Câtă viață poate duce un om care suferă și nu știe să ceară ajutor

Câtă viață poate duce un om care suferă și nu știe să ceară ajutor

Câtă viață poate duce un om care suferă și nu știe să ceară ajutor

1920 1280 AnaMaria

Acesta este un articol despre viață și ajutor și bani și ce e important… sau nu.

Ieri nu am postat și nici nu am repostat nimic pe pagina de FB, nu mi-a venit, nimic nu părea potrivit și vă spun și de ce.

În 8 Martie am schimbat mesaje cu diferite femei pe care le cunosc, de aproape sau de departe, femei alături de care am trăit ani de zile în aceeași clădire de corporație, sau femei cu care nu mă cunosc în persoană, dar care au participat la cursul Tu si baniii tăi, și care după 12 ore în care m-au ascultat când am vorbit cu ele simt că le sunt o prietenă bună.

Ei bine, una dintre persoanele pe care le cunosc personal m-a mișcat cu mesajul ei. Este una dintre cele mai puternice persoane, genul acela de om care e o stâncă în fața problemelor vieții, orice vine și pe altul l-ar dărâma, pe ea o mișca puțin, și întotdeauna găsește soluții. De data asta, vorbele și tonul nu erau pozitive, păreau a fi a unui om pus la pământ de un val prea mare.

Și când oamenii pe care îi iei, conștient sau nu, drept reper într-o zonă a vieții vezi că se clatină, ce așteptări să mai ai de la tine?

M-a izbit această reacție și nu am știut cum să o iau, cum să o înțeleg, cum să o integrez și cum să ajut. 

Și nu a fost singurul mesaj de acest gen, doar că acesta mi-a pus un nod în gât ce a stat acolo mult timp.

Nu știm să cerem ajutor, poate că uneori îl așteptăm, ne supărăm că nu îl primim și de multe ori renunțăm, uneori de tot ….

generozitate, datorii, griji

Sursa foto: pexels

La școală am învățat că suntem pedepsiți dacă copiem, acasă am fost pedepsiți dacă nu știam și nu puteam, niciodată nu trebuia să ne facem de rușine și să spunem ceva ce nu arăta cât suntem de minunați sau perfecți. La psiholog mergeau ”ăia nebuni”, neamurile, prietenii sau vecini abia așteptau un subiect de bârfă și am învățat să ne ascundem.

După o asemenea educație, cum să zici cu voce tare că ești trist, că ești anxios, că poate ai o depresie, că nu mai găsești puterea să te dai jos din pat dimineața, când știi că cei dragi și apropiați repede îți vor trânti cum ”tu nu ai de ce să te plângi” și îți înșiră lucrurile care se presupun că ar trebui să îți aducă fericirea și tu, un om atât de nerecunoscător ”scoți așa prostii pe gură”.

Te ajută? Nu.

O să crezi mai mult că tu ai o problemă, că ești un om defect, că nu faci nimic bine, că nu valorezi nimic.

E trist când aceste lucruri înșirate de alții sunt lucruri materiale, de parcă într-o casă de 200 de mp durerea e mai ușoară decât în una de 50 mp, sau într-un Mercedes plângi mai altfel decât pe stradă ascunzându-te de ochii celorlalți.

Vise spuberate, bani pierduți și emoții greu de dus

Mesajele acestea triste vin după o perioadă de un an în care am văzut afaceri mici care au eșuat în pandemie, afaceri mai vechi sau mai noi, ale unor femei antreprenor pe care le cunosc personal.

Dacă afacerea e nouă pierderea este foarte mare financiar, pentru că investiția în spațiu, mobilier, diverse obiecte necesare sau mașinării, nu este amortizată și datoriile pe care aceste persoane le-au făcut rămân în cârca lor, ani de zile de plată a unor datorii, indiferent că afacerea nu mai este.

Cât de nedrept poate fi! Să vrei în viața asta să faci ceva și viața să îți zică ”cine te crezi, stai la locul tău”, oricât ai vrea să crezi că nu e ghinion ci doar o lecție, îți e greu să o duci și să mai ai curaj să o iei de la capăt, într-o societate în care inițiativa nu e incurajată.

Dacă afacerea era de câțiva ani pe piață și administrarea ei pe partea financiar a fost bună, pierderea de bani e redusă în schimb emoțional este mult mai greu. Toți clienții care te știu și pe care i-ai adunat și fidelizat cu greu, care foloseau produsele și serviciile tale, cei care încă te sună ca să rezerve ceva sau să facă comenzi, toți cei cărora trebuie să le spui că afacerea nu s-a mai putut susține financiar și ție că visul tău, ăla la care ai muncit 16 ore pe zi, nopți și zile, inclusiv în weekend, în care ți-ai pus banii și energia, s-a dus pe apa sâmbetei și nici măcar nu a fost vina ta.

Dacă zici ceva cu voce tare apar sfaturile, dar nu de la alți antreprenori, ei știu care este situația, care este piața, care este mediul de afaceri și cât ai încercat până când ai trecut de ”nu mai pot” și ai mai putut un pic, abia apoi ai lăsat totul. Cei care nu au experimentat cu ce se mănâncă o afacere apar cu idei ”trebuie să te reinventezi, cine are talent găsește soluții, cine este deștept o scoate la capăt”, adică ești bun de nimic, hai, dispari.

De câte ori mai aud de un caz, ma răscolește, cu toate că știu că în unele cazuri este chiar mai bine așa, în caz de accident oprești hemoragia, apoi repari ce e de reparat, aici este o hemoragie de bani care poate duce la inchiderea afacerii, dar tot e trist.

De câte ori văd spații, mobilier, marfă și altele anunțate la vânzare pe grupuri de antreprenori mă gândesc la toți oamenii aceia, nu doar la cei care rămân fără afacere, ci și la cei care rămân fără un loc de muncă, fără un venit în familia lor.

Cum vor face față oamenii acestor probleme?

Cât timp pot îndura?

De unde își adună puterea să o ia de la capăt?

Unde este capătul?

Depresie, anxietate și ce mai poate urma

Am făcut acum două săptămâni o postare în care îmi exprimam o mică parte din supărarea pe care o simțeam că din câteva zeci de prieteni apropiați sunt câțiva care îmi susțin munca cu o reacție la articolele mele, alții privesc din umbră doar și oameni care nu mă cunosc personal mă susțin foarte mult.

Am înțeles că banii sunt un subiect tabu, că dacă ei dau like și share o să se poată înțelege că au probleme financiare și nu ar vrea să fie acesta subiect de bârfă între cunoscuții lor.

Înțeleg că la mine pe pagină îți e rușine să arăți un semn de susținere, sau poate te gândești că eu mă îmbogățesc stând degeaba și tu mă ajuți, pricep și asta, atunci susține pe altcineva, dă like unui magazin, unei cofetării, unui alt blogger (te asigur că nu face nici bani gratis și nici bani degeaba, îi face greu, testează și vezi), e atât de ușor să lăsăm comentarii negative, de ce nu ne-ar fi la fel de ușor să lăsăm din acelea pozitive? Hai să ne sprijinim unii pe alții, așa o scoatem cu bine la capăt fiecare dintre noi, plantează semințe de bine prin ce faci în fiecare zi.

După la supărarea mea exprimată în acea postare am primit câteva mesaje de la câțiva prieteni apropiați cu ”Ești bine? / Ce ai pățit? / Ce-i cu tine? / Știi eu intru, dar nu citesc chiar atunci și de aia nu dau like, dar faci treabă faină…/ Etc” DAR și mesaje în care persoane mai apropiate sau mai îndepărtate trăiau aceeași supărare și întrebarea era ”să mă las?” sau ”așa îmi vine să las totul”.

Ei bine, unii se lasă.

Citeam ieri despre un actor tânăr care s-a lăsat, de tot.

Nimeni nu înțelege de ce te lași la doar 39 de ani, și nu doar de meserie, ci și de viață. Mesajele curg pe wall pline de păreri de rău. Dacă ar fi curs mesajele de apreciere la fel de bine, poate azi își pregătea următorul spectacol, așa îl pregătește pe ultimul. Ce a fost în capul și sufletul lui de a fost asta ultima soluție nu putem ști, putem comenta, putem condamna, putem avea păreri de rău, putem orice… pentru că noi încă suntem. Nu a știut, sau nu a putut cere ajutor.

depresie, durere, bani

Sursa foto Unsplash

Dincolo de bani, sunt vise, sunt vieți, este ceea ce contează cu adevărat.

Crize financiare vor mai fi.

Pandemia asta ne face să simțim că trecem printr-un război, unii au pierdut oameni dragi și vor trăi cu lipsa asta toată viața, alții și-au pierdut afacerile, alții și-au pierdut munca de o viață, alții și-au pierdut liniștea din familie, alții și-au pierdut locul de muncă și să aducă o pâine pe masă e o luptă grea, alții și-au pierdut sănătatea, alții și-au pierdut o parte din suflet sau din minte, nimeni nu iese întreg din această poveste și fiecare poate să vindece în jur atunci când scoate din el ce are mai bun, și așa să se vindece și pe el.

O vorbă bună, un sprijin sub o formă sau alta, poate fi un plasture pe durerea celuilalt. Nu costă bani și face toți banii. Fiți buni, fiți acolo unii pentru alții, așa, împreună vom ieși mult mai bine din povestea asta în care suntem cu toții băgați fără să vrem.

O să treacă, o să fie iarăși bine.

Nu știu când, nu știu cum, dar după ploaie iese întotdeauna soarele. Când nu mai puteți, găsiți un gram de puterea să cereți ajutor, înainte de a renunța.

Fiecare dintre noi contează!

Trimite în ficare zi un mesaj frumos cuiva cunoscut, s-ar putea să aibă nevoie de el mai mult decât crezi.

Photo cover by Ivan Aleksic on Unsplash

dragoste, iubire

Îți recomand să citești și articolele:

Unii te ajută, alții nu. Pe care sa îi ții minte?

Când te-ai simțit ultima oară persoana nepotrivită? …și nu era cazul.

Când cineva te critică, nu te opri!

Cine spune asta?

În cuplu învățați să încurajați și să apreciați, face toți banii și e gratis