Statisticile arată că majoritatea certurilor dintr-o familie sunt de la BANI.
Oamenii se ceartă de la bani, indiferent dacă îi au sau nu.
Dacă și tu te-ai certat cu cineva, vreodată, de la bani îți recomand și articolele (click pe titlu, articolul se deschide în altă pagină și tu poți citi în continuare acest articol):
Tu ce personalitate financiară ai?
Trei soluții pentru ca economul și cheltuitorul să nu se mai certe în vacanță de la bani
Banii nu rezolvă problemele de cuplu
Cele mai mari și mai dure conflicte din istoria unei familii sunt legate de bani.
Dar să revenim într-un cuplu.
De ce doi oameni diferiți, cum este un econom și un cheltuitor, ajung să se îndrăgostească și să formeze un cuplu?
Doar sunt diferiți, se comportă diferit, au valori diferite. Să vedem împreună:
Ce văd, economul și cheltuitorul, unul la celălalt?
Fiecare vede la celălalt ceva ce își dorește!
Economul vede în cheltuitor relaxarea privind cheltuitul banilor pe care el nu o are dar o dorește.
Economul nu poate fi mână largă oricât ar încerca.
Îi place modul în care cheltuitorul se bucură de viață și trăiește ca și cum fericirea poate fi cumpărată, viața este aici și acum.
Cheltuitorul vede în econom partea cerebrală legată de bani. Logica banilor, chiverniseala de care el nu e în stare, planificarea pe care și-ar dori să o poată face, liniștea că banii ajung.
Cheltuitorul este impulsiv și îi lipsesc argumentele economului pentru a nu face toți banii praf, pe orice are sau nu are nevoie.
Cum se îndrăgostesc economul și cheltuitorul, unul de celălalt?
Ușor!
Pentru că fiecare vede la celălalt atitudini legate de bani pe care și le doresc și ei, așa cum am scris mai sus.
Economul este copleșit de faptul că cineva, partenerul cheltuitor adică, dă bani pentru ca el /ea să fie fericit/ă.
Atâția bani pe cadouri, pe ieșiri în oraș, pe lucruri scumpe, eventual pe vacanțe sau experiențe, doar pentru el/ea? Impresionant! Trebuie să fie vorba de multă dragoste la mijloc, cu siguranță.
Economul poate vedea asta ca pe o formă de dragoste din partea cheltuitorului și nu ca pe ceva nepotrivit, un comportament uzual, un motiv pentru a cheltui bani care oricium ar fi fost cheltuiți, dacă nu așa atunci în alt fel.
Cheltuitorul îndrăgostit a găsit doar un alt canal de a cheltui bani dar economul vede lucrurile prin lentila lui. Un econom ar trebui să își piardă mințile și să fie îndrăgostit cu totul pentru a cheltui așa pentru persoana iubită.
Cheltuitorul în schimb apreciază faptul că îl poate face fericit pe celălalt.
Este încântat că economul îi arată forme de fericire, experiențe, situații în care poți obține bucurie și fără bani sau cu bani puțini. Îi plac discuțiile (nu prea multe, desigur) despre un viitor sigur, despre economii și investiții, desprfe excursii sau o casă mare și frumoasă, despre orice este normal în viața previzibilă a economului.
Totul este roz și frumos.
Oricare dintre cei doi poate fi econom sau cheltuitor.
Se spune că femeile sunt mai cheltuitoate dar experiența mi-a arătat că nu este neapărat o regulă.
Poate că doamnele se îngrijesc mai mult de casă și bărbații se plâng mai mult pentru că nu înțeleg pe ce dispar banii și care sunt nevoile unui cămin? Sau ei au nevoie de lucruri puține și simple și nu înțeleg nevoile femeii de a cheltui atât de mult pe lucruri care nu sunt necesare.
Bărbații nu prea dau banii pe lucruri mărunte, ei își cumpără jucării de oameni mari care de regulă costă mult. Dar sunt și bărbați cheltuitori care nu se pot opri din cumpărat.
În categoria celor doi se mai adaugă și evitantul, care poate cădea într-o zonă sau alta.
Evitant cheltuitor, nu știe de unde vin banii și nici nu contează, el/ea îi face praf când există și nici măcar nu îi calculează. Este un visător dezlipit de realitatea financiară a acestei lumi, banii sunt făcuți să circule și sunt doar un mijloc de a obține lucruri, termenii de valoare, relație calitate preț sunt greu de înțeles pentru evitantul cheltuitor.
Evitantul econom, a crescut cu ideea că banii nu ajung sau că el/ea nu merită. Astfel evită banii și preferă să nu cumpere nimic pe lângă strictul absolut necesar, cheltuitul banilor îi provoacă panică pentru că are impresia că banii se termină, totuși nu este în stare (decât singur, în situații de criză) să calculeze banii și să vadă dacă senzațiile pe care le are sunt reale sau nu.
Problemele apar după…
În prima fază, cea de îndrăgostire, vedem doar partea bună a partenerului.
Ulterior, neocortexul revine la realitate și vedem partenerul, încet încet, cu alți ochi dar tot ne place atitudinea lui legată de bani diferită de a noastră.
Problemele și certurile apar după ce decidem să fim un cuplu și atunci apar prioritățile, gândite diferit de cei doi parteneri, ies la iveală fricile, obiceiurile personale, modelele mentale cu care venim de acasă și așa mai departe.
Dacă vă regăsiți în acest model, vă recomand cursul:
Curs înregistrat: Despre bani și fericire, în cuplu!
Este un curs care vă ajută să înțelegeți ce este în spatele unei personalități financiare și cum să găsiți o linie de comunicare astfel încât să vorbiți aceeași limbă despre bani.
Viața este prea scurtă ca să ne certăm de la bani, cred că sunteți de acord.
Fiți fericiți, iubiți-vă, respectați-vă! Asta puteți face, nu costă bani dar face toți banii din lume.
Photo by Criativithy from Pexels
Zici ca ai fost la noi in casa si ne-ai studiat :))