Era 9 dimineața când a sunat telefonul și am sărit din somn speriată.
Peste noapte am avut câteva treziri care combinate cu câteva nopți de muncă în liniște au dus la oboseală acumulată. La 8 fără 5 minute Elena a plecat spre școală și eu am aterizat direct în patul ei. Am închis internetul și am lăsat telefonul deschis, în caz de ceva (mamele înțeleg asta) să mă sune omul să îmi zică ce-a pățit. Nu s-a întâmplat niciodată nimic în cei 6 ani de când copila e dusă și adusă zilnic de la grădiniță și acum de la școală, dar piticii mei pe creier sunt tot acolo, mai puțini dar tot vigilenți.
Era prietena mea cu care plănuiam de pe la începutul anului să ne întâlnim. Aveam o ședință online de la 10 la care participam amândouă, m-a sunat să vadă dacă se ține și dacă am linkul.
Da, se ține! Bine, mă duc undeva să am net și ne vedem, zice ea. Păi, hai la mine zic eu.
Vizitele astea neprogramate îmi plac mult, îmi pică bine, în plus nu sunt stresată că arată casa nu știu cum (doar am copil), că sunt toate hala-ndala (exact din același motiv), că nu am ce pune pe masă (aici mă pricep să improvizez orice, la minut, chiar am talent), iar curat este pentru că de când cu distanțarea socială este varianta mea de fitness și fizic și mental.
În 7 minute eram gata, cu lentile pe ochi, spălată, îmbrăcată, funcțională, gata să pregătesc un super duper mic dejun.
Scuze, copilul nu a apucat să facă curat ….
Ei bine, cum intri în casă se vede în față ușa mare de termopan care dă în grădină, cu fața la răsărit, scăldată în lumină. Și ce să vezi?
Urme de mânuțe peste tot! Se văd clar de numa-numa, mai ales dimineața când soarele le scoate în evidență.
Elena le mânjește când se ridică de la masă să deschidă pisicii și tot ea trebuie să le șteargă, iar de când cu distanțarea socială și vizite accidentale mi-am dat seama că am răbdare cu diverse activități prin casă care îi revin ei.
Vrea să șteargă geamul, ajunge la el (normal, dacă ajunge să îl mânjească ajunge și să îl șteargă), doar că nu este în lista ei de priorități și eu am răbdare ca să ajungă. M-am obișnuit deja să văd urme de mânuțe sub abțibildurile cu Moș Crăciun, cadouri și fulgi – nu vă mirați, pe ușa de la intrare avem un aranjament cu globuri pe interior și pe scara interioară o beteală argintie, asta pentru că cineva iubește mult zăpada și iarna și bradul de Crăciun, cred că mulți știți cum este… sper, cred.
Cum înaintezi spre living, de după canapeaua care se deschide tot către răsărit, începe să se vadă covorul zona de desfășurare cu multe păpuși. Este în faza în care le îmbracă, le dezbracă, au copii în cărucior, merg la restaurant și au discuții foarte interesante aceste multe păpuși, doar că singure nu se adună ”la casa lor” ci rămân disponibile pentru o nouă tură de joacă.
Citește și articolul: Pe mine mama nu m-ar fi lăsat, dar eu o las.
V-ați distra foarte tare să vedeți cum aspir eu pe sub ele și le pun la loc, pentru că o regulă din totdeauna este că eu nu strâng jucăriile, doar dacă le strâng să le dau altor copii. Elena le strânge pe toate o dată la trei sau patru zile, între timp rămân fix așa, cine să se împiedice de ele, doar nu noi care ne-am învățat să sărim peste ele și peste orice bucăți minuscule de lego ca orice părinți normali.
Prietena mea are un copil mai mic și cred ca la mine părea o dezordine ordonată, urmele de mânuțe erau mai sus decât la ea, în rest totul la locul potrivit, vorba aceea: părinții știu de ce.
