Părerea mea despre credite? S-a format în timp. Anumite păreri mi le păstrez și azi, fix la fel.
M-am angajat de la vârsta de 18 ani, într-o bancă.
Părinții mei au considerat că odată cu majoratul fiecare își începe independența și prin urmare trebuia să am banii mei, câștigați de mine.
Sincer, mă așteptam să fac facultatea și să mă mai distrez vreo 4 ani pe banii lor dar mi-au transmis informația atât de simplu și clar încât nu am mai stat pe gânduri.
Abia terminasem liceul și scopul meu era să am un loc de muncă urgent, pentru a-mi continua facultatea.
Din liceu am ieșit cu un certificat de contabil statistician dar oricât mă atrăgeau cifrele, aș fi vrut ceva cu mai mult contact uman.
M-am angajat la o bancă
Una mică dar în care am învățat foarte multe, inclusiv despre oameni, nu doar meseria de ”bancher”. Am stat nopți întregi la închideri de lună și a doua zi eram la ghișeu conform programului, am făcut note contabile cu pixul pe hărtie, am închis balanțe, am corectat erori, am învățat multe lucruri care mi-au fost de folos toată viața.
Am decis că vreau să urmez o facultate privată, pe care evident, am plătit-o din banii mei, cum altfel decât cu ajutorul celui de al doilea loc de muncă.
Altfel spus, munceam 8 ore într-un loc, part time 3-4 ore în alt loc și în week-end și nopțile studiam.
Din primul an de lucru în bancă am dat credite, am încasat rate de credit, am consiliat clienți, le-am văzut comportamentul dar nu mi-a trecut prin cap să accesez chiar eu un credit.
Cu siguranță modelul văzut acasă și lecția ”nu te întinde mai mult decât îți este plapuma” m-au influențat.
Banii abia îmi ajungeau de la o lună la alta, dar chiar și așa, nu am văzut în credite o soluție.
Citește și articolul Când ești în criză de bani
Prima dorință de a lua un credit
O vecină dorea să își vândă apartamentul și să se mute la țară.
Am discutat atunci cu un prieten de-al meu, singurul care ar fi avut bani disponibili, și i-am propus să cumpărăm acel apartament în scop de investiție, să-l vindem ulterior și să împărțim banii.
Trendul era crescător și un apartament pe care l-am fi luat cu 15,000 USD s-a putut vine la câțiva ani distanță cu 30,000 Eur. Saltul prețurilor a fost enorm într-o perioadă scurtă. Nu aveam de unde să știu că o să fie o asemenea creștere dar mă bazam și pe faptul că într-un oraș universitar chiriile sunt mai mari și cerere există.
S-a uitat la cât aș fi câștigat și eu și a decis că nu dorește investiția considerând că riscul lui ar fi fost mai mare pentru că punea banii numerar, sau s-a gândit că sunt prea tânără și nu o să îmi onorez partea de obligații de plată, sau a avut impresia că o să piardă bani, nu cunoștea domeniul, oricum nu mai contează.
În timp am învâțat că oamenii au o anumită aversiune la risc, unii și-l asumă, alții nu. Majoritatea suntem către o extremă sau alta.
Atunci nu știam asta încă. Nu am luat credit, nu am făcut investiția și îmi pare rău că atunci nu am găsit alt investitor cu care să fac achiziția. Am avut încredere în gândirea unei persoane bazându-mă doar pe diferența de vârstă – în ideea că vârsta aduce înțelepciune; aduce, dar nu și expertiză!
M-am mutat la altă bancă și dădeam zilnic credite clienților
Zilnic dădeam credite, multe credite. Eram la o bancă mai mare și care avea un alt model de front office. Aici făceam și o analiză de credit a dosarului înainte de a-l trimite la aprobare. Regulile de creditare erau clare, clienții erau diferiți în fiecare zi.
Am învățat primele elemente legate de legislație, contracte, risc de creditare și vânzări.
Vedeam cum oamenii vin și cer bani de la bancă pentru diferite probleme sau dorințe, apoi vedeam cum returnau banii, sau nu.
