În următoarele minute o să îți spun ce presupune digital detox, de ce îți recomand și ție să practici asta din când în când.
Azi am stat în grădină în sezlogul primit cadou, mi l-am dorit și zilnic mă bucur de el dacă nu plouă. Îmi organizez orele de studiu astfel încât să stau câteva ore afară, în aer liber, la soare.
Mi-am privit cafeaua grecească, în ceașca mea adusă din Grecia, și i-aș fi făcut o poză, doar că nu aveam telefonul. Mi-am dat seama că îl lăsasem undeva la etaj la încărcat și nu aveam chef să mă duc după el. În plus, telefonul meu este mai mereu pe silent sau cel mult pe vibrații, așa că sigur nu avea să mă deranjeze. (dacă nu dați ușor de mine, acum știți de ce)
Și, mi-am dat seama că fac asta destul de des. Fie câteva ore pe zi, fie în weekend câte o jumătate de zi, stau fără telefon, fără vreo conexiune cu lumea din afara casei. Și asta are un nume DIGITAL DETOX.
Ce este Digital Detox?
Este o perioadă de timp în care decizi că nu folosești niciun gadget, telefon, tabletă, laptop, televizor. Acest lucru a devenit popular în lumea largă, tocmai din motiv că devenim tot mai dependenți de aceste device-uri și de platformele de social media.
Pentru mine telefonul a înlocuit ceasul de pe mână, aparatul foto, caietul de notițe (uneori), pe el ascult podcasturi (rar) sau cursuri (des), în el îmi țin agenda zilnică, pe lângă faptul că astfel comunic cu familia, prietenii sau partenerii și colegii de muncă.
Multă parte din activitatea mea este creativă (cursuri, articole, prezentări, pregătiri pentru interviuri etc) așa că am nevoie de liniște și de timp neîntrerupt. Pentru celelalte activități cum ar fi acte contabile, contracte, răspuns la emailuri etc, am nevoie de liniște pentru a-mi crește eficiența. Altfel spus, sub un motiv sau altul, ore întregi telefonul meu este pe silent și ignorat.
Am făcut asta mai des după ce am citit studii referitoare la multitasking când am scris acest articol: Diagnostic: MULTITASKING și când am avut un aha și l-am scris și pe acesta Opriți hoțul !
Mi-am dat seama că în weekend, îmi iau de câteva luni ziua de sâmbătă liber și telefonul rămâne uitat prin casă pe undeva. De ce? Pentru că cei care mă citesc, sau cei care urmăresc cursurile mele, sunt liberi seara și în weekend, atunci îmi dau mesaje, iar eu stăteam pe telefon ca să le răspund și familia mea se învățase cu asta. Așa că încet m-am despărțit de internet și dedic două ore în weekend în care intru pe net pentru a răspunde mesajelor și comenzilor de cursuri. Ce să vă zic? Nimeni nu s-a plâns că răspund cu întârziere (mulțumesc pentru înțelegere).
Care sunt consecințele negative la care ne putem aștepta fără un digital detox?
Pentru că a fi non stop conectat a devenit parte normală din viața noastră, iar asta nu este doar un avantaj, sunt câteva dezavantaje care vin la pachet cu acest comportament.
Un digital detox te ajută să ții în frâu consecințele negative ale utilizării non stop a gadgeturilor care ne țin conectați și când dormim.
- Dependență: un studiu făcut de Coomon Sense Media arată că peste 50% dintre cei care au participat la studiu au recunoscut că sunt dependenți de aparatele care îi țin conectați la social media. Poate simți că nu e cazul tău și totuși, întrebă-te: cum te simți dacă ieși din casă și ți-ai uitat telefonul? (știu că te întorci după telefon, Dumnezeule, cum om fi ieșit din casă fără mobil acum 20 de ani? E greu de imaginat că acum 30 de ani mulți dintre noi nu aveau nici telefon fix.)
- Somn afectat: mulți dorm cu telefonul lângă ei și dacă noapte se trezesc îți verifică mesajele din email sau din social media. Motivul ar fi să văd cât este ceasul sau pentru că telefonul e folosit pe post de alarmă. Ei bine, îți poți lua un ceas sau cel puțin să închizi telefonul sau internetul. Mai adaug aici că lumina albastră a ecranelor afectează producția de melatonină și astfel somnul nostru este puternic afectat, adormim greu, apoi dormim puțin și prost.
- Performanță scăzută: de câte ori lucrez cu telefonul lângă mine și mă opresc să văd de ce clipește becul albastru, chiar dacă telefonul este pe silent, mă opresc din ce fac. Uneori mă uit și gata, alteori răspund la mesajul unei prietenete, la emailul unui colaborator și îmi e greu să mă întorc la ce făceam mai înainte, sau închid fișierul și las treaba mea pe altădată. Astfel ajung în scurt timp ca un pompier care stinge focul unde arde, lucrez puțin și nu văd rezultate, apoi apare frustrarea și e un cerc vicios.
- Anxietate și depresie: inevitabil când te uiți pe social media vezi poze cu oameni fericiți, oameni prin vacanțe în timp ce tu ai ochii cârpiți de somn, uneori te întrebi și cum reușeșc unii să aibă timp și bani pentru o viață atât de faină și apoi te gândești cum e viața ta, începi să vezi ce nu ai și ce nu ești, iar de aici să te simți nepotrivit, ratat, ghinionist, e doar un pas. Cine își afișează zilele proaste, certurile, divorțurile, ratările, evaluările nașpa de la muncă, zilele plicticoase și fără sens? Așa ar fi un balans între tot ce vezi pe net și poate de multe ori ți-ai zice ”hai că nu-i așa de rău / hai că mai poți/ dormi un pic și o să fie totul mai roz/ nu doar ție ți se întâmplă/ o să vină zile mai bune” etc etc.
