Dacă vrei să îți muți creditul la altă bancă ai grijă la…

Dacă vrei să îți muți creditul la altă bancă ai grijă la…

Dacă vrei să îți muți creditul la altă bancă ai grijă la…

1280 853 AnaMaria

Creșterea dobânzilor a făcut ca ratele la credite să o ia razna.

Au început creditele în lei pe Robor, apoi cele pe IRCC și apoi cele în euro.

Despre prețul banilor din credit am scris în articolul: IRCC, Robor, Marja băncii – ce sunt astea și de ce îți crește ție rata la credit?

Unii au făcut trecerea de la Robor la IRCC. 

Alții nu au făcut nimic în ideea că IRCC vine din spate cu o întârziere și nu merita deranjul, mai ales la bănci care solicitau documente și se comportau ca la un credit nou pentru trecerea de la Robor la IRCC, cu analiza dosarului și tot procesul.

Alții s-au îndreptat spre credite cu dobândă fixă ca să oprească ratele la un nivel pe care îl pot accepta.

Care variantă este mai bună? Greu de zis.

Trebuie luate în calcul mai multe variabile pentru un răspuns potrivit de la caz la caz și în plus nimeni nu poate prezice cât vor mai crește dobânzile, până când vor fi mari și când vor descrește.

Pentru că pare tentant să îți muți creditul la o altă bancă, ține cont de câteva sfaturi:

dacă dobânda în lei este mai mare, trecerea la un credit în valută, în euro de exemplu, poate fi foarte tentantă. Ține seama de faptul că pe lângă riscul de creștere a dobânzii te mai expui și la riscul valutar, altfel spus riști să îți crească rata și din cauza dobânzii și din cauza cursului valutar.

  • ține creditul în valuta în care ai încasările de bani.
  • dacă mergi la altă bancă compară mere cu mere și nu mere cu prune, pentru că te poți păcăli, cu toate că un kilogram din ambele e tot un kilogram chiar dacă unele sunt mai mici. ADICĂ? Vezi ce sumă ai acum în soldul creditului, care este datoria ta totală și care este timpul rămas, numărul de rate. Cere la noua bancă un calcul similar, pentru aceeași sumă, pe același număr de luni și compară rata lunară și totalul final de plată.
  • la fel verifică dacă rata este revizuibilă în același interval, de exemplu la 3 luni sau la 6 luni, la fel cum ai acum în contract. Caută pe internet modul în care dobânda pe care tu o ai a variat și cum a făcut-o cea care ți se propune, ca să nu te trezești că ajungi de unde ai plecat și te-ai păcălit cu o dobândă care se va recalcula peste câteva rate.
  • după ce ai făcut comparația de mai sus și te-ai asigurat că nu mai sunt costuri ascunse, poți cere un interval mai lung pentru noul credit și astfel să ai o rată mai mică. Ține cont că fiecare lună în plus de credit înseamnă încă o lună în care tu plătești dobândă pe banii împrumutați. 
  • verifică ce alte costuri intră în această mutare de credit: analiză dosar credit, evaluarea imobilului, asigurări, înscrierea în cartea funciară, taxele notariale și orice altceva.
  • Ia în considerare costul total SI APOI ia decizia dacă merită schimbarea creditului; altfel spus calculează în cât timp recuperezi cheltuielile făcute cu mutarea creditului (calculat în suma in minus la rată, suma pe care o economisești cu o rată mai mică). În teorie costul banilor este format din marja băncii care rămâne fixă și dobânda de bază care variază (poate fi fixă pe o perioadă limitată dacă semnezi un astfel de contract), plus eventuale comisioane fixe și ele. Deci diferența de rată ar trebui să se păstreze în cazul dobânzii variabile, diferența o va face ce e în afara dobânzii – marja și celelalte cheltuieli dacă există. Dacă tu ai credit cu dobândă fixă nu ai cum să faci un calcul exact comparativ cu rata actuală pe dobândă variabilă, pentru că nu poți ști cât și în ce direcție o ia dobânda.
  • oricât de tentantă ar fi amânarea ratelor la credit nu o face decât în situații absolut excepționale, altfel mai bine negociază o rată mai mică pentru o perioadă. Orice zi în plus de amânare înseamnă bani din buzunarul tău, calculul de dobândă nu se oprește, deci nu te afunda mai mult în datorii.

Cea mai bună idee este să plătești creditul în avans și să te scapi de el.

Sunt băncile niște ”hoți cu acte”? Nu. Ei au un produs (banii) pe care tu ți-l dorești și îl iei la un anumit preț.

Produsul potrivit depinde de client, la fel cum la haine avem numere diferite, la fel sunt și nevoile noastre. Chiar dacă mă inspir de la vecina când văd o haină frumoasă, eu o să îmi iau una pe măsura mea. Contează mult la bancă să găsești un angajat care îți ascultă nevoia și știe să îți recomande un produs care ți se potrivește.

Ca să te asiguri că iei decizia bună pentru tine întodeauna informează-te, culege date din mai multe surse, întreabă până te lămurești sau până când găsești pe cineva care poate să îți explice astfel încât să înțelegi, nu e o rușine în asta, din contră, este semn de înțelepciune. Nu toți avem înclinație spre cifre, dar asta nu înseamnă că nu suntem cu toții inteligenți.

Știu că este greu, totul s-a scumpit, unde să mai încapă și plăți anticipate acum când abia acoperi rata așa cum este și cheltuielile de la o lună la alta.

Ei bine, lucrurile oricând pot merge spre mai rău. Eu îți doresc să meargă spre bine.

Dacă vrei să pui ordine în banii tăi eu te încurajez să prinzi următorul loc la  Curs online cu supervizare TU SI BANII TAI, program flexibil, 6 saptamani

În plus începe să citești articole de pe bloguri de educație financiară, citește cărți de educație financiară, urmărește educatorii financiari din România și apoi pe cei din afară. Încearcă să aplici câteva dintre sfaturile pe care le auzi.

Îți recomand și articolele:

Când să faci schimbări în pași mari și când în pași mici în legătură cu banii tăi

5 pași ca să îți faci bugetul de cheltuieli, simplu și eficient

După ce cheltui aiurea nu visa la scheme magice de îmbogățire

Cât de mult să strângi cureaua când nu îți ajung banii?

Ne este frică de ce nu cunoaștem, inclusiv de lucrurile legate de bani

și cursurile scurte:

OFERTA!!! Curs înregistrat: De ce cheltuim bani aiurea?

Curs online înregistrat GESTIONAREA BANILOR ÎN CRIZĂ

 

Leave a Reply