Banii contează! O zic și o tot zic. Și uneori ei pot cumpăra fericirea. Vă spun imediat la ce mă refer.
Nu îmi place să irosesc, în plus orice bani care vin – nu pleacă, asta e vorba mea. Adică dacă vorbim de o sumă de bani, fie că sunt 10 lei sau 10,000 lei, mai bine să vină la mine decât să plece de la mine. Și când pleacă vreau să plece cu sens, fie că îi cheltui, îi investesc sau îi donez.
Vreau să vă dau câteva idei despre cum să faci un bine sau cum să ai niște bani în cont, bani cu care să faci un bine. Aceasta este o formă de fericire care se poate cumpăra.
-
Schimbul hainelor din garderobă, moment bun de curățenie și ajutor, chiar de făcut ceva bani.
La schimbarea sezonului cu siguranță pui deoparte hainele pentru sezonul care se încheie și le scoți pe celelalte.
Este momentul să pui deoparte hainele pe care nu le-ai purtat în acest sezon, poate nu îți mai plac, poate nu îți mai vin, poate ți-ai schimbat stilul. Oricare ar fi motivul, dacă nu le-ai purtat înseamnă că doar vor ocupa loc în casă degeaba, pune-le deoparte.
Hainele uzate se pot duce la reciclat în magazine care au astfel de programe. Nu arunca hainele la gunoi, sunt o sursă mare de poluare!
Hainele în stare bună le poți dona la centre specializate care se ocupă ca ele să ajungă mai departe la oameni care se bucură de ele.
Hainele cu etichetă pe ele, cele pe care le-al luat pentru că: erau la un preț bun, erai tristă, doreai să schimbi stilul vestimentar sau te-ai gândit că o să mai slăbești, etc etc etc, încearcă să le vinzi pe grupuri de profil. Donează cel puțin o parte din banii pe care îi recuperezi.
Fă la fel cu hainele pe care le scoți de prin cutii și le pregătești pentru sezonul nou, nu îți ocupa spațiul din dulap cu haine care nu îți aduc bucurie. Dă-le o nouă viață, fă cuiva o bucurie.
-
Vinde ce nu mai folosești
Într-o zi am menționat că vreau să îmi iau un prăjitor de pâine. Prietena mea m-a auzit și mi-a zis ”au eu unul, nou, în cutie, ți-l dau”.
Mi-a adus prăjitorul de pâine, plus un cântar mic electronic de bucătărie. Le-a câștigat la un concurs și nu le folosea, s-a bucurat să le găsească utilitate și să își facă loc în bufet. Și eu m-am bucurat să le primesc, sunt câțiva ani de când le folosesc cu drag.
Ai și tu obiecte pe care nu le mai folosești?
Cafetiere, ceainice, aparate de gătit, aparate pentru îngrijirea părului, aspiratoare, televizoare funcționale, DVD player, aparate de întreținut barba, aparate și echipamente de sport, sau diverse aparate pe care poate le-ați cumpărat plini de entuziasm și ocupă loc degeaba, sau pe care le-ați primit cadou și strâng praf în vreun colț.
Donează-le cuiva care le-ar folosi cu drag, sau dacă sunt noi încearcă să le vinzi.
O parte din bani donează-i către o cauză, o să ai mai mult entuziasm în a-ți elibera casa de aceste lucruri.
-
Fă voluntariat
Aș spune că varianta cea mai bună de a scăpa de stres, anxietate sau depresie, sau de a simți că ai un scop în viață atunci când nu mai ai nicio motivație este să faci voluntariat.
Alături de oameni senzaționali, repet: senzaționali, vei face o diferență în viața celor care au mai puțin ca tine.
Nu doar că în cercul tău vor apărea oameni alături de care îți va fi drag să stai, dar vei găsi un sens, o bucurie, o fericire pe care nu o poți cumpăra.
Începe cu voluntariat la un eveniment punctual, testează cum e, vezi cum te simți. Alege genul acesta de evenimente până când unul te face să vrei să mergi și data viitoare.
