Am întâlnit-o pe Mani. Ea face curat în apartamentul în care stau săptămâna asta în Singapore.
A intrat în casă cu un zâmbet mare pe față și o strălucire în ochi, o bucurie de viață nemaipomenită. Am început să mă obișnuiesc să nu văd oameni nervoși, încruntați și prost dispuși. Aici parca nu există așa ceva.
Good day lady
”Good day lady” mă salută cu ochii largi . Îmi spune că este foarte cald fără să pară deranjată de asta, mai degrabă să vadă cum sunt eu pentru că nu aveam aerul condiționat deschis. Căldura din Singapore se simte altfel din cauza umidității mari.
Mani este localnică. M-a întrebat de unde sunt. Cum am spus România ea a spus Nadia Comaneci și că îi place mult de ea.
Am intrat cu ea în vorbă. Familia ei este din Malaysia, stabiliți aici în Singapore înainte ca ea să se nască. Este musulmană și are patru copii, trei băieți și o fată. Și-a dorit foarte mult să aibă o fată. A zis că s-a rugat mult și a primit-o. Acum copiii sunt mari, unul e bancher, altul în armata, ceilalți termină acum școala. Este foarte mândră de copiii ei și de faptul că a răzbit să îi crească mari. Am întrebat dacă pentru ei sunt mai importanți băieții, a zis că nu, e important să fie copilul sănătos.
Mi-am amintit când eram eu gravidă cum auzeam din jur că mai bine să fac băiat pentru că fetele se chinuie mult în viața asta. Femeia asta își servea bărbatul care nu mișca decât praful prin casă și creștea trei băieți când (încă) se ruga să aibă și o fată, nu ca să o ajute, nu ca să sufere pe lumea asta, ci ca să fie aproape de sufletul ei. Ea nu vede în viața femeii vreo suferință. Mi-a spus că după ce a născut la o lună a mers la muncă și cum a organizat lucrurile ca soțului să nu îi lipsească ceva.
Nu s-a plâns de nimic. Vorbește și despre greutăți de parcă ar fi binecuvântări. Mi-a zis că dacă Dumnezeu îți dă ceva, chiar și ceva ce nu îți place, o face cu un motiv și nu în sensul de pedeapsă, în sensul bun în care ai ceva de învățat. Modul simplu, natural, blând în care îmi spunea lucrurile astea mă umplea de BINE – nu știu cum să zic altfel.
Am întrebat-o despre viața ei.
Se vede pe ea că muncește mult. Vorbește cu drag despre familia ei. În casă ea face totul și este ajutată de copii. Trebuie să se trezească înaintea soțului întotdeauna și să îi pregătească lucrurile pentru rutina de dimineață (spălat, rugăciune, mic dejun) ca mai apoi el să plece liniștit la muncă. Și ea pleacă după ce face toată treaba.
A zis că atunci când erau copiii mici și ea avea tură de noapte lăsa totul pregătit de cu seară și unul dintre copiii avea grijă să își trezească tatăl și frații. Dacă ea nu ajunge de la muncă acasă atunci copiii își servesc tatăl cu cina. I-a învățat să gătească și să aibă grijă unii de alții.
I-am spus că în țara mea bărbații își ajută femeile, că partenerul meu mă ajută și de multe ori face el totul prin casa. A zis ”then you are a pricess” , așa e, sunt o prințesă. Mi-a zis că ea așa a fost învățată, așa a făcut de la început cu el și că îi e drag să facă totul pentru cine e lângă ea nu numai pentru soț, nu poate altfel. Îmi spunea lucrurile astea cu un entuziasm greu de deschis. A zis că dacă soțul ei ar face ceva sau măcar să îi propună – și a făcut semnul că pică pe spate și leșină, am râs amândouă cu poftă.
Sufletul ei e mai mare decât ea, clar. ”Când faci ceva cu drag, pentru că îți dorești, nu obosești ”. Nu are ea dreptate? Nu am cuvinte să descriu viața din ea, energia pozitivă, dragul, blândețea. De câte ori am vorbit cu ea, s-a oprit din ce făcea și s-a uitat la mine cu ochi mari , luminoși, calzi.
Mi-am dorit ca povestea ei să ajungă și la voi.
I-am spus cu ce mă ocup și am întrebat-o dacă pot să scriu despre viața ei și despre modul în care și-a crescut copiii. A fost de acord. Am întrebat-o dacă le-a vorbit copiilor despre bani, când, cum, care a fost educația legată de bani pe care le-a dat-o.
Le-a vorbit dintotdeauna despre cum se gospodăresc banii. I-a învățat de mici să câștige bani. De exemplu cumpăra cantități mai mari de ceapă și le ambala în pungi mici pentru vânzare. Pentru fiecare pungă ambalata sau vândută copiii primeau comision. A zis că erau tare bucuroși și cereau ei mai mult de muncă. Banii mergeau în pușculiță și ea încerca în fiecare lună să adauge câte ceva peste câștigul lor (când îmi zicea asta făcea un semn cu mâna ca și cum ar pune bani în pușculiță, cu o voioșie în ochi și mult drag). Mi-a spus ”veneau la mine când era ziua unui frate și ziceau …mami pot să cumpăr un cadou cu bani din pușculița mea? Și când eu ziceam DA, erau atât de bucuroși ” .
