Oamenii pe care îi întâlnim se miră cât de respectuoasă este Elena mea, cât de frumos vorbește, cât de bine se exprimă.
Bine, are și ea momentele ei în care e bine să nu stai pe aproape dar în general este copilul model.
Este copilul meu mai altfel decât orice alt copil? NU!
Diferența o face ”parentingul”, zecile de cărți citite, zecile de evenimente la care am participat, cursurile la care am fost, dorința mea de a mă informa și a învăța, discuțiile cu alți părinți, limitele stabilite și respectate, adaptarea informațiilor în contextul familiei noastre, mult timp și multă răbdare!
Pentru că nu am variante de backup uneori o iau deja cu mine la diverse evenimente de la care nu pot lipsi. Nici nu știu că am copilul cu mine, se poartă impecabil.
Cum am reușit? Vă spun secretul:
Eu, părintele, nu uit că am un copil cu mine!
Îi iau o activitate care se potrivește locului și timpului pe care trebuie să îl petrecem.
Asta am făcut de când era mică. La restaurant avea ceva de colorat, un mic puzzle, o carte, două jucării, ceva ce să o țină ocupată cât timp așteptam mâncarea.
Evident, am ales întotdeauna locuri cât mai prietenoase pentru prezența unui copil.
Indiferent unde avem de așteptat, ea are ceva de făcut interesant pentru ea. Interesant nu înseamnă tableta sau telefonul în față!
Am fost la un curs care a durat 3 ore, ea s-a ocupat de un lego, a mâncat, s-a hidratat, a fost singură la toaletă, a făcut un desen pentru cineva, a bătut orice record de răbdare.
Bună ziua, mulțumesc!
La cumpărături salută și mulțumește. I-am spus că este un respect pentru persoanele care muncesc pentru ca noi să avem la îndemână produsele de care avem nevoie.
În zilele petrecute la spital peste tot a salutat și la plecare, chiar dacă a suferit la vreo procedură, a salutat și a mulțumit, cu lacrimi în ochi câteodată dar fără să îi amintesc. I-am spus de la început că oamenii sunt acolo ca să o facă pe ea bine. Doare? Da, câteodată doare dar nu e vina doctorului și nici a asistentei.
La finalul orei de înot, la finalul orei de pian, la finalul zilei de școală mulțumește și salută. Mă trezesc că fuge înapoi că a uitat să spună mulțumesc.
Rezultatul? Mesaje impresionante de la toți profesorii ei în zilele în care a fost bolnavă.
Mă bucur că a văzut marea putere a lui MULȚUMESC.
Nici te rog nu costă bani!
Asta e vorba pe care i-o spun când cere ceva și uită să spună te rog.
Inițial i-o spuneam la mulțumesc, acum o spun și la te rog.
Costă bani? Nu costă bani.
Chiar și pentru părinți trebuie să ai un te rog și un mulțumesc la momentul potrivit, la fel cum și părinții au pentru tine. Ne iubim, ne respectăm!
Ea nu se rușinează?
Ba da uneori. Dar îi explic că rușinea nu își are rostul.
O vorbă bună, un gest frumos, poate însenina viața cuiva.
Fiecare are acasă o familie, poate probleme diverse, iar noi cu un mic gest le putem face viața mai frumoasă, măcar atât cât durează un zâmbet.
Dacă eu aș lăsa-o să fie rușinoasă și când ne-am întâlni cu diverse persoane aș menționa că ”așa este ea, mai rușinoasă” nu aș face nimic bun. I-aș pune copilului o etichetă pe care apoi ar valida-o cu fiecare ocazie.
Copilul înțelege informația prin filtrele noastre. Noi trebuie să le avem bine stabilite.
Fiecare copil este unic
Sunt copii extroverți. Vorbesc peste tot și cu toată lumea. Sunt haioși și delicioși.
Sunt copii intoverți. De multe ori părinții i-ar dori altfel. Nu e bine să îi împingem în față ca să fie și ei ”mai dezghețați”. Îi vom stresa degeaba și îi vom închide și mai mult în cochilia lor.
Totuși, chiar și introverții pot să fie respectuoși. Regulile sociale trebuie să fie prezentate și implementate, cu răbdare și dragoste, prin puterea exemplului și cu multe explicații. În cazul acestor copii răbdarea trebuie să fie mai multă dar merită.
Din nou, nu trebuie să anunțăm eticheta ca o problemă ”așa este el, introvert , rușinos, mut ca taica-su/ așa e ea, nu vorbește cu nimeni, e o rușinoasă, stă după fusta mea/ etc”.
Majoritatea geniilor au fost introverți, nu e nici o problemă dacă nu ai un copil exuberant ca al vecinei. Copilul tău este unic și e perfect așa cum este.
Parentingul nu se face de pe o zi pe alta
Copilul crește, repede, prea repede.
Noi suntem alături de copil ca să îl învățăm cum să se poarte în societate, noi îl educăm, este responsabilitatea noastră de părinți. Grădinița, școala, bunicii, bona, cei din jur vin doar în completare.
Parentingul cere dragoste, răbdare, timp, consecvență, echipă între cei care contribuie la creșterea copilului, valori similare în toate mediile în care copilul ajunge.
Dacă copilul nu salută, nu se poartă așa cum ar fi de dorit în funcție de vârsta și puterea de înțelegere, dacă se pune în pericol, dacă nu ascultă, sau are orice alt comportament pe care nu ni-l dorim, NU ESTE VINA COPILULUI!
Comportamentele nedorite ne arată că:
- Aceea este o zonă de educație pe care trebuie să ne concentrăm,
- Nu ne-am adaptat la nevoia copilului,
- Nu ne-am adaptat la situație,
- Nu ne-am adaptat la vârsta copilului,
- Copilul are anumite nevoi neîmplinite și încearcă să ne atragă atenția,
- Cineva din jurul copilului a adus o influență pe care trebuie să o înțelegem , să venim cu explicații, să o corectăm.
Contează mai mult faptul că am identificat o zonă pe care vom face echipă ca să lucrăm, să o dezvoltăm, să o educăm, mai degrabă decât:
”ce zice lumea” ,
”m-ai făcut de rușine”,
”vorbim noi acasă”,
”altă dată nu mai mergi nicăieri, acasă te las”
”aici te las și plec”.
Este clar care atitudine este productivă și care este distructivă.
Copilul se crește cu dragoste, răbdare, disponibilitate, reguli, explicații și un exemplu cât mai bun.
După cum vedeți, parentingul de calitate nu costă bani dar face toți banii!
Spor la parenting de calitate.
Vom avea copii de succes, pentru că ne pasă!
Photo cover by Josh Willink from Pexels
Vă recomand cu drag:
Dezvoltarea copilului de la 0 la 3 ani, pregătire pentru succes
Curs înregistrat: Copilul între 0 și 3 ani, pregătire pentru succes
Curs înregistrat: Copilul între 3 și 7 ani, pregătire pentru succes
Cât de departe poate ajunge copilul tău?
Cum să faci copilul să te asculte?
