Respectul pentru resursele și efortul celorlalți este un element pe care trebuie să îl predăm din copilărie. Nu poți avea respect pentru resursele tale dar să nu ai pentru ale altora și invers. Nu poți avea respect pentru tine dar să nu ai pentru alții și așa mai departe.
Copiii care primesc bani la cerere sau care au la dispoziție bani acasă ori de câte ori își doresc (ar fi greșit să spun ori de câte ori au nevoie), fără să depună nici un efort în schimb, au o atitudine de superioritate printre ceilalți copii. În general ei afișează o atitudine de persoană superioară și profund plictisită, fără nici un respect față de bunurile sau ideile altcuiva, oricine și orice îi plictisește și nimic nu merită efortul sau atenția lor. Își atribuie o valoare care nu are nici un fundament. Această atitudine devine foarte dăunătoare în timp.
Respectul față de ce e al altuia se învață de acasă.
Am întrebat un copil care făcea un dezastru în casă (de exemplu cât bona încălzea mâncarea el împrăștia șampon sau făină sau ce îi mai cădea în mână prin toată casa), evident în mod intenționat, de ce face asta. Mi-a răspuns că pentru ca să curețe bona că de aia o plătește mami! Bona respectivă a fost atenționată să nu deranjeze copilul în nici un mod, să nu îi atragă atenția și doar dacă se pune copilul în pericol să ia atitudine. Îmi pare rău că acei părinți erau incapabili să vadă adevăratul pericol la care își expun copilul.
Atitudinea copilului nu se schimba în prezența părinților.
Întâmplător am văzut un incident la o terasă unde același copil, după ce a golit solnița pe jos , și-a făcut confeti din toate șervețelele și din ce a mai găsit, a început să ”redecoreze” o zonă de grădină. Unul dintre chelneri i-a atenționat pe părinți dar aceștia au fost scandalizați de ”tupeul lui”, au spus că de aia dau atâția bani acolo ca să se simtă bine și ei și copilul și că este treaba lor sa rearanjeze grădina.
Să nu uităm că ce vede copilul la părinți consideră a fi normalitate. Ține de bun simț să nu distrugi decorul într-un spațiu public sau privat, iar banii nu țin locul bunului simț și nici nu schimbă normele sociale.
Același copil distruge jucăriile iar părinții sunt niște furnizori neobosiți de alte jucării. Copilului nu i s-au impus limite de nici un fel, nu are de unde știi că efortul cuiva trebuie prețuit, că jucăriile costă bani și banii sunt obținuți prin muncă.
”Încă este prea mic, nu înțelege” sau ”Sunt jucăriile lui, face ce vrea cu ele” sau ”De aia sunt toată ziua la muncă să îi cumpăr copilului tot ce vrea” sau ”Nu contează că a distrus ceva, se înlocuiește cu bani, copilul să fie fericit” și așa mai departe. Așa ajung copiii care la 10 ani își bagă telefoanele sub apă ca să le cumpere părinții modelul mai nou, proaspăt lansat și care costa venitul minim pe economie pe mai mult de jumătate de an. Dar copilul nu are de unde să știe nici prețul și nici valoarea pentru că nu știe cum se obțin banii, nimeni nu i-a predat această lecție.
Cocoloșirea copiilor este un semn de dragoste greșit înțeleasă.
Este oarecum normal să încercăm să eliminăm din viața copiilor orice pericol și disconfort însă, să le oferim totul fără să le cerem nimic în schimb sunt lecții goale, lipsite de conținut.
Caracterul copilului se formează când are experiențe, când dă de greu, când este nevoit să găsească soluții și să le implementeze, când dă greș și încearcă din nou.
Începând cu perioada preadolescenței și adolescenței copiii încearcă să își caute propria valoare, dincolo de mama și tata și de tot ce primesc de la ei. Apar întrebările: eu cine sunt fără mama sau fără tata? Care este locul meu în lume? Eu sunt în stare de ceva? Dacă au o viață fadă, cu totul primit pe tavă fără efort, își vor căuta senzații tari în comportamente deviante.
Îți recomand și articolul (click pe titlu) Care este vârsta de la care copilul poate să … ?
Copiii care primesc totul nu pot vedea valoarea în nimic, nu știu să aprecieze valoarea pentru simplu fapt că nu au fost învățați. Dar până la preadolescență și adolescență, sunt un număr de ani în care părinții au timp să construiască trăsături de caracter.
Dacă le dați copiilor totul nu le faceți nici o favoare, nu îi învățați nici o lecție
Copiii au nevoie de lecții trăite care să le formeze caracterul. Trebuie să le fim aproape ca suport și dascăli dar fără să facem în locul lor.
Evident că încercăm să îi ferim de greu , este în natura umană, dar este absolut necesar să le creăm contexte de învățare, să îi lăsăm să dea de greu, să ia propriile decizii, să facă greșeli, să își asume consecințele, să învețe din ele, să tragă propriile concluzii, să încerce iar și iar până le iese.