Eu investeam încă în studiile mele de după facultate dar tot nu credeam în credite și în puterea lor magică. Strângeam cureaua la maxim pentru a-mi plăti studile dar nu am luat credit niciodată. Am amânat 3 ani MBA-ul pentru că nu mi-l permiteam, am strâns bani și când am putut l-am făcut.
Era o iluzie creditul, oricum aveai de adus banii înapoi și suma era de multe ori dublă sau mai mult. Nu îmi permiteam să plătesc o dată suma, mi-aș fi permis luxul de a plăti de două sau trei ori același lucru?
Îți recomand să citești și articolul Creditele de nevoi personale, între iluzie și realitate
Nu vedeam rostul creditelor de consum cu excepția unor probleme grave care trebuiau rezolvate și apoi situația readusă la normal.
M-am mutat în centrală de bancă, vedeam cum iau naștere creditele
Din centrală aveam acces la produsele bancare, cum sunt ele gândite, care sunt cifrele din spatele deciziilor legate de profilul de risc al clientului, date din piață, caracteristicile produsului de creditare și analizele de risc.
Am văzut și gradul de îndatorare și restanțele la credite.
Știam că în spatele acelor cifre sunt oameni, vieți afectate de griji și nopți nedormite, vise spulberate, certuri și despărțiri, deci tot nu credeam în credite.
Citește și articolul Grijile legate de bani nu te lasă să dormi?
Uneori ți se pare că rezolvi o problemă când de fapt sapi mai adânc la o groapă de probleme.
MBA-ul mi-a schimbat perspectiva
Mutarea mea de la Cluj la București a fost determinată de faptul că îmi doream să fac un MBA și banii nu îmi ajungeau altfel.
După facultate mi-am făcut specializările în domeniul bancar și după 3 ani aveam deja Diploma Bancară, era timpul de mers mai departe.
La București aveam un venit care bine administrat mi-a dat șansa să îmi plătesc gazdă (chirie nu îmi permiteam) și să îmi continui studiile dorite.
La MBA am făcut simulări pe dezvoltarea afacerii, cu diferite forme de finanțare.
Creditul s-a dovedit cel mai accesibil și mai ieftin mod de a finanța o afacere! Wow!
Am făcut simulări de dezvoltare, cu sau fără accesarea de credite iar rezultatul a fost impresionant. Simulările au fost și pentru bani atrași din alte surse – cum ar fi banii investitorilor, ai proprietarilor, alte forme de creditare.
Se spune că banii altora sunt mai ieftini. Dacă nu sunt, nu te atinge de ei! Te alegi cu risc asumat, costuri și o gaură în buget – degeaba!
Concluzia?
Creditul luat cu cap, pentru dezvoltare/investiții care aduce alți bani merită din plin luate în considerare.
Creditele de nevoi personale ar trebui să fie accesate, așa cum sunt denumite, în caz de nevoie sau în baza unui plan clar de dezvoltare.
Sunt situații care depășesc posibilitățile unei familii, cum ar fi o problemă medicală, un accident, pierderea unui loc de muncă și așa mai departe.
Având în vedere riscurile pe care o bancă și le asumă, este normal ca rata dobânzii la un creit de nevoi personale fără garanții să fie mare, chiar foarte mare.
O să spuneți că banca poate pune popriri și de fapt o să își recupereze banii. Așa este, doar că banca trebuie să acopere și aceste costuri de recuperare a banilor, costuri care nu sunt mici.
Un credit de nevoi personale ar trebui rambursat în avans cât mai rapid. În acest fel se plătește dobânda doar pe perioada utilizării banilor.
Un credit de investiții are sens atâta timp cât câștigul este mai mare decât cheltuiala.
La cursul ținut de Bursa de Valori București, au fost întrebări din sală referitoare la faptul că investiția pe bursă aduce în medie, pe termen lung, randament de 8-10%. Dacă cineva poate accesa un credit cu dobândă de 6% ar fi logic să acceseze creditul pentru a investiți banii pe bursă? Răspunsul a fost categoric NU, având în vedere riscul implicat în investiții la bursă și factorul uman care nu ia decizii doar logice.
Spor la decizii înțelepte legate de bani!
