Am vrut o vacanță mai lungă cu bani mai puțini.

Am vrut o vacanță mai lungă cu bani mai puțini.

2560 1244 AnaMaria

Anul acesta noi am luat criza din plin, sursele noastre de venit activ și sursele de venit pasiv au fost afectate, unele au ajuns la zero.

Asta nu este o tragedie pentru noi, ciclurile economice se repetă și dacă ești pregătit (și noi suntem), le iei ca normalitate.

Că nu ne pică bine criza, asta este evident, totuși, nu ne putem plânge.

     Îți recomand și articolele (click pe titlu, se deschid în altă pagină ca să le poți citi ulterior):

     Cât de mult să strângi cureaua când nu îți ajung banii?

     Ce faci cu banii din fondul de urgență?

     CURS ONLINE GESTIONAREA BANILOR ÎN CRIZĂ

     Cheltuieli considerate greșit investiții

     Ce spun participanții de la cursul Tu și banii tăi! Să pornim la drum

Pe de altă parte, din fiecare criză, personală sau financiară, am ieșit cu lecții învățate, cu schimbări și cu mai multă forță, așa că știm că banii pleacă, dar și vin înapoi. Îmi place să zic ”nu ne facem griji, ne facem planuri”. Cât de stresat ești dacă plouă când tu ai umbrela în rucsac? Cam așa stă treaba cu pregătirile pentru perioade economice nefavorabile.

Cum avem acum o perioadă mai liniștită am decis să mergem în vacanță, în una mai lungă și mai ieftină dacă se poate, dacă ne-a și ieșit, vă spun mai jos.

Am verificat oferte de vacanță

Am verificat ofertele de la mai multe agenții, încă prețurile sunt prea mari după părerea mea, mă așteptam ca prețurile să scadă la valoarea din early bird. Ce să facem?

O variantă era să așteptăm oferte last minute, având în vedere că mulți oameni renunță la vacanță, fie de frica Covid, fie din lipsa banilor.  Șansele ca aceste oferte să apară erau mari, în ideea că cei din turism nu se gândesc (cred) să acopere minusul din cei puțini care totuși ar mai pleca în vacanță. Pe de altă parte, cazurile de îmbolnăviri au început să crească de la o zi la alta, avem și niște planuri în zona profesională în următoarea perioadă, parcă nu ne venea să așteptăm și să ne încurcăm planurile mai mult.

Am verificat oferte în România, am luat în calcul această variantă în ideea de a fi la câteva ore de casă în caz de ceva. Am făcut totalul pentru 7-10 zile în România, o combinație de mers la munte și apoi câteva zile la mare, am verificat site-uri, review-uri și am făcut un traseu, am făcut totalul și dădea cam mult.

Apoi, am făcut calculul pentru Grecia. Ambele vacanțe ieșeau din discuție, trebuia să alegem doar una. Elena a renunțat la petrecere de ziua ei, ne-a zis că vrea să înoate și cum la piscină nu o ducem ea vrea la mare.

Cum am redus costurile cu vacanța

Ok, mare să fie, hai să vedem doar această variantă.

După ce am analizat ofertele am decis să mergem cu mașina. Mie nu îmi place să merg cu mașina, prefer oricând avionul, dar asta însemna o cheltuială suplimentară de 400 eur față de vacanța cu mașina, adică patru zile de concediu de stat în plus la mare.

În România am găsit cazări ok pe la 100 eur pe noapte (dacă voi știți mai ieftine și faine, lângă apă curată și zonă liberă, să îmi ziceți și mie), așa că am ales nordul Greciei. Aici ne încadrăm cu cazare și mâncare 3 persoane în acești bani, adică 100 euro pe zi.

Am ales o cazare pe plajă, un apartament cu chicinetă, patul copilului este în altă cameră, avem dormitor și baie între camere. În interiorul complexului este loc de parcare în curte. La ieșirea din complex este o brutărie și un supermarket, așa că două mese pe zi sunt la cazare pe terasa apartamentului, pentru a treia masă uneori gătim, alteori mergem să mâncăm undeva.

Când ieșim la restaurant alegem ore atipice pentru mâncare (lucru care chiar nu e greu când ai un copil) și am fost uneori singura masă într-o jumătate de restaurant. Prețurile sunt decente și mâncarea bună, despre prețuri am scris și mai jos.

Decizii rapide, vacanță de pe azi pe mâine

Autoritățile din Grecia au tot schimbat regulile, noi nu aveam gata pașaportul Elenei care expirase și era la shimbat, am decis că plecăm cum obținem documentul. Deja granițele erau închise când l-am obținut, se putea ajunge terestru în Grecia doar printr-un punct la vamă și asta înseamna 2-3 ore în plus la traseul inițial. Am pornit la drum fix în zilele în care la TV erau prezentate cozile kilometrice de la intrarea în Grecia, începuseră să testeze aleatoriu vizitatorii și regulile păreau că se tot modifică.