- Viață personală afectată: aici sunt mai multe lucruri care pot contribui, de la dependența de rețelele de socializare, până la mesajele de la locul de muncă. Pe vremuri, când plecai de la birou lăsai acolo toată treaba și seara te dedicai familiei (sau televizorului, prietenilor, treburilor casnice etc). Acum Dana de la contabilitate îți amintește că nu ai trimis un decont, Doru de la legal îți trimite două comentarii pe ultimul contract și clientul acela de care te ții de o săptămână mai vrea o lămurire, poate și șefa cere un raport modificat până mâine înainte să își bea ea cafeaua. Așa că, la masă mai aveți un musafir, telefonul personal, care se bagă peste toți cei prezenți la masă și are puterea de a te distrage din timpul pe care ar trebui să îl dedici celor dragi sau ție, pur și simplu.
Semne că ai nevoie de un digital detox
- îți verifici des și foarte des telefonul și emailul sau contul de social media;
- intri în panică dacă nu îți găsești telefonul la un braț distanță;
- dormi cu telefonul lângă tine și îl mai verifici din când în când;
- muncești (mananci, faci sport etc) cu telefonul lângă tine și te întrerupi la fiecare mesaj;
- simți stres, tristețe, anxietate după ce stai pe rețelele de socializare;
- ideea de a nu avea acces la internet te înfioară;
Cum să faci un digital detox
Să renunți la instrumentele care te țin în conexiune cu viața de zi cu zi ar fi ireal, dar să le folosești doar cât și cum ai nevoie, este posibil, fără să ajungi în faza în care ele te folosesc pe tine.
- Digital detox este despre limite sănătoase.
- dacă folosești telefonul ca parte din activitatea ta, stabilește ore de lucru clare și ore în care închei subiectul muncă până a doua zi
- dacă nu ai nevoie de telefon pentru activitatea ta de zi cu zi, stabileste perioade în timpul zile în care să nu îți verifici telefonul, de exemplu stabilești că verifici mesajele când faci pauză și în timpul orelor de muncă închizi internetul.
- stabilește că acasă ai perioade în care telefonul va sta departe de tine și astfel vei pute să te bucuri de familie sau de timp pentru ce îți dorești.
- Închide notificările. Grupurile de whatsapp, notificările de pe facebook, emai sau orice alte aplicații pot fi oprite. Așa nu te vor distrage și le vei vedea în timpul dedicat acestora, nu le vei lpsa să te distragă.
- Stai departe de platformele social media pentru o perioadă. Fie că este vorba de o oră, de mai multe ore, de o zi sau chiar mai mult, o să vezi efectul asupra ta. În prima fază poți cădea în FOMO – frica de a fi lăsat pe dinafară, ca și cum toți ar fi la o petrecere și doar tu nu ai invitație. După un timp relizezi că nu pierzi mare lucru, ba din contră brusc ai timp să citești, să pictezi, să te plimbi, să citești, să te simți bine tu cu tine.
- Renunță la ce îți mănăncă timp și nu te poți controla. Știu multe persoane care au renunțat de tot la platforme de social media pentru că nu se puteau controla și pierdeau ore bune dând scroll pe ecran. Cum am aflat de ele? Atunci când ratau câte un eveniment la care și-ar fi dorit să participe și nu știau de el pentru că era anunțat pe vreo platformă pe care își închiseseră contul. Aceste platforme aduc multe avantaje, poți fi parte din grupuri cu interese comune, poți participa la diverse evenimente, strângeri de fonduri, acțiuni sociale, poți vedea lucruri interesante, asta cu condiția să le triezi bine și să pui limite clare. Simți că ceva îți ia prea mult timp? Ține evidența timpului, pune ceasul să sune, respectă timpul pe care singur ți l-ai stabilit.
- Anunță-ți familia și prietenii când ești în faza de detox. Asta se întâmplă simplu, de câte ori vorbești cu cineva care zice ți-am lăsat un mesaj la 7 dimineața/ la 2 dupămasa/ 9 seara/ etc răspunzi simplu ”eu la acea oră am internetul închis pentru că lucrez / dorm/ am ședință etc” și oamenii se vor învăța curând că nu au de ce să aștepte să le răspunzi pe loc, le vei răspunde atunci când ai timp sau când nu ai telefonul închis, de exemplu sâmbătă până la orele 18.
Cu cât îți va fi mai greu la început să te despați de telefonul tău conectat la internet, cu atât îți va fi mai clară dependența pe care ai dezvoltat-o. Stabilește limite rezonabile pentru tine. Observă cum e viața ta fără ca cineva din afară să dea tot timpul buzna și să te întrerupă.
O să vezi cum aceste pauze te vor aduce mai aproape de ce contează pentru tine, vei fi mai prezent/prezentă în viața ta, pentru ce contează cu adevărat.
Photo cover by Tamara Bellis on Unsplash

Ce îți mai recomand să citești pe blog:
De ce când vrei să schimbi ceva este greu?
Când te-ai simțit ultima oară persoana nepotrivită și nu era cazul.
Când nu știi drumul dar îl recunoști
Lista de cursuri scurte, online, video înregistrate, despre succes și bani