Am întrebat-o cum își cheltuiau banii copiii, îi cereau voie, pe ce se duceau banii din pușculiță.
Mi-a zis că le face pachețel de acasă cu mâncare iar ei nu sunt nevoiți să folosească bani pentru ceva. Când voiau să își cumpere lucruri pentru școală îi cereau voie să își cumpere singuri din banii din pușculiță. Întotdeauna cereau permisiunea mamei ca să cumpere ceva cu banii din pușculiță.
M-am mirat că își cumpărau lucruri necesare pentru școală, pe care oricum părinții ar fi trebuit să le cumpere, din banii lor. Mi-a zis că erau foarte fericiți când îi lăsa și mândri că și-au cumpărat din munca lor.
Mai țineți minte când v-am spus despre gustul portocalei câștigată prin muncă la colindat că nu se compară cu lada de portocale cumpărată de părinți? E universal valabil, pentru orice copil, pe orice continent. Ce obține cineva prin munca lui îi aduce satisfacție, fericire, împlinire.
Putem spune ”săracii copii bogați” ?
Ce mare deserviciu le fac părinții cu bani copiilor lor prin faptul că le dau tot ce au nevoie și nu îi lasă pe ei să se bucure de munca lor, de faptul că pot fi utili, de faptul că prin efortul lor pot face bucurii în jur.
Cu cât drag oferă un copil unui frate sau prieten un cadou luat din banii lui și cum o face cu un cadou luat deja de mama și gata împachetat pentru livrare. Cu câtă nerăbdare ar aștepta ziua fratelui sau a prietenului cu gândul că o să îi facă o bucurie.
Din dorința de a le da totul , dorința ca lor să nu le lipsească nimic, le furăm din drepturi. Nu așa o să îi facem mai fericiți și mai împliniți. Fiecare familie trebuie să găsească metoda potrivită de a lăsa copilul să experimenteze, să găsească soluții, să muncească și să vadă rezultatul muncii lui atât în bani cât și în emoții.
Mani mi-a spus că soțul ei a vrut ca primul copil să fie inginer. A făcut studii dar lui i-a plăcut la bancă și acum muncește în bancă și face specializările de care are nevoie. Ea și-a sprijinit copiii să facă ce le place ca să muncească cu drag. Cât de mult contează pentru un copil să fie încurajat în direcția în care simte și el că e fericit !
Mulți părinți au ambiții proprii pentru copiii lor, ca și cum prin intermediul copilului mama poate fi balerina care nu a putut sa fie niciodată și tatăl inginerul care s-a visat. Acești părinți simt că pot să își împlinească destinul prin copiii lor fără să ia în calcul aptitudinile și de fapt destinul diferit al propriului copil.
Când cineva e slab la orice, cu multă pregătire, va ajunge mediocru spre bun dar niciodată excepțional. Fata mamei nu o să danseze la Balșoi oricât ar vrea mama dar dacă fata își dorește, are talent și mama o sprijină atunci poate ajunge pe orice scenă a lumii. Cam așa stă treaba cu cei care fac o diferență și devin excepționali în ce fac.
Mani, o femeie simplă, este o mamă minunată.
Le-a dat copiilor puterea de a crește cu stimă de sine, putere interioară, mândrie, forță. Nu a avut nici o ambiție personală care să o facă să îi deturneze de la drumul lor (cum a avut tatăl în cazul primului copil pe care îl visa inginer). La ea se întorc cu toții după binecuvântare când vor să facă ceva în viața lor.
”Le spun la fiecare: ești fericit cu ce faci? Ai binecuvântarea mea ! În viață trebuie să faci totul cu bucurie.”
Mani nu își pune problema că în loc să facă muncă fizică putea să facă altceva mai bine plătit. Ea e fericită. S-a descurcat să crească patru copii. Nu se vede pe ea nici un regret pentru nimic. De ce și-ar fi dorit altceva în viață? Pentru câți bani ar fi meritat să își vândă fericirea?
Cum obții fericirea
Îmi amintesc povestea cu pescarul care stătea la pescuit în fața casei și prindea în fiecare zi câțiva pești. Cineva îl învață că dacă pescuiește un pic mai departe va prinde mai mulți pești pe care îi vinde, apoi își ia o barcă merge în larg și prinde și mai mulți pești, îi vinde, și devine bogat.
- Și pe urmă ce o să fac? întreabă pescarul.
- Poți să faci ce vrei tu în lumea asta, orice îți place. Când ești bogat poți face orice te face fericit.
- Pe mine mă face fericit să pescuiesc în fața casei ! răspunde pescarul.
Câteodată trebuie să ne oprim din cursa hamsterului și să evaluăm dacă ce trăim este în concordanță cu dorințele și valorile noastre sau ar trebui să mai schimbăm câte ceva. Să ne uităm în oglindă și să ne întrebăm ce ne face fericiți, dincolo de bani și nevoi zilnice.
Să fiți fericiți !
Citește și Sa nu sufere cum am suferit eu !
Citește și De ce mama nu a avut dreptate si poate ca acum nici eu nu am
