O văd cum crește și nu mă mai satur, câteodată uit că ea a fost doar un vis aproape imposibil.
Cresc prea repede copiii, da, eu simt la fel.
Mi-am dorit copii de când mă știu, visam la ziua în care să fiu mamă, o mamă iubitoare, răbdătoare, haioasă, relaxată, înțeleaptă, care gătește mâncăruri delicioase și citește multe cărți.
Pe de altă parte și tatăl copilului este important, așa că a avut de trecut diverse teste pentru a se califica în acest rol.
Am avut multe obstacole de trecut
Când îmi doresc ceva mult de tot, un zid se pune în fața mea și trebuie să îl sar cumva, așa a fost în toată viața mea, mie mi-a fost mult mai greu să obțin ceva decât celor din jur, dar asta nu m-a oprit, m-a ajutat să fiu mai pregătită doar. De multe ori însă, după ce am sărit zidul, nu mi-am mai dorit ce era pe cealaltă parte, am considerat efortul prea mare.
Efortul de a o avea pe Elena a fost de departe cel mai înalt zid din viața mea, atât de înalt încât uneori nu se mai vedea speranța, mulți din jur îmi spuneau să o las baltă, e prea riscant, e prea înalt, și eu stăteam sub el, cu tatăl Elenei și ne spuneam, putem, împreună putem.
Zidul acesta era format din analize medicale care ne arătau că șansele de a avea copii sunt puțin peste zero, atât de puțin încât nici nu contează.
Pentru noi conta
Dacă ceva e dincolo de zero, șansa există! Hai să o luăm de aici…
Și ca de obicei, atunci când îți pui ceva în cap, energiile din jur te ajută. Așa am ajuns la doctori care au vrut să ne fie alături, chiar dacă știau în ce luptă, aparent fără șanse, ne băgăm cu toții.
”Unul și bun, doamna doctor, unul și bun, eu o să fiu mamă”.
Adevărul este că deja căutam și o portiță în zid, ne gândeam și la adopție.
Am refuzat suportul psihologului, cu toate că deja eu atunci nu mai trăiam pentru altceva, o luasem razna, plangeam noapte de noapte și zile întregi, mi se părea că fără un copil tot ce m-am grăbit să construiesc în viața mea nu mai avea sens, era un castel de nisip pe care primul val l-ar fi pus la pământ.
Banii, importanți în acest demers
Am trecut prin atât de multe în acea perioadă, dar fără bani nu aș fi avut nicio șansă, vă spun drept.
Am cheltuit mai mult de banii pentru o mașină pe investigații, intervenții chirurgicale, tratamente, teste și ce a mai fost nevoie. Am avut să știu că încerc tot ce e posibil înainte să accept că asta este.
Ce ar fi fost dacă nu făceam aceste teste?
Probabil, aș fi obținut o sarcină pe care o pierdeam pe drum, sau, dacă nu, era riscul unui copil cu probleme, pentru că nu avem informațiile tratamentului necesar în perioada sarcinii pentru a avea un copil sănătos.
Exact în acea perioadă am cunoscut-o pe Dana, ospătar într-o grădină de vară la care mergeam des, o femeie frumoasă, cu un zâmbet mare și cald. Din cauza unor indici din analize ea nu se califica în programul subvenționat de stat pentru fertilizare, nu avea bani de investigații, tratamente sau alte intervenții, au luat credit de la bancă și au încercat o fertilizare fără toată nebunia analizelor din spate, au terminat banii și tot nu au obținut un copil, deja stăteau în chirie și nu mai avea soluții, avea doar un suflet trist și o viață care i se părea goală.
Dacă cineva zice că banii nu contează, să se uite în ochii unul cuplu care se luptă cu infertilitatea sau în ochii cuiva care luptă pentru șansa la sănătate și viață, și care nu au bani – arme atât de utile în aceste lupte.
Minunea s-a întâmplat
Așa mi-a zis doamna doctor, că fără Dumnezeu știința nu are putere, medical, nu am avut șanse, să consider asta o minune de-a dreptul. O consider.
Sarcina? La fel de complicată ca tot drumul de ani de zile spre copilul meu.
