Cadourile, cât mai frumoase și mai semnificative, sunt modul în care ne arătăm aprecierea pentru cei dragi.
Am întrebat câteva persoane cum fac să se încadreze într-o sumă decentă (pentru ei) și să nu sară calul.
Să vă povestesc și vouă:
Eu nu calculez, cumpăr și când se termină banii mă opresc.
Eheeee, mulți sunt dragii Moșului în această categorie.
Se înarmează cu entuziasm și pleacă la vânătoare de cadouri. Și cumpără, și cumpără, și cumpără …. până banii se termină.
Cei care nu planifică spun: cadoul trebuie să fie potrivit și nu prețul.
În acest caz banii ajung…….. până se termină. Apoi se caută soluții, se iau bani de unde nu sunt, se intră în datorii.
Dacă prețul unui cadou nu este exagerat, nici nu mai este calculat în context: are sau nu are sens, este totuși un cadoul de sărbători, ar trebui să fie simbolic sau alte argumente de acest gen.
Sunt familii în care este o tradiție ca aceste cadouri să fie cât mai mari, scumpe, impresionante.
Și uite așa începe concursul cadourilor.
Va imaginați ziua de Crăciun?
La deschiderea cadourilor știți unde este stresul, oare am reușit să cumpăr lucruri impresionante sau nu? Oare am primit și eu ceva pe măsura banilor cheltuiți? Iar unii, în acest concurs, cheltuie inutil bani pe care nu îi au sau cu care puteau face multe alte lucruri utile.
Există și cei care nu vor ”să se facă de rușine”, așa că iau cadouri scumpe, de obicei peste puterile lor materiale, pentru a arăta că ”și ei au”. Mulți dintre aceștia își planifică și își calculează banii pentru că nu au de ales.
Când planifici, banii sunt suficienți
Dragostea și aprecierea o arătăm prin fapte și nu prin lucruri materiale.
Puțini aplică acest model planificat, de regulă cei economi, și bine fac. Nu doar că se încadrează în buget dar mai fac și economii, planificând din timp. Se poate? Daaaaa!
Îți propun câțiva pași de urmat:
- Fă o listă cu persoanele pentru care intenționezi să cumperi cadou. Include și cadourile de Secret Santa de la birou, atențiile către persoanele cu care intri în contact, doamnele de la grădiniță și școală, tanti care face curat la bloc etc.
- Stabilește ce cadou ai vrea să cumperi pentru fiecare.
- Aproximează suma necesară pentru fiecare cadou în parte.
- Verifică totalul sumelor, adună suma necesară pentru fiecare cadou.
- Analizează-ți bugetul. Dacă nu ții un buget verifică câți bani ai disponibili pentru luna Decembrie. Ia in calcul restul cheltuielilor pentru care ai nevoie de bani: bradul de Crăciun, donații și contribuții la diverse cauze sociale, eventualele plecări de Crăciun sau Anul nou, mâncarea dacă stați acasă, participarea la diverse evenimente și ieșiri, orice alte cheltuieli previzibile în luna Decembrie.
- Stabilește, după calculul de mai sus, care este suma pe care ți-o permiți pentru cadouri.
- Ajustează suma dacă este cazul, eventual și lista de persoane. Suma necesară pentru cadouri este prea mare? Verifică lista și caută variante alternative, mai ieftine, pentru fiecare cadou. Încearcă să oferi experiențe și nu neapărat produse.
- Bucură-te de cumpărături și de sărbători. Poți stabili în anii următori să faci acest exercițiu în Noiembrie și să cumperi cadourile din timp. Eviți aglomerația din magazine, găsești produse mai ieftine, îți rămâne timp în Decembrie să te bucuri de mai mult timp alături de cei dragi. Vezi și articolul 24 de activități de făcut în familie, în luna Decembrie
Pentru sărbători liniștite încercați să aveți oameni frumoși alături de voi, să stați la masă cu oameni care vă sprijină și vă iubesc așa cum sunteți, să dați din binele vostru și celor care au nevoie, să vă umpleți inima de bine.
Să aveți Sărbători fericite, cu cadouri de suflet, cu oameni dragi în jur.
Photo by Heidi Fin on Unsplash
Pentru idei de cadouri la preț redus, îți recomand articolul: