Știi care este ziua cea mai amăgitoare a fiecărui an?

Știi care este ziua cea mai amăgitoare a fiecărui an?

1080 1920 AnaMaria

Știți care este?

Fix prima zi de luni a anului, în fiecare an.

Și vă spun și de ce.

Ne plac începuturile clare.

Adică cine se apucă de dietă în zi de miercuri, de mers la sală de joi, cine îți schimbă jobul de vineri? Toate astea încep într-o zi de luni.

Exact ca în copilărie când începeam un caiet nou, prima filă rămânea goală și începeam să liniem filele de la a doua încolo.

Orice început bine, în ziua potrivită, pare așa… promițător, de parcă modul (corect) în care începi are puterea să schimbe și să crească rezultatele pe care le obținem.

Dacă încep dieta de miercuri nu o să am aceleași kilograme pierdute, și dacă merg la sală de marți sigur mă las după două luni, ceva de genul, doar că nu o zicem cu voce tare.

Dacă întrebi pe cineva ”De ce de luni și nu de azi?” îți răspunde că începutul trebuie să fie la început de ceva: de zi, de săptămână, de an… așa pare a fi normal, sau auzi ”ca să mă pregătesc”, ok, atunci de ce nu te pregătești pentru miercurea viitoare, iaca.

Tot într-o zi de luni o să faci și ordine în dulap, o să te lași de fumat, o să te lași de zahăr sau fastfood, o să îți părăsești iubitul sau iubita și așa mai departe.

Poate pentru că weekendul dinainte te ajută să te organizezi, să îți faci un plan de bătaie, să te gândești bine dacă vrei sau nu să începi ceva ce te scoate din zona de confort, ceva ce te face să pui osul la treabă, să te abții de la ceva, să te frustrezi și să speri, că doar nimeni nu îți dă garanții, că vei avea parte de rezultatul dorit.

E ca la săritura în lungime, te mai dai doi pași înapoi ca să ai avânt mai mare.

De multe ori e util să îți iei parteneri de drum.

Să fie cineva lângă tine care să te încurajeze atunci când nu mai vezi sensul efortului tău este foarte important.

Uneori acest partener înțelege care e rolul tău, cum ești tu ca persoană, știe ce să îți zică pentru a sări hopurile. Dacă este cineva care trece prin același lucru, cu atât mai mult, serviciul oferit este reciproc.

Când faci parte dintr-un grup, îți dai seama că e ok să îți fie greu, că e normal să vrei să te lași, că sunt zile în care nu vezi sensul, înțelegi că ce simți și experimentezi este normal, nu ești un om slab, nu ești mai lipsit de ambiție ca alții, ești doar om.

Pentru unii este mai ușor acest proces de schimbare.

Și aici îți dau un sfat, vorbește cu ei și vezi ce fac ei diferit ca să le fie mai ușor.

De exemplu:

  • Se concentrează pe rezultatul final,
  • Fac liste cu plus și minus și se concentrează pe plus,
  • Ascultă mesaje motivaționale,
  • Încep ziua cu meditație,
  • Au parteneri care îi susțin, sau chiar o echipă sau coach sau psiholog,
  • Și-au facut un plan bine stabilit și nu se abat de la el,
  • Se roagă,
  • Au un visionboard pe care îl țin la vedere,
  • Au mesaje motivaționale prin casă și pe telefon,
  • Se documentează despre proces și beneficiile aduse – ca să își țină motivația și ”de ce-ul” activ,
  • Orice altceva ce îi ajută și poate e o idee bună și pentru tine.

afacere timp liber, financial parenting, educatie

Citește și articolele:

Te-ai săturat? 10 pași pentru schimbare

De ce când vrei să schimbi ceva este greu?

Schimbările de regulă sunt maraton și nu sprint.

Vrei să schimbi ceva?

Unele lucruri se schimba cu un munte de voință și instant. De ACUM nu mai fumez, nu de mâine, nu de luni, nu de la anul, nu de când naște nevasta etc, acum am decis, asta e decizia mea, gata. Altfel o lungești și te amăgești.

Sunt lucruri care au nevoie de timp.

Un obicei nou se formează după o perioadă de timp.

Unele studii arată că în 21 de zile îți formezi un obicei nou. Alte studii zic că este nevoie de 66 zile, alții spun că poate lua oricât între 18 și 254 zile, depinde de persoană, cirsumstanțe, obiceiurile personale.

Cu toții recomandă să te ții de treabă, vrei nu vrei, îți place nu îți place, nu te lași și gata.

Te apuci de sală? Mergi și dacă trebuie să iei săniuța ca a înghețat mașina sau e ssub un munte de zăpadă, mergi și dacă afară plouă sau e soare, chiar dacă ai chef sau nu, chiar dacă ești trist sau fericit, chiar dacă….. orice!

Se pare că după 21 de zile schimbarea asta intră într-o zonă de normalitate și începe să nu îți mai displacă, apoi încet devine obicei și începe să îți placă, să vezi rezultate, să crească îți crească iar motivația și entuziasmul.

Ce să faci și să nu faci:

Am lăsat mai jos trei de NU și trei de DA, pentru ca ziua de azi să nu te păcălească și planurile pe care ți le faci să fie încununate de succes la finalul anului.

  • NU la multe schimbări dintr-o dată, te scot prea mult din zona ta de confort și te lași mai rapid decât te-ai apucat;
  • NU la obiective mult prea ambițioase – nu îți ies și îți mai și scad stima de sine, în plus mai scad șansele de reușită de câte ori te apuci,
  • NU la scuze – creierul tău te ajută să stai în zona de confort așa că scuze o sa ai gârlă, stai pe drumul tău,
  • DA la un plan spart în obiective mărunte, ușor de atins,
  • Da la pași mărunți, ce nu ai schimbat în ani nu te aștepta să schimbi peste noapte,
  • DA la bucurie când atingi un mic target – sărbătorește fiecare mic obiectiv atins. Avem un stil unic de a nu fi mulțumiți, așa că acum e momentul de încurajare și bucurie, și un drum de mii de km începe cu câteva sute de metri pe care le vezi, și înaintezi cu încredere, știi unde ai de ajuns, nu te lași după 2 km că tu nu vezi destinația, nu? Hai, la treabă.

În concluzie, doar de voi depinde ca ziua asta să nu fie mai ceva ca cea de 1 Aprilie, iar planurile voastre să devină realitate până la finalul anului.

Sper că la început de an v-ați pus și obiective legate de sănătate, familie, fericire, carieră și evident BANI!

Spor în tot ce vă propuneți! Să fie cu prosperitate!

ziua amagitoare a anului

Tu ce ți-ai propus anul acesta?

 

Leave a Reply