De la 2 ani deja copiii încep să spună NU și apoi EU. Fiecare EU este un moment bun pentru învățare. Dar avem putere, răbdare și înțelepciune să îi lăsăm?
Ne grăbim și ajutăm copilul (băiat sau fată) ca nu cumva să simtă frustrare sau lipsa dragostei. Nu îl lăsăm să mănânce singur pentru că face mizerie multă și avem impresia că de fapt nu mănâncă nimic. Nu îl lăsăm să se îmbrace pentru că îi ia prea mult timp, ne grăbim, sau copilul în final se enervează și plânge și noi evităm așa ceva.
Îți recomand și articolul (click pe titlu) Copilul mic care nu imparte nu este egoist
Când copilul încearcă să facă ceva și nu îi iese, simte o mare frustrare și începe să plângă, să țipe, să arunce cu lucrul acela. Cel mai înțelept lucru ar fi să ne înarmăm cu toată răbdarea de care suntem capabili, să ne lăsăm la nivelul copilului și să îl asigurăm de disponibilitatea noastră. Astfel îi dăm curaj să încerce iarăși, începem să îi educăm răbdarea și perseverența, atitudini care îi vor fi de mare ajutor în viață.
Îți recomand și articolul (click pe titlu) Diferența dintre ”nu pot” și ”nu pot încă”
În parc trebuie să stăm cu copilul ca să își aștepte rândul la leagăn, la tobogan, la orice alt joc pe care și-l dorește. Când ne cere ceva trebuie să amânăm câte puțin momentul răspunsului. De fapt, astfel, încercăm să educăm răbdarea și să învățăm copilul lecția importantă a amânării recompensei.
Orice experiență mai dificilă îl face pe copil să încerce și când reușește să obțină satisfacția și să își demonstreze că poate, că are capacitatea ca de unul singur să răzbească. O lecție atât de valoroasă pentru un copil!
Studiile arată că pentru performanță copilul are nevoie de valori precum efort, conștiinciozitate și performanță alături de entuziasm, curiozitate, optimism și inteligență socială.
Evitând orice formă de efort le facem un mare deserviciu. Le creăm un gol și o nemulțumire continuă.
De câte ori îi inundăm cu jucării vedem cum bucuria ține câteva minute apoi urmează comanda pentru altă jucărie sau comentarii legate de jucăria asta și, la fel ca cele dinaintea ei, jucăria va sfârși abandonată într-un munte de jucării abandonate.
Copiii cer mai mult și mai mult tot timpul și nimic nu pare să le aducă fericirea la care râvnesc. Acest sentiment se propagă până la vârsta adultă, îl vedem la adulții care caută fericirea în afara lor și nu înăuntru lor.
Copiii trebuie să creeze valoare pentru a înțelege valoarea.
Copilul meu nu se mai bucură de nimic! Ați auzit asta des? Și eu.
Dacă le propun părinților să le dea copiilor activități casnice de la vârste mici unii părinți zic: ”cum să îmi pun eu copilul să facă curat în casă?” ,” fac eu” sau ”plătesc pe cineva să facă asta” sau ”o să facă destul când va crește mare”. Păi…. dacă nu fac acum cel mai probabil este că nu o să facă niciodată.
Părinții sunt mult mai dispuși să le dea copiilor bani pentru note bune, pentru a citi, pentru a sta cuminți, pentru a nu-i deranja, decât pentru ceva ce presupune un efort conștient și muncă.
Copiii voștri cresc și nu veți fi alături de ei în orice moment. Vor avea de înfruntat situații câteodată dificile. Sunt sigură că vreți să aveți liniștea că ei nu o vor da în bară.
Vă pregătiți copiii pentru eșec sau succes?
Face-ți un pas în spate și faceți o evaluare a ceea ce ați clădit până acum.
Sunteți mulțumiți? Bravo, continuați, sunteți pe drumul cel bun. Înseamnă că aveți o relație sănătoasă cu copilul și valorile necesare succesului sunt clădite pas cu pas.
Aveți lucruri de corectat? Niciodată nu e târziu însă aveți grijă ca să transmiteți mesajul corect astfel încât copilul să nu simtă că îl pedepsiți sau mai rău, că nu îl mai iubiți. Dacă copilul a asociat primirea de multe jucării cu dragostea, privarea de jucării poate fi asociată cu lipsa dragostei. Schimbarea nu o să fie ușoară iar copilul va protesta in sute de feluri. O să vă doriți să renunțați și să spuneți ”treaba ta, o să vezi tu când ajungi mare cum o să fie”. Nu renunțați! Mai bine frustrare de moment și valori sănătoase pe termen lung decât o viață lipsită de satisfacție, fericire și valoare personală.
Scoateți copilul din bulă, creați experiențe și lucrați la caracterul copilului. Oferiți lecții pline de valoare. Recompensa este pe termen mai lung decât efortul.
O să avem copii de succes, pentru că ne pasă!
