Mami, am nevoie de timpul meu liber !

Mami, am nevoie de timpul meu liber !

1280 853 AnaMaria

Intr-o seara de vineri veneam catre casa intr-un trafic specific serilor de vineri la iesirea din capitala. La sfarsit de zi si mai ales la sfarsit de saptamana se asterne in masina o liniste adanca.

In acea seara de vineri, in mod intamplator bunica era cu noi si incerca sa tina copila ocupata tot timpul cu ceva : hai sa cantam, hai sa spunem o poezie, zi-mi povestea cu broasca, hai sa ne gandim la cuvinte care incep cu litera M si tot asa. Ii era teama cred sa nu se plictiseasca copila si sa …… chiar asa … sa ce ?

Conectare

In masina petrecem mult timp pentru ca locuim in Bucuresti si asta ne consuma timp. Am realizat ca bunica interfera cu ritmul nostru normal. In prima faza noi analizam traficul, discutam cam cat facem pana acasa, daca ne mai oprim la cumparaturi, ne uitam pe geam cine ce mai face si uite asa incet incet ne conectam una la cealalta.

Cele mai libere discutii se intampla in masina, cu ochii la trafic si urechile la copil sunt mai putin tentata sa fac analiza pe text, sa ii atrag atentia la tot ce zice cu “ce trebuie, ce nu trebuie, ce e frumos, ce e politicos etc etc” chiar inainte sa termine copila bine de zis propozitia.

Cu bunica activa in spatele meu mi-am dat seama ca multi parinti , bunici, bone se tem sa lase copilul fara ceva care sa il tina ocupat.

Activitati peste activitati

Multi parinti simt nevoia sa alimenteze copilul cu activitati si distractie continua, in prezenta si in absenta lor.

Copiii sunt incarcati cu activitati si optionale, trebuie sa faca balet si karate si inot si tenis si limbi straine si diverse stiinte, sa tinem pasul cu moda. Intrebarea din parc este “voi ce optionale ati ales? “ , asa, la plural !
Activitatile sunt programate de multe ori pentru a tine ritmul cu ceilalti copii, de frica sa nu ramana copilul fara talente descoperite, deseori pentru a acoperi perioadele lungi in care parintii sunt la munca si asa mai departe.

Copilul tinut ocupat si distrat, prin conectare la gadget-uri, (si) in prezenta parintilor.

In timp ce copiii sunt in masina sau in asteptarea mancarii sau in orice alt timp liber unii parinti simt nevoia sa il umple cu diverse aparate electronice conectate la internet.

Sa nu credeti ca in drum spre gradinita nu am periodic de demontat “mami ma plictisesc, vreau telefonul tau”. Telefonul nu este o jucarie , drept urmare nu il folosim in acest sens. Regula este stabilita si reamintita ocazional. Ma tin tare pe pozitii chiar daca uneori aud cum sunt “cea mai rea mama din lume”.

Din ce in ce mai multi parinti isi gasesc momente de respiro prin conectarea copilului la ceva, apoi le este mai usor sa il imbrace, sa il hraneasca, sa il convinga de ceva (normal, copilul nu este ancorat in realitate in acele momente) si se ajunge pana la “ii place foarte mult” / “nu mai suntem pe vremea bunicilor” / “trebuie sa tina pasul cu tehnologia” / “oricum se pricepe mai bine decat mine si sunt mandru de asta”.

Sunt multe studii referitoare la cat de nociva este aceasta conectare necontrolata asupra sanatatii fizice, psihice si emotionale.  Si totusi, filmuletele cu “pacalit” copilul sa faca ceva cu ajutorul unui dispozitiv pe care ruleaza desene animate au sute de mii de vizualizari si comentarii admirative.

Consecinta suprastimularii copilului cu activitati si gadget-uri conectate la internet:

Stimularea continua a gandirii prin activitati programate il face pe copil sa isi piarda curiozitatea, dorinta de a persevera pentru a atinge un scop si reduce timpul in care copilul si-ar stabili legaturi si abilitati sociale necesare in viata lui de adult.

Nevoia copilului

Copilul are nevoie de timp liber, timp in care sa nu faca nimic dinainte planificat de adult.
Timpul liber al copilului este dedicat joculului liber initiat de copil, in care se restructureaza schemele cognitive, in care copilul isi poate clarifica aspectele de peste zi, in care isi consolideaza experienta si achizitiile.

Alaturi de adult, copilul, poate crea prin joc momente hranitoare care ii conecteaza.

Ati observat de exemplu cum dupa o vizita la piata acasa va jucati de-a vanzatorul, dupa o vizita la doctor va jucati de-a doctorul ? Copilul isi consolideaza experienta si achizitiile dar isi si descarca frustrari . In joaca de-a doctorul cu siguranta el va initia jocul, copilul e doctorul si voi pacientul care trebuie sa planga la injectie iar copilul o sa va linisteasca si va asigura ca nu doare atat de tare.

Copilul tinut ocupat nu are timp sa gandeasca singur.

Tot timpul i se serveste ceva care sa ii tina mintea ocupata?

Timpul petrecut in fata tabletei nu e timpul copilului, creierul lui este anesteziat.
In acest amalgam de a tine copilul ocupat ii taiem dreptul de a se plictisi si din plictiseala ia nastere creativitatea si dezvoltarea gandirii, aptitudini necesare in viata pentru a atinge bunastarea.

In concluzie

Timpul ocupat al copilului trebuie sa contina activitati care sa ii stimuleze dezvoltarea in mod corect, in functie de varsta copilului, sa il ajute sa dezvolte abilitati de socializare, relationare, conectare, de rezolvare a problemelor etc.

Vorbeam cu o prietena psiholog si imi spunea ca multe probleme de comportament ale copiilor moderni au disparut miraculos dupa indepartarea temporara a televizorului, a tabletei, a calculatorului. Este adevarat, traim in era tehnologiei dar in ce ii priveste pe copii, accesul trebuie sa fie stabilit la modul constient si asumat de catre parinti.

Ocupatiile nocive pentru sanatatea emotionala si fizica a copilului dumneavoastra trebuie analizate, controlate, eliminate si inlocuite cu activitati care sa ii permita copilului sa isi dezvolte abilitati practice si sociale.

Suntem parinti implicati si ne dorim o sa avem copii de success!

 

Leave a Reply