Reponsabilitate pentru copil, răbdare pentru părinte
Și uite așa mi-a căzut fisa că de fapt eu am mult mai multă răbdare cu copilul ca să facă activități casnice cu mine de când cu distanțarea și lipsa vizitelor din weekend.
Înainte o anunțam că fac curat, ea mă anunța de cele mai multe ori că are treabă, are de făcut diverse, o așteaptă prietenele afară și multe alte activități cu care poți fi foarte foarte foaaaaarteeee ocupat la vârsta de 6-7 ani.
Prin urmare eu mă apucam și făceam singură, mă ajuta bine, nu mă ajuta iarăși bine. avea doar în camera ei de făcut anumite lucruri și gata.
Dar acum …. am schimbat replica. OK, TE AȘTEPT! Și o aștept.
S-a prins că eu chiar o aștept, în plus cu cât terminăm mai repede e liberă așa că își dă silința. Când îmi zice că a obosit e liberă să plece sau să lase pe mai târziu anumite responsabilități.
Și uite așa am ajuns la performanța în care se implică în toată casa (geamuri are voie să spele doar la parter și în cabina de duș, este activitatea ei preferată), aspiră, șterge praful, udă florile, pune lucrurile la loc, adună totul de pe jos să pot spăla, șterge masa și scaunele de pe terasă, balustrada lată de pe balcon și alte activități punctuale.
Ce îi place cel mai mult? Am întrebat-o.
CĂ FACEM LUCRURI ÎMPREUNĂ ȘI VORBIM MULT.
Când facem lucruri împreună îi explic tot ce îmi trece prin cap, de ce facem anumite lucruri, cum se fac cel mai bine, de ce folosim anumite substanțe, care este pericolul când le folosești, ce poți folosi dacă nu ai ceva ce îți trebuie – cum găsești soluții creative și funcționale, apoi vorbim despre prieteni, despre cărți, despre emoții, despre situații, despre diverse lucruri pe care nu le-am analiza atât de mult dacă am sta doar una în fața celeilalte și am trece peste aceste subiecte pe scurt.
Folosesc acest timp pentru conectare cu ea. Distanțarea socială mi-a dat și spațiul necesar să am răbdare, altfel probabil că aș fi făcut singură, mult mai repede, mult mai bine, dar aș fi pierdut această șansă de a îmi educa și responsabiliza copilul, în ritmul ei.
În concluzie, dacă treceți pe la mine și vedeți lucrurile împrăștiate să știți că suntem în training!
Nu vă speriați, va mai dura o perioadă, sunt o mamă răbdătoare.
Vă întrebați dacă îi dau bani pentru ce face prin casă?
De regulă nu, în mod excepțional da.
Îmi cere bani când mă ajută?
Niciodată, dar se gândește intens ce bani poate să facă de oriunde numai nu de la noi – nu știu de unde i se trage asta, nu mă plâng, o încurajez. Îmi spune că dăm mulți bani pe școala ei și nu mai vrea alți bani de la noi, se mai răzgândește o dată la câteva luni când vrea o jucărie mai scumpă.
O interesează banii?
Da, dar nu cei din pușculiță, cu toate că îi place să vadă că se adună acolo.
O interesează cel mai mult banii care ne permit să fim împreună și să avem o viață frumoasă, cei care i-ar permite ei să facă lucrurile pe care le visează. Altfel spus se concetrează mai degrabă pe creșterea veniturilor și nu neapărat pe economisire. Se pare că și cu acest subiect am avut răbdare, am explicat, am vorbit, am dat exemple, iar acum încep să văd muguri de idei bune.
Spor la educație cu răbdare!
Dacă mie îmi iese, oricui îi poate ieși, anul acesta a fost despre răbdare.
Îți pot fi de folos următoarele:
5 lecții de viață pentru un copil, într-o singură zi
CURS ONLINE ”Despre bani, până la 7 ani”
Curs online video înregistrat Despre bani, între 8 și 14 ani
Când copilul face singur economii
Câți bani a cheltuit copilul meu în vacanță în Grecia
Copilul tău cheltuie prea mulți bani?