Sute de ace mi-au străpuns pielea, multe injecții mi le făceam singură, pentru altele mergeam la clinică. Apoi doctorul îmi spunea să nu mă dau jos din pat, în timp ce hematologul îmi spunea să beau apă multă si să mă plimb mult, cam greu de ascultat și aplicat în același timp, fiecare îmi explica riscurile și eu îmi urmam stresată instinctele.
Nici nașterea nu a fost ușoară, bineînțeles, am plecat din spital cu un tub care ieșea din mine, problemă care s-a rezolvat în ceva timp, dar ea a fost sănătoasă și asta a fost tot ce a contat.
Alăptarea a fost un chin vreo trei luni, dar, cu ajutorul unui consultant în alăptare am reușit să alăptez pănă la 2 ani și un pic.
A fost greu, acum e ușor
Îmi imaginez ceva:
eu cu Elena în brațe și în spatele meu toți cei care au fost alături de noi în acest timp, toți oamenii care au constribuit la venirea ei pe lume, plus cei care au făcut parte din viața ei pentru a fi ceea ce este ea acum. Sunt mulți și pentru fiecare am un mulțumesc din sufletul meu.
Unii dintre ei astăzi primesc câte un mesaj de mulțumesc cu o poză de la noi, la fel ca în fiecare an, cu toții primesc un gând bun și un mulțumesc din suflet, o undă de energie pozitivă pentru bucuria pe care ne-au adus-o.
Mă uit la Elena, este ca o rază de soare, uneori blândă și caldă, alteori impulsivă și arzătoare, uneori cu răbdare infinită, alteori exasperată de orice secundă în plus, iubitoare, înțelegătoare, prietenoasă, prezentă în viața ei, responsabilă, uneori delăsătoare, eficientă și organizată, implicată în diverse lucruri, jucăușă uneori, serioasă deseori.
7 ani de acasă și un nou sens
Mi-am schimbat viața și cariera ca să fiu cu ea, apoi tatăl ei a făcut asta.
Am vrut să fim cu ea cel puțin primii 7 ani de viață, cei 7 ani de acasă să îi aibă alături de noi, și am reușit.
Când eram amândoi în corporație nu ne-am imaginat că există viață și în afara birourilor noastre, și în afara programului de 9-18. Am aflat că este, atunci când am avut un motiv suficient de bun ca să riscăm un nou stil de viață.
Lumea ne știe împreună, peste tot suntem toți trei, la cumpărături, la doctor, la petreceri, peste tot! Și la grădiniță am încercat să o ducem amândoi și să o luăm amândoi. Ar fi fost mult mai eficient să ne împărțim activitățile – unul ia copilul, altul face cumpărăturile, ne vedem acasă – dar, am preferat să facem totul împreună, încă nu ne-am săturat.
Acum când Elena ne întreabă ce facem noi în fiecare zi, cu munca noastră, îi răspund: ”facem o lume mai bună pentru tine și cei alături de care vei trăi”, pentru că acesta este gândul cu care noi, părinții ei ne trezim în fiecare zi, să facem lucruri cu sens și care să ajute cât mai mulți oameni.
Azi face 7 ani! Misiune îndeplinită din partea noastră, cred că azi, noi părinții, ne vom face planurile pentru următorii ani.
La mulți ani puiului nostru! În continuare ne străduim să fim cei mai buni părinți pentru tine.
De ce am scris acest articol? Ca să vă dau câteva sfaturi:
Dacă aveți un vis, nu-i lăsați pe cei din jur să vi-l dărâme, imposibilul este doar părerea cuiva care nu a încercat.
Banii contează. cu ei ajungeți unde alții doar visează, și asta este valabil în multe direcții, unele merg dincolo de dorințe și plăceri, fă bani și învață să îi administrezi bine.
Când vrei ceva, caută o cale, cel mai probabil o vei găsi.
Ești un părinte bun, cel mai bun pentru copilul tău, crește-l din sufletul și dragostea ta și nu ai cum să dai greș.
O să avem copii de succes, pentru că ne pasă.
Vă recomand și articolele:
Pregătirile noastre în familie de Sfânta Elena
”Ești cel mai bun tată din lume!” Cum înveți copilul să aprecieze ce faci.
Cum afectează venirea unui copil bugetul familiei în primii ani
