Ouă roșii, cozonac, slujba de Înviere, lumina de la lumânări, casa plină de flori și mâncare aleasă, oameni dragi în jur …. Asta înseamnă pentru mulți sărbătoare în suflet, sărbătoare cu sens.
Suntem moderni acum, de ce îți bați capul?
Cam asta mi-a zis cineva acum câțiva ani de sărbători când i-am descris, planul meu legat de pregătirile legate de mâncare.
”Acum sunt toate de-a gata! De ce să îți bați capul? Te duci, le cumperi și gata treaba. Mai bine te plimbi și te relaxezi. ”
Ei bine nu am chef de relaxat fix în aceste zile. Am câteva sute de zile într-un an să mă tot relaxez, vreo 300 pe puțin.
Vreau să simt sărbătorile cu totul!
Vreau să fac casa lună și bec, să șterg fiecare colțișor, să schimb hainele în dulap, să fac pachete pentru alții, să fac cumpărături, să obosesc și să mă bucur când toate ajung așa cum mi le doresc.
Vreau să am câteva zile, altfel.
O sun pe mama și pe fratele meu ca să văd fiecare în ce stadiu e cu pregătirile, ce i-a ieșit, ce nu i-a ieșit, ce face altfel. Apoi schimbăm poze. Și de la distanță, ritualurile acestea ne dau sentimentul de familie, de acasă, de dragoste, de bine.
Copilul meu nu o să își aducă aminte cum am cumpărat cozonacul și ouăle roșii!
Pentru mine sărbătorile înseamnă toate aceste ritualuri.
De la oboseala fizică la satisfacția unei case pregătite pentru sărbătoare, la mirosurile de mâncare, la hainele pregătite cu grijă. Acum, că a crescut copilul, am energia și disponibilitatea de a face mai multe nu doar ouăle roșii.
Acasă, când eram copil, aveam lista clară, chiar dacă nescrisă, cu ce am de făcut în casă înainte de sărbători.
Eram parte din familie, cu drepturi și responsabilități.
Îmi ajutam părinții și petreceam timp cu ei în tot acest proces. De multe ori aveam discuții pe care nu avea timp să le avem altă dată, curățam sentimente restante, supărări și emoții. Era o curățenie generală.
Am frânturi de imagini, de la diferite vârste, din toate cele trei case în care am crescut.
Și mă gândesc acum, cu ce imagini va rămâne copilul meu?
Din fericire și partenerul meu gândește la fel. Ne-am găsit ritmul și activitățile s-au împărțit în mod natural, sunt activități pe c are le facem separat și activități împreună.
Copila a ales singură la ce activități participă.
I-am citit seara la culcare povești despre sărbătoare, semnificații, obiceiuri, ritualuri.
I-am spus care este programul următoarelor zile, de la zile de curățenie, la zile de făcut mâncare, ouă roșii, cumpărături. Apoi am lăsat-o să aleagă la ce activități participă.
Anul acesta a făcut curățenie cu mine și când am terminat ne-am dus ”ca fetele” la piscină o oră. Adevărul este că nu ne mai țineau picioarele la cât am bătut scările din casă.
I-a plăcut tare mult că am mutat paturile de la loc, că am sortat hainele și jucăriile. La faza cu jucăriile am pierdut-o pentru că a descoperit jucării mai vechi și a declarat că are nevoie de pauză. Oricum, am fost uimită de cât de mult a muncit alături de mine.
A ales să facă cu tatăl ei niște biscuiți speciali și cozonac grecesc – este un cozonac simplu, fără umplutură și aromatizat cu diverse (lămâie, vanilie, mahlepi, mastixa etc). Mai jos am lăsat o poză când pregătea mici cozonaceii de la sărbătorile din iarnă.
Ouăle roșii le facem în coji de ceapă și cu modele de frunze și trifoi.
Mâncarea din zilele acestea nu o prea încântă dar mă ajută cu legumele, le curăță și mai nou le și toacă. Îi place să modeleze, să bată carnea, să condimenteze, să spargă ouă, să amestece orice. Timpul pe care îl petrece în procesul de gătit văd că este tot mai lung.
Sărbători cu sens
Modelul de mai sus ni se aplică nouă. Nu știu dacă pentru totdeauna, dar acum ne regăsim în el.
Indiferent dacă vă place să faceți sărbătorile acasă, sau să mergeți în vacanță undeva, sau le faceți la prieteni sau în familie, important este să vă bucurați de ele și să le vorbiți copiilor despre sensul acestor zile.
Vorbiți cu copiii despre această mini-vacanță și sărbătoarea de care ne pregătim.
Pregătirea este un proces, fie că stați acasă și aveți de făcut cumpărături, fie că și gătiți sau cumpărați mâncarea, fie că faceți voi curățenie sau vă ajută cineva, fie că faceți bagaje de drum ….. pregătiri oricum faceți.
Le puteți spune că alți oameni fac altceva, unii stau acasă, alții pleacă, alții gătesc, alții fac cumpărături etc etc etc.
Suntem diferiți și asta ne face interesanți, dar toți cei care sărbătorim Paștele ne pregătim de această sărbătoare, fiecare familie în felul ei.
Le puteți vorbi copiilor mai mari despre alte religii în care Paștele nu se sărbătorește dar care au alte sărbători, de ce noi avem această sărbătoare și de ce este importantă.
Bugetul de sărbători
Toate aceste pregătiri necesită bani, mai mulți sau mai puțini.
Dacă nu ne organizăm lista cu cele necesare, este foarte ușor să sărim bugetul, să cumpărăm lucruri care nu sunt importante sau utile, să cumpărăm prea mult și să aruncăm dintre ele pentru că nu se vor folosi, să cumpărăm lucruri scumpe și așa mai departe.
Acesta este un moment bun de învățare pentru copii.
Citește și articolele:
În așteptarea iepurașului de Paște
Bugetul, restricție sau libertate?
Acasă pregătiți lista cu cele necesare acestor zile. Apoi, la magazin, căutați produsele împreună și verificați eventuale oferte.
Dacă e prea complicat să luați copiii la cumpărături, când ajungeți acasă desfaceți plasele cu ajutorul copiilor și spuneți-le de ce ați cumpărat diferite lucruri și alimente, la ce le folosiți, ce gătiți din ele și așa mai departe.
Menționați faptul că v-ați încadrat în buget, că l-ați depășit și de ce, sau chiar faptul că ați făcut economii și că banii aceștia pot merge la fondul de vacanță.
Sărbători cu lumină în casă și în suflet vă doresc!