-
Găsește o cauză care îți atinge sufletul și contribuie cu sume mici
Era ziua unui prieten. Ne-a rugat să dăm un sms de 5 euro ca să susținem o cauză. Puteam să facem donația o dată sau lunar pentru o perioadă neliminată, adică până decizi să o oprești. Nu am mai oprit-o, sunt câtiva ani de când în fiecare lună primesc un mesaj cu MULȚUMIM pentru că ne susțineți. Un val de bucurie (și cocktail de hormoni buni,cred) îmi trece prin corp.
Mai am două comunități în care particip cu bani sau cu servicii. Le-am ales, sunt convinsă că banii merg unde trebuie și îi dau cu drag.
Știu că lumea e plină de probleme. Nu le pot rezolva pe toate. Am ales câteva și gata, m-am oprit la ele. Am învățat asta de la Oprah, vă vine să credeți sau nu, discuta într-un interviu despre faptul că nu se putea abține să spună nu la orice solicitare până când a realizat că nu e ok așa, apoi a ales câteva cauze și s-a dedicat lor, în rest spune nu, pentru că și asta trebuie să aibă o limită.
Găsește-ți o cauză pe care să o spijini, cu bani, cu servicii, cu ce poți. O să îți aducă multă bucurie.
-
Fă ceva bun pentru cineva care are nevoie
Poți începe cu gesturi mici, cu un zâmbet, cu un salut, cu o apreciere.
Ține ușa pentru cineva care este în spatele tău. Zâmbește. Salută mai mulți oameni cu care te intersectezi. Schimbă două vorbe cu vânzătorul de la magazinul de la care cumperi cafea sau pâine în fiecare dimineață.
În complexul în care stăm este un domn care face curat pe străzi și întreține spațiul verde. De câte ori treceam pe lângă el și nu era vreo mașina în spatele meu opream, lăsam geamul jos și schimbam câteva vorbe cu el. Era bucuros, la fel și eu. Acum de la distanță îmi face cu mâna, oricât aș fi de trezită cu fața la cearșaf tot îmi apare un zâmbet pe față și ziua are o altă energie când pleci de acasă zâmbind.
Câteodată sunt în criză de timp și fug să o iau pe Elena de la școală, dar îmi place să plec cu câteva minute mai devreme, să mă bucur de drum, sa ascult muzică, uneori să îmi aud gândurile, și să îi las pe alții să iasă în fața mea de pe străduțe laterale.
La magazinul mic de cartier lucrează câteva doamne. Una are două fete frumoase și deștepte, alta gătește săptămânal sarmale, alta are soțul născut în aceeași zi cu mine, și mai știu multe alte lucruri despre viețile lor, totul din câteva schimburi de cuvinte la fiecare vizită. Într-o zi, una dintre ele mi-a pus cumpărăturile într-o pungă și eu am zis ”stați că nu știu dacă am cu mine portofelul”, mi-a zis ”nu-i nimic, nu-l mai căutați, aduceți banii data viitoare”. Deci e clar, de foame nu mor în cartierul acesta, primesc ”pe caiet” de la magazin și în plus am și vecini senzaționali.
Vei vedea cât de mult ți se va schimba viața! Te vei trezi zâmbind pe stradă.
Găsește lucuri mici și mai mari care îți aduc zâmbetul pe buze și în inimă. Fericirea e un puzzle făcut din toate acestea. Bucură-te de fiecare lucru mic care contează pentru tine. Adu în viața ta aceste lucruri, experiențe, oameni.
Ia-ți partenerul sau partenera de viață ca ajutor în faptele tale bune.
Apoi convinge-ți și prietenii să ți se alăture. Prieteniile voastre vor fi mai pline de sens și mai bogate, legătura dintre voi mai puternică.
Fiți fericiți!
Photo cover by fauxels from Pexels
Îți recomand și:
Câtă viață poate duce un om care suferă și nu știe să ceară ajutor
Nu ajuta oameni ce nu vor să fie ajutați, nu confunda businessul cu voluntariatul