De câteva zile mi-a venit acest subiect în minte și nu mai pleacă așa că trebuie să îl pun pentru voi într-un articol.
Poate treceți și voi prin asta, poate ați avut un an greu, poate ați avut în trecut perioade grele cândva în trecut, poate că acum vă este bine și totuși vă gândiți dacă a meritat efortul … poate… sunt multe versiuni de poate și mă gândesc că POATE acest articol poate fi un plasture pe rană.
Veneam de la un interviu, cu un taxi.
Doamnă, și eu vreau să scap de sărăcie, dar aici, în țara mea
Șoferul, un băiat tânăr începe o discuție. Eu îi răspund la ce comentează el.
Mă întreabă cu ce mă ocup. Îi spun că vin de la un interviu în care am vorbit fix despre bani.
Deschide băiatul ochii mari în retrovizoare și la prima oprire la semafor se întoarce și mă privește adânc.
Îl las să cumpănească dacă zice sau nu zice ce are pe limbă.
Și zice: că a lucrat în afara țării o perioadă, și-a luat mașina cu care face taxi, dar acum trage tare să își mai ia o mașină.
Intrăm în cifre. Cât face el, cât face o mașină, cine ar conduce-o, cine ține contabilitatea și legătura cu statul, ce cheltuieli implică etc.
Băiatul era cu temele făcute să zic așa, îi mergea mintea, nu era cu capul în nori visator ci chiar ancorat în realitate.
Îl felicit
După ce îi validez calculele și îi spun că gândește bine, cade pe gânduri, mai este apă de trecut pe gârlă până să se mai apropie de visul lui.
Îl privesc și eu mai cu atenție. Are pe el o cămașă albastră, călcată si blugi fără tăieturi, părul tuns și îngrijit. Telefonul de pe care urmărește traseul nu este unul scump și are un colț crăpat. Îi văd mâinile pe volan, sunt îngrijite. Taxiul lui este curat și miroase frumos. Il văd în trafic calm, dă prioritate și celorlalți, este atent în jur, nu se bagă, nu se înfige. Văd mult respect pentru el, mediul lui și cei din jur.
La următorul semafor după ce s-a lăsat liniștea mă privește cu ochii lui mari negrii prin retrovizoare, nu are curaj să mă întrerupă. Eu butonam telefonul ca să dau share la emisiune, după ce ajungeam acasă orice minut era deja programat și timpul acela din trafic îl foloseam întotdeauna.
Îl simt.
Las deoparte telefonul.
Ridic privirea și îi spun că îl felicit, este tânăr și în loc să facă praf banii pe care îi câștigă prin cluburi, la ieșiri cu prietenii, sau să își cumpere lucruri scumpe pe care să le afișeze, el pune ban pe ban, muncește mult pentru un vis, este realist și prin urmare să aibă încredere că în timp va ajunge acolo unde își dorește.
Îi mai spun că sunt puțini oameni ca el, majoritatea aleg calea simplă și se plâng, în timp ce el face ceva, se luptă, se zbate să treacă de condiția pe care o are acum (din familie).
Văd cum pieptul i se umflă de fericire, mândrie, încredere, speranță.
Atunci când îți e greu, să valideze cineva efortul tău, să îți dea o încurajare, să îți adreseze o vorbă bună, contează atât de mult! Este o doză de combustibil ca să mai reziști un pic, și pic cu pic ajungi la acel ”mai bine, mai mult.”
Când ești jos, pornești fără ajutor, ești ca un avion pe pistă, ai nevoie de un spațiu lung ca să te poți desprinde de sol.
Dacă ai și vântul potrivnic sau vreo problemă care te seacă financiar, cu atât mai mult poate dura o decolare, trebuie să fim realiști, nu e ușor, ba uneori e al naibii de greu și foarte frustrant.
Și te gândești, ca tot omul, de multe ori, când simți că nu mai poți: oare merită atâta zbatere și atâta efort? Pentru ce? Uite-i pe ceilalți cum se distrează și eu, proasta sau prostul, stau și zici că trag în jug, de parcă mie nu îmi ajunge să fiu la fel, ce-mi tot trebuie?
Pieptul i se dezumflă și îmi zice resemnat, aproape cu lacrimi în ochi:
Da doamnă, dar e al naibii de greu!
Atât de bine zis! A exprimat atât de multe în puține cuvinte.
E abia un copil, la limită ar putea chiar să îmi fie copil.
Continuă: E atât de frustrant. Parcă merg așa în gol, ca un lanț de bicicletă stricat. Când pun ceva deoparte altceva se întâmplă, se strică ceva, trebuie să o duc pe mama la spital, trebuie să schimb ceva la mașină, de parcă nu se mai termină. Mă tot uit la bani și zic hai, încă un pic, mă tot încurajez eu singur. Prietenii nu mă sună decât atunci când au nevoie, știți ce zic?
Îl încurajez. O să mai dureze. O să fie greu și frustrant. Da, al naibii de greu.
Știu și că o să îi fie bine și că e pe drumul bun.
Vă doresc răbdare când e cazul, motivație să nu vă abateți din drum și mult succes!
Photo cover by Mark Pan4ratte on Unsplash
Vă recomand să citiți și articolele:
De ce când vrei să schimbi ceva este greu?
Fă o prioritate din interesul tău pe termen lung
CURS ONLINE TU SI BANII TAI, program flexibil, 6 saptamani
Curs înregistrat: De ce cheltuim bani aiurea?
