la ce s-a întâmplat nenorocirea pentru ca ei să se ferească, alții sunt indiferenți ”am eu problemele mele, nu mai îmi trebuie și problemele altora”.
Cum îmi verific eu bogăția
Mi-am dorit de mică să fiu ”bogată”, credeam că bogăția se măsoară în bani, pentru că asta am auzit în jur, într-o lume în care ”nu avem” era pe toate drumurile din cartier, oraș și țară.
Am crescut în comunism, pe vremea aceea era semn de bogăție să ai haine noi și nu primite de la frații și verișorii mai mari, să ai sadviș cu salam și nu cu parizer sau cu magiun, să ai un penar chinezesc și o ascuțitoare cu imagine care se schimbă, stilou cu peniță de aur sau o păpușă nouă.
Despre faptul că am grijă de bani am tot zis și scris, am învățat de acasă să fac economii și să îmi administrez bine banii astfel încât să am întotdeauna o rezervă și să mă simt bogată.
În primii ani de bancă am făcut economii și mi se părea că doar nechimbzuiții iau credite (în mare aveam dreptate).
Despre asta am scris aici (click pe titluri):
Vindeam credite dar nu credeam în ele
Relația mea cu banii și recomandările mele înainte de a lua un credit
Apoi, după 10 ani de muncă, economii și studii, am făcut prima investiție, fix înainte de criza din 2008, dar asta nu m-a descurajat, am invățat că banii costă bani, dar dacă știi să calculezi și să riști cu cap, poți să își crești bogăția ajutându-te de instrumentele financiare de pe piață, de investiții și de puterea timpului, în acest sens timpul înseamnă bani.
Sunt precaută, ca orice saver, așa că îmi verific tot timpul bogăția, mai ales atunci când mă plâng că nu am bani (apropo bogăția nu are de-a face direct cu banii de cheltuială din buzunar).
Cum verific eu? Așa cum îți propun să verifici și tu:
- Câți bani ai și aici aduni:
- bani din conturi (lei, euro, usd sau ce mai ai),
- bani din depozite (lei si alte valute),
- ce ai și poți să vinzi (mașină, aur, argint etc),
- imobile
- investiții – valoarea lor la zi, în bani, dacă le-ai vinde azi.
- orice mai deții și poate însemna bani, la modul practic.
- Câți bani ai de dat, calculează-ți datoriile, și aici aduni:
- ratele la casă, ratele la mașină, ratele la orice fel de credite,
- inclusiv împrumuturi către priteteni sau familie,
- alte obligații de plată.
Scade din suma de la 1 tot ce ai – suma de la 2 tot ce datorezi = bogăția ta, mai bine spus averea ta
Literatura de specialitate recomandă
Să ai o avere netă calculată după cum urmează:
(Vârsta * Venitul anual) / 10 = valoare avere netă prag de referință
Altfel spus, dacă ai 35 de ani,
un venit net de 1500 eur,
averea ta conform calculului de mai sus ar trebui să fie:
(35*(1500*12))/10 = (35 ani * 18.000 eur venit anual) / 10= 63.000 euro
Eu nu mă prea dau în vânt după aceste formule, pentru că realitatea este subiectivă, ce pentru mine contează, pentru tine nu, și invers. Și în diferite momente, anumite valori pot modifica în mod fals rezultatul.
Separat, știu tot mai mulți oameni care trec de la salarii bune din corporate la venituri modeste în antreprenoriat, așa că își sacrifică veniturile anuale, trăiesc din economii, pentru a-și urma visul, pentru a pune pe picioare o afacere, pentru a o lua de la zero într-un domeniu nou care i-a atras din totdeauna și așa mai departe.
Dacă ei își fac calculul, indicele lor de referință este diminuat și asta nu este realitatea, ei fac un pas riscant pentru a-și crește veniturile și averea netă, în timp, cu rabdare, planificare și un gram de noroc.
Calculul are sens pentru cei care au un mers liniar, ascendent, cu venituri din salarii, pentru a tabili un nivel minim de referință în ceea ce privește averea netă acumulată.
Mi-am făcut și eu calculul, sunt la valoare triplă față de indicele de referință calculat la un nivel de salariu maxim pe care l-aș obține pe piață, așa că m-am liniștit, stau bine, conform indicilor am atins independența financiară.
În realitate, îmi văd de viața mea, sunt atentă la bani – și la cei care îmi ies din conturi si la cei care îmi intră în conturi și muncesc pentru a-mi crește averea netă, știu că mă așteaptă anii bătrâneții în care am nevoie de bani pentru distracție, îngrijiri medicale și nepoți răsfățați.
Sunt conștientă că sunt oameni care măsoară bogăția doar în contul din bancă, în timp ce pentru alții bogăția și banii nu au nici o legătură. Unii sunt bogați cu yacht și avion privat, alții se consideră bogați cu o viață lipsită de griji financiare, alții se cnsideră bogați cu o bucată de pâine și o familie mare, iar pe altii sensul unei vieți în slujba celorlalți îi face bogați.
Bogăția adevărată este cea care ne face să zâmbim din tot sufletul și să fim mulțumiți, recunoscători, fericiți, asta e părerea mea!
Iar de aici încolo, fiecare e liber să cuprindă în definiția personală elementele care duc la bogăție.
Dacă definiția bogăției cuprinde și bani, citiți mai departe.
VĂ RECOMAND următoarele…
Aveți grijă să stați departe de:
- creditele de consum, sunt pentru cei nechibzuiți sau cei în mare dificultate,
- creditele scumpe, date pe dorințe și vise pe care încă nu vi le puteți permite,
- credite și instrumente financiare cu risc mare, pe care nu vi-l puteți permite
- situații riscante, fără să vă luați măsuri de a le diminua, controla, transfera sau accepta riscul,
- cheltuieli emoționale, haotice, influențate de cei din jur,
- banii aruncați pe lucruri care de fapt nu vă fac fericiți.
Aveți răbdare, fiți inteligenți
Aveți răbdare, averea se construiește în timp, doar tunurile se dau de pe o zi pe alta.
Economisiți și învățați să investiți.
Mulți vor rețete rapide de îmbogățire.
Ei bine, cei care vă iau ochii cu banii lor prin social media au câte o poveste în spate, citiți despre ei, aflați povestea, aflați pașii și modul în are au ajuns acum la banii și averea pe care le afișează. Învățați să citiți ”milionarii de carton”, adică cei care din bani împrumut afișează o bogăție pe care în realitate nu și-o permit. Căutati poze cu cei mai bogați oameni din lume și o să vedeți cum își afișează (sau nu) bogăția.
În plus nu vreți castele de nisip pe care să le ia primul val de criză economică sau vreo pală de vânt de criză personală, vreți avere stabilă, pe care să vă bazați toată viața.
Educați-vă în domeniul vostru în care sunteți buni și vă atrage ca să faceți tot mai mulți bani, apoi educați-vă financiar ca să știți cum să îi administrați corect și cum să le creșteți valoarea.
Banii contează, mai ales cei care rămân la voi, vă ajută să progresați și vă fac bogați.
Photo cover by BARBARA RIBEIRO from Pexels
Îți recomand și articolele:
Plătește-te pe tine prima dată, întotdeauna!
Cât să donezi și să îi ajuți pe cei din jur? Despre limite în generozitate.