Am gândit bine traseul, am găsit ofertă bună la un hotel in Sofia ca să tăiem drumul în două, ne-am odihnit și am pornit la drum dimineața foarte devreme, am trecut vama in 10 minute, și înainte de prânz eram în Grecia la cazare în Thassos.

Am fost uimiți de câte mașini de România sunt aici, peste 80% aș spune. Meniurile sunt și în română și peste tot vă puteți descurca doar folosind limba noastră. Thassos se poate vizita ușor cu mașina, sunt foarte multe plaje de vis la câteva minute distanță unele de altele, cu nisip fin, intrare lină în mare, apa curată și în culori frumoase de turcoaz și albastru.

Costurile de aici

Pe majoritatea plajelor nu se plătește pentru șezlong și umbrelă, trebuie să faci consumație la restaurantul sau barul care are plaja și umbrelele, dar fără să ai o limită minimă.

O cafea este între 2,50 eur și 3 eur, o apă 1 eur, un club sandvici cam 6 eur (într-o cutie primești 4 sandviciuri triunghiulare, cartofi prăjiți și sosuri), bere până în 4 eur, cockteiluri cam tot așa, înghețată la 1,50-2 eur cupa.

Prețurile de la supermarket nu le-am analizat prea mult, mi se par corecte pentru calitatea oferită, cumpărăm ce am fi cumpărat și acasă, apă, legume și fructe, brânză și pâine, iaurt, cafea, cam ce ne trebuie pentru două mese și gustări pe zi.

În apropiere este o pizzerie cu pizza bună, una mică e 7-8 eur, una pentru 3-4 persoane este 10-12 eur, un suc la doză 2,50 eur. Un gyros este aproape 3 euro, o porție de paste pe la 6 euro, peștele depinde dacă este proaspăt sau congelat prețul diferă, de regulă mâncarea din produse congelate are o steluță lângă denumire.  La restaurant, în trei persoane, cu ceva starter (salata grecească, tzatziki, dovlecei pane) și trei farfurii principale (porc, pui, miel, kalamari) am plătit între 35-40 eur, de obicei am primit gratis desertul; de menționat că noi bem doar apă și cafea, excepțional Elena bea un suc, altfel nota de pată poate urca cu încă 5-10 eur de la băuturi.

În caz de vreo problemă medicală, copiii au acces la spitalul de stat la urgență fără costuri, nu știu cum este pentru adulți, o prietenă a avut o problemă și nu a trebuit să plătească nimic, i-au luat doar datele. Noi oricum plecăm la drum cu asigurări la noi, este varianta cea mai ieftină în caz de probleme.

Anul acesta este atipic

Asta ne-au spus cei care locuiesc aici, este foarte puțină lume peste tot, pe stradă, pe plajă și se poate păstra distanțarea socială. La terasă, la magazinul alimentar, la cazare, la brutărie, peste tot angajații au mască, dezinfectează și au multă grijă la acest aspect, la orice intrare/ieșire sunt semne de păstrat distanța, sunt soluții pentru dezinfectant.

Seara sunt și terase pline de oameni, și zone mai libere, noi le-am evitat.

Pe plajă este liber, abia se ocupă uneori și locurile din rândul doi de la mare.

Unde am văzut aglomerat pe alte plaje nu ne-am dus, așa că nu știu să vă spun dacă sunt și zone cu multă lume, dacă parcarea a fost plină de mașini am mers mai departe și am găsit alte plaje aproape pustii. În mare, cât am prins cu ochii, în zona în care stăm și în alte zone, am văzut câte maxim 10 oameni deodată în apă, la mare distanță unii de alții.

Este multă liniște și nouă ne place așa, însă pentru localnici este trist, își țin afacerile de la o zi la alta, atârnând de un fir de ață subțire.

Noi suntem de 10 zile în vacanță și mai stăm, deci ce ne-am propus ne-a ieșit, a fost suficient să schimbăm modelul de vacanță pe care îl aveam de atâția ani și să stăm câteva zile pe internet pentru a vedea prețuri, comparații, pentru a face calcule și planuri, pentru a alege o vacanță care să ni se potrivească.

Internetul nu e suficient de puternic ca să țin eu cursuri live, dar este suficient ca să intru în întâlnirile mele din când în când și să mai scriu câte un articol pentru voi.

Să fiți bine și sănătoși, oriunde vă aflați.

Elena, copil, zi de nastere

Îți mai recomand și articolele:

7 idei despre ce să faci când nu ai bani de vacanță

Cum găsesc eu oferte bune pentru vacanța de vară

Leave a Reply