În acest articol vă vorbesc despre succes și elemente care influențează succesul copilului vostru, în urma unui moment de aha pe care doresc să îl împart cu voi.
Vă scriam în articolul Când să lași copilul să renunțe? de momentul în care copilul meu dorea să renunțe la orele de înot.
V-am spus și gândurile pe care le-am avut, emoțiile care m-au încercat, modul în care am evaluat situația și deciziile pe care le-am pus în aplicare.
S-a dovedit că am avut dreptate, nu am lăsat-o să renunțe, am încurajat-o. Acum Elena înoată bine, este printre cei buni.
O altă întâmplare mi-a deschis ochii și mai mult. De fapt au fost două, cumva legate între ele.
Să vă povestesc…
Elena a început școala și programul ei s-a schimbat. Înainte de începerea școlii s-au făcut înscrierile la școala de înot și am optat pentru grupa ei de vârstă și experiență.
După începerea școlii, am rămas cu o oră disponibilă între finalul zilei la școală și ora de înot, de două ori pe săptămână.
În Septembrie asta nu a fost o problemă, aveam un parc în drum spre bazin și ne opream la joacă. Cum vremea s-a schimbat, ora aceea nu mai era recreere ci adăuga oboseală pe copil.
Am verificat programul bazinului și același profesor ținea oră mai devreme, tot cu intermediari, dar pe o grupă mai mare de vârstă.
Ne-am gândit noi să vorbim cu el ca să vedem dacă Elena ar face față, profesorul ei era cel mai în măsură să ne răspundă la asta.
Am întrebat și profesorul era de acord să vină cu o oră mai devreme la grupa mai mare.
Zis și făcut …
La prima oră, Elena care e bine făcută, părea un puișor pe lângă ei.
Când au terminat încâlzirea și au urmat turele de bazin, Elena care era printre cei rapizi la vechea grupă, de data asta a fost ultima.
Părinții urmăresc ora de înot dintr-o sală cafenea, printr-un perete de sticlă. Noi eram stikere pe geam.
Eram uimită și curioasă cum va reacționa. Să ajungi codaș după ce ai fost fruntaș, doare.
Va renunța, se va cere la grupa ”ei”, va plânge, se va ambiționa, oricât de bine cred că îmi știu copilul tot apar situații în care nu pot nici ghici.
Ce s-a intâmplat?
La a doua tură de bazin a tras tare, a mai redus din distanță dar a obosit.
Ca o paranteză, noi nu avem discuții legate de mâncare sau program, avem discuții legate de somn.
I-am spus că pentru a reuși în ce își propune, pe lângă dorință și efort, mai sunt câteva lucruri foarte importante: hidratare, hrană sănătoasă și somn suficient.
Viața asta este fascinantă și somnul i se pare pierdere de timp.
I-am spus că atunci când alții sunt mai buni, să se gândească ce lipsește din formulă, peste ce a sărit.
A ieșit Elena mea din bazin, fericită că s-a împrietenit cu o fetiță, ruptă de oboseală și cu o mare concluzie:
”Mami, cred că aseară nu am dormit destul, azi nu am fost rapidă dar măcar am făcut mișcările corect.”
La următoarea ședință…
I-am explicat că acei copii sunt mai mari decât ea, au altă forță și e normal să fie mai puternici.
Nu am influențat-o, a fost pozitivă, a ascultat instrucțiunile profesorului, a făcut câteva febre musculare și acum e parte din grupă, face față cum s-ar spune.
Și-a ridicat performanța pentru că a avut un alt target!
Acesta a fost un moment de aha pentru mine.
Citește și articolul : Care este vârsta de la care copilul poate să … ?
Vă spuneam că au fost două evenimente.
Să vi-l descriu pe scurt și pe cel de-al doilea.
O altă fetiță venită de curând în vechea grupă, un pic mai micuță ca vărstă, a avut ore private de când a fost mică, la un alt bazin.
Acum a ajuns la acest bazin într-o grupă de copii.
Performanțele sunt slabe față de restul copiilor, a fost învățață cu prorpiul ritm, fără competiție, fără să aibă motivație de a trage de ea, de a-și împinge limitele.
Va recupera cu siguranță, dar perioada asta în care toți sunt mai buni, genereză frustrare în copil și părinții trebuie să îi explice fenomentul pentru a nu rămâne cu convingerea că
”eu nu sunt în stare /
toți pot doar eu nu/
sunt prost/ proastă /
nu este pentru mine/etc”.
Contează contextul în care punem copilul, pentru a se dezvolta
Și ca să răspund la întrebarea din titlu: cât de departe poate ajunge copilul?
Atât de departe pe cât îi arăt că poate.
Este un drum pe care eu, părintele, voi avea tendința să îl netezesc și să îl fac cât mai ușor, dar asta nu vine în ajutorul copilului pe termen lung.
Contextul de învățare și dezvoltare trebuie să fie adecvat copilului, personalității lui, nivelului la care se află și mai ales să fie stimulant.
Copilul va încerca, va lupta, va reuși și va savura rezultatul efortului depus.
Dacă mediul e prea ”jos” pentru copil, va obține prea repede orice și asta i se va părea normal. Când va da de greu nu va avea dezvoltată rezistența necesară formată din ambiție, perseverentă, efort, răbdare, pentru a ajunge la rezultatul dorit. Va renunța mult prea repede, își va forma o părere greșită despre capacitatea pe care o are.
Dacă mediul este prea ”sus” pentru copil, se va descuraja, efortul va fi prea mare și succesul prea departe. La fel, va exista rapid tentația de a renunța, cu toate impresiile greșite enumerate mai sus.
Noi ne cunoaștem copiii, noi putem să calibrăm corect acest context, pentru dezvoltarea lor armonioasă, conformă cu fiecare copil în parte.
Nimeni nu a zis că paretingul e ușor, dar ne descurcăm, învățăm unii de la alții și facem față.
Vom avea copii de succes, pentru că ne pasă!
Îți recomand și articolele:
